Evul Mediu

       În Evul Mediu începe să se contureze o imagine negativă a sud-estului Europei. Occidentul latin privea cu suspiciune Bizanțul grec. Percepția generală occidentală asupra Bizanțului era aceea a unui popor efeminat, laș, hedonist și cu o birocrație coruptă și greoaie. Romeii, locuitorii Bizanțului, nu au văzut nici populația latină într-o lumină pozitivă. După acordarea unor privilegii venețienilor legate de comerțul din Bizanț de către Împăratul Alexie I Comnenul în 1082, suspiciunile ortodocșilor au crescut, culminând cu Masacrul latinilor din Constantinopol un secol mai târziu, în 1182. Relațiile dintre cele două lumi creștine au ajuns în cel mai jos punct al lor in 1204, odată cu a Patra Cruciadă și jefuirea Constantinopolului de către cruciații catolici. De atunci, deși au fost mișcări ecumenice ca Conciliul de la Ferrara-Florenta (1431-1449), Bisericile au rămas separate.  Statele cruciate create în Balcani după 1204 nu au îmbunătățit percepția catolicilor asupra ortodocșilor, și nici vice-versa. Neîncrederea în Occident în lumea Bizantină a persistat. În prima jumătate a secolului al XV-lea, multe voci din Constantinopol spuneau astfel : Decât mitra papală, mai bine turbanul turcesc. Acest sentiment a persistat și după căderea Constantinopolului în 1453, astfel în 1641, un călugăr grec ortodox îi spunea unui misionar catolic : Mai bine mă fac turc decât sa mă alătur vouă, latinilor, care ne urâți și ne persecutați.

Populația din Turcia Europeana era văzută ca inculta, ignoranta și săracă. Calatorul englez, Warington  Smyth scria : Starea de profunda ignoranta predomina între oameni și Preotimea este cu mai puțin inteligentă decât și poți vedea popa parohiei îmbrăcat în piei și împingând plugul precum cel mai amărât dintre enoriași. Asemenea comentarii din partea lumii catolice erau des întâlnite. Alt exemplu frapant este al unui călugăr iezuit, Rodger Josip Bascovici, stand de vorba cu un preot bulgar, comenta în 1762 : Ignoranta lui și a tuturor acestor oameni sărmani este incredibila. Nu situ nimic despre religia lor în afara de posturi, cultul unei imagini și semnul crucii. Existau și perspective favorabile regiunii din partea occidentului. Romanticii secolului al XIX-lea vedea un spațiu atemporal în Balcani, așa cum o sa vadă și Lucian Blaga plaiurile mioritice. Dar, in general, Turcia Europeana era văzută ca o regiune înapoiata a Europei, pervertita de birocrația imposibila bizantina și jugul turcesc. Imperiul Otoman, deși a fost văzut inițial ca un bastion al progresului științific și tolerantei religioase, după Asediul Vienei din 1683 intra într-un declin lung și crunt, astfel Imperiul Otoman este botezat Bolnavul Europei. Toleranta religioasa începe să-și piardă din importanta pentru sultani, ajungung la masacre imense asupra creștinilor (Masacrele armene (1894-1897), genocidul armean (1915-1923), masacrul din Batak (1876) etc.).Fostele neamuri creștine cunoscute colectiv drept Dhimmi, adică popor al cărții, tolerat de către musulmani, încep după 1821 sa fie persecutate și se încearcă o turcificare a lor. Violenta interreligioasa și interetnică a explodat în secolul al XIX-lea, oferind imaginea violenta și barbara a Balcanilor. Masacrul musulmanilor de către forțele muntenegrene în Primul Război Balcanic (1912-1913), masacrele reciproce din timpul Războiului de Independența al Greciei (1821-1832) și  Masacrul Harmanli (1878) au perpetuat acest stereotip. Masacrele au continuat și în epoca post imperială, ultimele fiind Masacrul de Srebrenita și expulzarea sârbilor din Kraijna, ambele având loc în 1995. Aceasta violenta interetnică și interreligioasa a fost accentuată și de naționalismul militant din sud-estul Europei. Așadar, in psihicul occidentului, Balcanii reprezintă o lume ignoranta, fanatica (cu putina înțelegere asupra obiectului adorat), săracă, ultranaționalistă, violenta și orientala.

Text: Liviu-Ilie Tudor 

Grafica: Desaga Daria

PR: Calinescu Elisa