Vincent van Gogh – Pictorul care și-a tăiat o ureche

 

Vincent Willem van Gogh a fost un pictor olandez post-impresionist foarte cunoscut pentru lucrările sale ce au influențat secolul al XIX-lea, fiind unul dintre cei mai importanți artiști din perioada respectivă, dar fiind și mai celebru din cauza vieții lui tumultoase și a sănătății mintale precare. 

 Născut pe data de 20 martie 1852, familia lui suferise o tragedie cu un an în urmă, când primul lor copil se născuse mort, drept urmare viitorul pictor celebru a primit numele fratelui său răposat. Talentul lui se dezvoltase de la o vârstă precoce, găsindu-se schițe din anul 1862, dintre care două reprezentau natura, principala muză a artistului. Întrebarea rămâne, însă, cum s-a manifestat geniul lui van Gogh mai departe?

Tânărul Vincent nu a avut aspirația de a deveni pictor de la bun început, iar parcursul lui profesional este unul mai neobișnuit pentru un viitor artist. La vârsta de 16 ani, se va angaja la galeria de artă Goupil din Haga, la unchiul său negustor de artă, unde se familiarizează cu lucrările artiștilor.  În iunie 1873, artistul, fiind avansat în grad, este mutat la sucursala din Londra a firmei, unde va avea parte și de o primă poveste de dragoste, fără sorți de izbândă. Tot în 1876, van Gogh s-a reîntors în Anglia pentru a preda într-o mică școală aflată pe Royal Road din Spencer Square, iar în 1877 merge la Amsterdam, la unchiul său Johannes van Gogh, pentru a studia teologia. Însă, acesta pică examenul, iar în iulie 1878 pleacă din casa lui Jan și, deși avea speranțe să se angajeze drept predicator în urma unui curs de 3 luni, n-a reușit nici de această dată să obțină această poziție. Întors la casa părintească, continuă munca religioasă și voluntară în folosul comunității cuprinse de sărăcie drept predicator al unei regiuni miniere, însă este concediat din nou, pierzându-și chiar propria credință în Dumnezeu. Începând din această perioadă, a început să picteze plin de înverșunare, iar din operele sale pot reieși emoțiile puternice trăite de el.

Totuși, a insistat să continue drept predicator în mai multe regiuni din Belgia, însă mereu era dat afară și neapreciat pentru interpretările sale exagerate ale Bibliei. Din cauza condițiilor care l-au obligat totuși să renunțe la munca de predicator, au urmat apoi pregătirile pentru meseria de artist. După ce își duce traiul o bucată de vreme alături de o doamnă de companie, se întoarce din nou la părinții lui, unde se afundă în munca lui creatoare, unde creează sute de tablouri și desene, dă lecții de pictură, învață să cânte la pian și citește. După ce moare tatăl său, se hotărăște în 1885 să urmeze cursuri de artă, însă nu trece nici aceste examene, iar, în urma acestui eșec, se mută la Paris, unde încearcă să-și făurească un nume în lumea artei.

 Pe parcursul a doi ani, Vincent van Gogh a realizat 230 de tablouri. Vincent discută cu artiști și frecventează aceleași locuri. Unele dintre acestea sunt Tambourin, un cabaret de pe Bulevardul Clichy, și localul lui Tanguy, un magazin de materiale pentru pictură, situat pe strada Clauzel. Împreună cu Bernard, Toulouse Lautrec, Anquentin și Paul Gauguin formează grupul „Micului bulevard”. Ca urmare a acestui proiect, Gauguin va veni să locuiască cu Vincent la Arles. În 1887, tensiunea dintre Theo și Vincent ia amploare,, iar la Paris pictorul a început să fumeze și să bea, lucruri ce au început să-i declanșeze viitoarele tulburări psihice.

            În următoarele 15 luni, artistul pictează peste 200 de tablouri. În unele tablouri găsim culoarea mult iubită de van Gogh, galbenul. Paul Gauguin, care a fost oaspete al lui Vincent în anul 1888, a văzut în el imaginea prietenului ideal. Ei au început lucrările împreună, iar Paul a fost influențat de van Gogh.

