Destrămarea URSS-un punct de cotitură al istoriei recente

 



Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste(URSS) a fost timp de decenii întregi una dintre cele două superputeri mondiale și primul stat ca mărime din lume,  teritoriul său acoperind 22,4 milioane de kilometri pătrați și fiind locuit de peste 100 de naționalități diferite. De asemenea, URSS avea în posesie un arsenal nuclear impresionant și deținea controlul asupra blocului țărilor comuniste.Totuși, la finalul anului 1991, această superputere s-a destrămat în 15 state independente,iar Partidul Comunist și-a pierdut puterea.Oare cum s-a realizat ,fără influențe externe,această desființare pe care  și-au dorit-o de-a lungul timpului diferite grupări politice:rușii albi la începutul anilor 1920,Hitler și fasciștii în Al Doilea Război Mondial și americanii pe timpul Războiului Rece? La fel ca în cazul multor evenimente istorice de amploare, nu se poate identifica o unică cauză pentru prăbușirea URSSului, ci trebuie luată în considerare o sumă de factori politici, economici,sociali și militari care au dus la destabilizarea acestui „imperiu”:

·  Stagnarea economică din URSS, datorată economiei centralizate și scăderii prețului petrolului

·   Bugetul prea mare alocat armatei, inclusiv susținerea războiului din Afganistan

·   Politicile de glasnost și perestroika introduse de Mihail Gorbaciov care au avut ca rezultat slăbirea autorității Partidului Comunist

·   Mișcările naționaliste din cadrul republicilor sovietice

·   Accidentul nuclear de la Cernobâl și dezastrul ecologic de amploare  cauzat de acesta

·   Puciul eșuat al liderilor comuniști din august 1991

Pe 25 decembrie 1991, Președintele Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, a demisionat, declarând funcția sa desființată. În aceeași zi, la ora  19:32 drapelul Uniunii Sovietice a fost coborât de pe Kremlin și înlocuit cu tricolorul rus. În săptămânile anterioare, 11 din republicile sovietice au semnat Protocolul de la Almatî, înființând oficial CSI(Comunitatea Statelor Independente) și declarând încetarea existenței Uniunii Sovietice. Acest eveniment istoric a marcat începutul unei noi ere, odată cu încheierea Războiului Rece și trecerea de la o lume bipolară la una unipolară și,ulterior, multipolară.


Redactor: Irina Badea

Grafică & DTP: Sofia Dobrescu

PR: Laura Delcea

Comentarii

Postări populare