Prințesa spaniolă, Catherine de Aragon

 

Mulți o cunosc drept prima soție a lui Henric al VIII-lea, iar alții au devenit familiarizați cu persoana ei din multiplele filme și seriale de dramă istorică, precum „The Spanish Princess”, un serial axat pe viața ei, începând din adolescență. Pe de altă parte, ce au în comun cele două categorii este că, cel mai probabil, trec cu vederea viața ei plină de schimbări inopinate, tragedii, dar și realizări care i-au asigurat locul în istorie ca o regină puternică, ambițioasă și hotărâtă.

Născută la data de 16 decembrie 1485, Catherine de Aragon devine mezina familiei regale a Aragonului și Castiliei, respectiv a lui Ferdinand al II-lea și a Isabelei I. Părinții ei se numără printre cei mai memorabili monarhi, căsătoria lor unificând întreaga Spanie și transformând regatul într-un imperiu puternic. Statutul de fiică a celor doi monarhi i-a asigurat o educație excelentă, aceasta vorbind încă de la o vârstă fragedă patru limbi.

Copilăria lui Catherine nu a durat mult, a fost promisă Prințului de Wales, Arthur, fiul regelui Henric al VII-lea încă de la vârsta fragedă de 3 ani. Deși părinții ei aveau ca interes principal viitorul copiilor, căsătorindu-i în diverse case regale din întreaga Europă, cununia dintre cei doi a fost plănuită de Casa Tudorilor. Adevărul din spatele acestui aranjament era că micuța Catherine avea mult mai multe drepturi la tronul englez decât Henric al VII-lea avea, deoarece era o descendentă directă a Casei de Lancaster, spre deosebire de Henric al VII-lea, descendent tot al Casei de Lancaster, însă dintr-o căsnicie a căror copii au fost inițial ilegitimi, iar apoi interziși la tron. Astfel, Casa Tudorilor nu era recunoscută de multe monarhii europene, dar alianța cu Casa de Trastámara, cea în care Catherine s-a născut, a rezolvat această problemă foarte ușor, fiind cea mai puternică casă regală de pe atunci. La vârsta de 15 ani a fost căsătorită cu Arthur, mutându-se așadar în Anglia.

Cuplul regal era fericit, dovezile fiind niște scrisori în care Arthur le spunea părinților lui despre frumusețea noii sale mirese. Căsnicia lor nu a durat mult, din păcate, ambii îmbolnăvindu-se grav de febră tifoidă, posibil contractată de la Castelul Ludlow, unde Arthur își făcea datoria de Prinț de Wales. La doar 16 ani, Arthur moare, lăsând-o pe Catherine văduvă, ea însănătoșindu-se la doar câteva luni mai târziu. Henric al VII-lea devine disperat, deoarece moartea fiului său însemna să înapoieze zestrea primită, dar și pe Catherine, distrugând alianța dintre Anglia și Spania. Pentru o scurtă perioadă, regele s-a gândit să se căsătorească chiar el cu tânăra fată, soția sa, Elisabeta, decedând în anul următor morții lui Arthur. S-a renunțat însă la propunere, soluția finală fiind căsătoria cu Prințul Henric, al doilea fiu al lui Henric al VII-lea și viitorul Henric al VIII-lea, faimos pentru numeroasele sale soții. Căsătoria lor a fost amânată atât pentru a aștepta ca Henric să fie suficient de mare (el fiind cu 5 ani mai mic decât Catherine), cât și pentru a obține aprobarea Papei, problema fiind că un bărbat nu se poate căsători cu văduva fratelui său, potrivit Bibliei. Catherine însă a mărturisit că ea cu Arthur nu au consumat niciodată căsnicia, astfel fiind anulată. În tot acest timp, Catherine a servit ca ambasador spaniol, devenind prima ambasadoare femeie din Europa.


La 29 aprilie 1509, Henric a devenit rege, nefiind astfel obligat să se mai căsătorească cu Catherine, însă a continuat planurile tatălui său, pentru că cei doi ajunseseră să se iubească. Devin soț și soție la doar 2 luni mai târziu, iar pe 24 iunie sunt încoronați ca Rege și Regină ai Angliei, la Westminster Abbey.


În 1913, Catherine a fost numită regentă a țării, deoarece Henric plecase în Franța, atacând regiunea Guyenne, el făcând parte din Liga Sfântă. Astfel, regina a fost lăsată singură să conducă bătălia dintre englezi și scoțieni. Catherine nu s-a lăsat afectată de atacuri, ea trimițând scrisori în numeroase sate și orașe pentru a încuraja bărbații să-și apere țara. În plus, a plecat călare spre frontul de luptă îmbrăcată în armură, în pofida sarcinii ei deja foarte avansate. Eforturile ei au asigurat victoria englezilor de la Flodden și nu numai, moartea regelui scoțian, James al IV-lea. După marea sa victorie, Catherine de Aragon se ambiționează să promoveze educația în rândul femeilor, investind și donând sume generoase facultăților.


Și totuși, cum s-a ajuns la faimosul divorț dintre Henric și Catherine? Deși Catherine a dovedit că este o regină puternică și ambițioasă, demnă de tron, nu își îndeplinise datoria cea mai importantă, să îi ofere lui Henric un moștenitor băiat, singurul ei copil supraviețuitor fiind Mary, în viitor Mary I. Regele a început astfel să dezvolte o oarecare ură față de soția sa și să caute alte iubite, ochii săi aterizând pe Anne Boleyn, chiar una din doamnele însoțitoare ale lui Catherine.

Anne Boleyn nu își dorea să fie o simplă amantă a regelui, voia să fie soția lui și regină a Angliei. Henric al VIII-lea era înnebunit după ea, fiind vrăjit de frumusețea și inteligența ei, astfel încât divorțul de Catherine devenise cea mai mare prioritate a lui. Procesul era unul aproape imposibil, divorțul fiind interzis de catolici, însă Henric i-a scris Papei în speranța că tot ajutorul acordat prin Liga Sfântă să îi fie răsplătit. Catherine a crescut iubind religia catolică, astfel Papa a tins să fie de partea ei. A urmat o serie lungă de procese și mărturisiri, Catherine apărându-se și susținând prin discursuri impresionante rolul ei ca regină. Acestea, alături de scrisorile de dragoste găsite dintre Henric și Anne, l-au convins pe Papă să le interzică divorțul. Henric al VIII-lea, plin de mânie, schimbă radical cursul Angliei și a istoriei prin ruperea țării de religia catolică și înființând anglicanismul, unde el era capul Bisericii și putea, astfel, să divorțeze de Catherine.

După divorțul oficial, Catherine este mutată din reședință, rămânând într-un final la Castelul Kimbolton. Și-a dedicat ultimii ani din viață religiei, trăind departe de fiica sa, Henric interzicându-le să se vadă. Catherine de Aragon moare la 7 ianuarie 1536, cauzele nefiind exacte. Mulți au crezut că aceasta a murit otrăvită, cel mai probabil de Anne sau Henric, însă cercetătorii moderni sunt convinși că a murit de cancer, găsindu-i o pată neagră pe inimă. Înmormântarea s-a ținut la Catedrala Peterborough, ceremonia fiind ținută în numele Văduvei Prințului de Wales („Dowager Princess of Wales”), Henric refuzând numirea ei drept Regină a Angliei.

Text: Ioana Tocaciu

Grafica: Calin Sofia Diana

PR: Mara Vulpe