Povestea interesantă ce l-a făcut celebru pe Vincent van Gogh este cea din Ajunul Crăciunului, când, fără un motiv anume, acesta ia un brici cu care vrea să-l rănească pe prietenul său. Paul fuge înspăimântat și petrece noaptea într-un hotel. Între timp, Vincent își taie lobul urechii și îl dă unei dame de companie pe nume Rachel. Aceasta este povestea spusă de Gauguin, la câțiva ani după ce a avut loc întâmplarea, dar se spune că nu Vincent și-ar fi tăiat urechea, ci că a fost un accident. Pentru o eventuală anchetă, poliția a păstrat lobul urechii lui van Gogh într-un vas cu alcool. După ce-și taie urechea, Vincent este internat la spitalul din Arles. Acolo vine și fratele său, Theo, anunțat de Gauguin care s-a întors la Paris. Vincent se pune pe picioare, dar crizele care urmează îl obligă să se întoarcă la spital. Un eveniment ciudat în viața artistului urmează să apară când, în martie 1889, 30 de cetățeni din Arles semnează o petiție prin care cer ca artistul să părăsească orașul, Casa galbenă fiind închisă din ordinul poliției. Van Gogh decide să facă tot posibilul pentru a se vindeca pentru a nu renunța la darul și cariera cu care fost înzestrat, iar la 8 mai 1889, se internează din proprie inițiativă la spitalul de psihiatrie.

La finalul  lui 1888, incapabil să lucreze, Vincent s-a internat din nou, de această dată într-un sanatoriu din Saint-Rémy-de-Provence, perioadă în care începea cea mai prolifică parte din cariera artistului, când lucrează aproape un tablou pe zi. Trăind momente extreme chiar și aici, la sfârșitul anului 1889, în timpul unei crize înghite culori, iar astfel de izbucniri devin din ce în ce mai frecvente. Între perioadele de suferință va picta un mare număr de lucrări și schițe, ce exprimau chinurile sale în forme dureroase și foarte expresive.

          Din această perioadă datează și cele mai celebre tablouri ale lui van Gogh, „Iriși” și „Noapte înstelată”. Cu ajutorul fratelui său Theo, Vincent participă la Salonul Artiștilor Independenți din Paris și expune lucrări la diferite expoziții. Însă, sănătatea lui mintală devine din ce în ce mai precară odată ce o  criză îl doboară din nou, temându-se chiar că nebunia ar putea să îi distrugă capacitatea de a picta.

Pe data de 27 iulie 1890, s-a întâmplat una dintre cele mai mari tragedii din lumea artei, când Vincent a ieșit pe câmp să picteze, iar niște vecini au mărturisit că la întoarcere artistul s-a împușcat în piept cu un pistol. Funeraliile lui Vincent van Gogh, care au avut loc pe 30 iulie, au fost simbolice pentru arta sa, datorită faptului că sicriul său și întreaga cameră în care au avut loc funeraliile au fost împodobite cu floarea soarelui, floarea lui preferată, regăsită des în lucrările sale.

Operele pe care le-a lăsat în urmă acest pictor de mare anvergură au schimbat total percepția asupra artei. Medicii și criticii de artă îl considerau nebun, numind capodoperele sale pe pânză pictate niște „opere nebună”. Iar dintre aceste lucrări, pânza ce redă biserica din Auvers este cea mai „nebună”, toată lumea rămânând marcată de violența culorilor, de confruntarea dintre roșu și albastru în special, în care clădirea răsare din spatele unei coline ca un cutremur, zidurile se zguduie, acoperișurile se mișcă, dovadă a schizofreniei artistului. Putem spune că geniul și nebunia lui Vincent van Gogh au adus o puternică lovitură (sau, mai bine zis, pată de culoare intensă) lumii artistice, iar dacă acesta reușea să-și continue cariera religioasă, noi nu ne-am mai fi putut bucura de talentul acestuia. Cert este că Vincent van Gogh și-a pus o amprentă de necontestat în istoria artei.

Text: Alexia Marcov

Grafuca: Tudor Caramavrov

PR: Mara Vulpe