Marea Schismă

 

Schisma reprezintă separarea canonică și întreruperea comunicării liturgice dintre două Biserici.

În cazul schismei din 1054, ruperea raporturilor formale a fost precedată de o serie de evenimente al căror efect a fost o înstrăinare crescândă între Occidentul și Orientul creștin. Din punct de vedere religios, principala cauză a fost introducerea în Apus a clauzei „Filioque”, în cadrul Crezului de la Niceea. Prin acest termen se afirma faptul că Iisus este însuși Duhul Sfânt, stabilindu-se astfel divinitatea Fiului. După multe dispute, în 1054, când cele două biserici s-au excomunicat reciproc, latinii îi acuzau pe greci de eliminarea lui Filioque din Crez. Astfel, după spusele teologului Paul Evdokimov, s-a format cel mai mare paradox din istoria bisericii.

Cauzele dogmatice nu se limitează aici. Interzicerea venerării icoanelor în secolul al VIII-lea de către împăratul bizantin Leon al III-lea Isauricul a provocat tensiuni puternice în imperiu, iconoclasmul fiind respins complet de papi. Anumite practici liturgice ale Occidentului nu erau binevenite în Orient, precum folosirea pâinii nedospite pentru ritualul de împărtășanie. Totodată, celibatul preoților a fost un subiect controversat, fiind obligatoriu doar în Occident. Între secolele al XII-lea – al XIII-lea, se va adăuga și problema purgatoriului concept neacceptat de ortodocși.

În ceea ce privește influența politică, împărțirea Imperiului Roman a contribuit și ea la dezbinarea Bisericii. După moartea lui Teodosie cel Mare în anul 395, Imperiul Roman de Apus s-a destrămat sub presiunea triburilor germanice, în timp ce Imperiul Roman de Răsărit a cunoscut o oarecare stabilitate. Ruptura politică a fost urmată de o luptă pentru supremație în lumea creștină, între patriarhul de la Constantinopol și cel de la Roma. Ambii se considerau conducătorii întregii lumi creștine, iar, mai mult, încă din secolul al VI-lea, patriarhul de la Constantinopol își ia titlul de patriarh ecumenic. Fiind constrânși de circumstanțele politice, împărați precum Vasile I Macedoneanul au acceptat să susțină în anumite perioade universalismul Bisericii din Est. În perioada secolelor al IX-lea – al X-lea, aceste tensiuni au fost accentuate de competiția dintre cele două centre religioase pentru evanghelizarea lumii slave din Europa de Est și Sud-Est.

Disputa dintre cele două biserici crește în momentul în care, în anul 1050, bizantinii din sudul Italiei sunt constrânși de normanzi să adopte practicile latine. Răspunsul patriarhului de la Constantinopol a fost să ceară bisericilor latine din orașul respectiv să adopte practicile bizantine. În fața refuzului acestora, în 1053, el închide toate bisericile latine din capitala Imperiului. Astfel, în 1054 acceptă o discuție cu Papa Leo al IX-lea, însă ambele personaje aveau caractere puternice și nu reușesc să ajungă la o înțelegere. Patriarhul de la Constantinopol refuză să mai negocieze, pe motivul nerespectării saluturilor uzuale din partea delegației papale, și este excomunicat de Cardinalul Humbert de Silva Candida. Drept răspuns, patriarhul Mihail I Cerularie convoacă un Sinod pe data de 24 iulie, în care Cardinalul Humbert de Silva Candida este și el excomunicat. Cu toate că ruptura nu a fost conștientizată imediat, aceasta a fost practic Marea Schismă.

Cele două biserici aveau să mai colaboreze în repetate rânduri, însă, după cucerirea Constantinopolului de către latini în 1204, relațiile urmau să fie permanent întrerupte.

Text: Sanziana Sacala

Grafica: Calin Sofia Diana

PR: Mara Vulpe