Primul război cu opium

 Primul razboi cu opium

Problema drogurilor nu este una noua. Aceasta există încă din secolul al 19-lea, cand drogurile recreationale erau permise si se aflau la indemana publicului. Cu toate acestea, chiar si drogurile usoare creeaza adictie, conducand spre formarea de tensiuni intre chinezi, care consumau substantele, si intre englezi, care le exportau. Aceste tensiuni au degenerat in ceea ce stim astazi ca Războaiele Opiului. 

Primul război al Opiului a fost intre 1839 si 1842. De-a lungul secolului 19, comertul cu marfuri din China a adus mult profit negustorilor europeni si chinezi. Insa cand Dinastia Qing a ajuns la putere, aceasta a impus restrictii comericale, permitand comertul maritim doar in Canton si supunandu-l pe acesta monopolului imperial. Astfel, comertul cu bunuri de larg consum, ce se vindeau ieftin de catre britanici a devenit nerentabul. 

Comertul sino-britanic a ajuns, in schimb, sa fie domniat de obiecte de mare valoare, cum ar fi ceaiul, pe care China il importa Regatului Unit si argintul, vandut de britanici chinezilor. Pana la sfarsitul secolului al 18-lea, Anglia importa anual 8000 de tone de ceai din Canton. Pentru plata ceaiului, chinezii nu acceptau decat argint, lucru ce ingreuna pastrarea echilibrului comercial de catre englezi. Acest mod de procurare a ceaiului a rezistat timp de aproape 700 de ani, timp in care Anglia a platit Chinei mai bine de 27 de milioane de lire in argint. Din moment ce importul de ceai incepea sa devina neprofitabil, britanicii au fost nevoiti sa se gandeasca la o solutie.

Astfel, negustorii au hotarat sa profite de cucerirea Bengalului, regiune cu o recolta bogata de opiu. Acesta fusese interzis in China, cu toate ca fusese folosit timp de mai multe secole in scop medicinal. Din anii 1600, chinezii au inceput sa amestece opiul cu tutun pentru a-l fuma de placere, fapt ce a condus la dependenta a mai multor oameni, din toate paturile sociale.

Vânzarea și fumarea drogului a fost interizsă de împăratul Yongzheng în 1729, dar 100 de ani mai târziu cererea era încă foarte mare, iar britanicii profitau de asta. Până în 1836, 30.000 de cufere cu opiu ajungeau anual în China, iar Jardine, Matheson and Company era responsabilă pentru un sfert din acestea.

Alarmat de inversarea fluxului argintului și de răspândirea dependenței de opiu (2 milioane de chinezi erau consumatori regulați), împăratul Daoguang porneste, in 1839, un război împotriva drogurilor și ordona mai multe raiduri împotriva negustorilor străini. Bunuri în valoare de 2 milioane de lire au fost confiscate, inclusiv 42.000 de pipe de opiu și 20.000 de cufere cu opiu. 

La Londra, guvernul voteaza trimiterea flotei si lupta impotriva chinezilor. Comertul cu opiu aducea mult profit Angliei, asa ca aceasta decizie nu a fost una greu de luat. Astfel, in 1840, 16 nave de razboi britanice si 27 de nave de transport, cu 4000 de soldati la bord au ajuns in delta raului Guangdong. Chinezii erau si ei pregatiti de atac, insa sistemul lor invechit a fost distrus de cel al englezilor in doar 5 ore si jumatate.

In timpul acestor lupte, imperiul chinez se prabusea usor. De aceea, in august 1842, imparatul semneaza tratatul de la Naking, prin care chinezii acceptau deschiderea a 5 porturi pentru comertul strain si plata a 21 de milioane de dolari de arginti guvernului britanic, drept compensatie pentru pierderea veniturilor din comertul cu opiu si costul razboiului. Mai mult decat atat, prin acest tratat englezii achizitionau insula Hong Kong, cea mai importanta clauza a tratatului.

În concluzie, Războaiele Opiului au avut consecințe profunde, afectând economia și suveranitatea Chinei. Comerțul ilegal cu opiu a destabilizat țara, iar Tratatul de la Nanking a marcat începutul influenței occidentale și al declinului puterii imperiale chineze. Acest conflict a deschis calea pentru noi concesii teritoriale și economice, schimbând definitiv echilibrul din regiune.

Redactor: Andreea Lazăr