Malala Yousafzai: De la activista de unsprezece ani care lupta pentru educație, la câștigătoarea Premiului Nobel pentru Pace

Malala Yousafzai este cunoscută ca fiind o activistă pakistaneză pentru educație, cofondatoare a Fondului Malala, laureată a Premiului Nobel pentru Pace și autoare a bestsellerului „Eu sunt Malala”.

Malala Yousafzai s-a născut pe 12 iulie 1997 în orașul Mingora din districtul Swat din Pakistan. Provine dintr-o familie paștun, în care tatăl, Ziauddin Yousafzai, este un antreprenor și activist educațional, care a protestat împotriva opoziției Tehrik-i-Tapiban față de drepturile la educație ale fetelor. Malala mai are doi frați, Khushal și Atal Yousafzai.

Când Malala avea aproximativ 10 ani, valea Swat a început să fie controlată de teroriști, iar, în consecință, sistemul educațional a fost amenințat. De la 11 ani, Malala, care a dezvoltat o pasiune nemărginită pentru învățăt, fiind încurajată și inspirată de tatăl ei să își exprime opinia și să lupte pentru ceea ce își dorea, a început să militeze pentru dreptul fetelor la educație. Curajoasa fată și-a desfășurat lupta pentru educație prin ținerea unui jurnal online pentru BBC Urdu, folosindu-se de pseudonimul Gul Makai (Floarea de porumb), unde scria despre viața ei sub stăpânirea talibanilor. Un an mai târziu, „The New York Times” a realizat un documentar cu acest subiect a cărui figură centrală a fost Mahala Yousafzai.

În 2009, talibanii au decis închiderea tuturor școlilor de fete. Școala unde învăța Malala a fost  distrusă. Familia Yousafzai a fost nevoită să părăsească orașul natal pentru câtva timp, dar aceasta s-a întors acasă odată ce situația privind securitatea s-a îmbunătățit. În ciuda amenințărilor, lupta pentru educație a Malalei, dar și a tatălui ei, care era atunci director al unei școli de fete, a continuat în ciuda amenințărilor.

Din păcate, din cauza activismului ei pentru educația fetelor și a criticilor sale deschise la adresa măsurilor luate de talibani privind educația fetelor în regiune, tânăra activistă a devenit victima unui atentat. Pe 9 octombrie 2012, când se afla într-un autobuz școlar în districtul Swat, ea a fost împușcată în cap și umăr, alte două fete fiind și ele împușcate. Malala a rămas inconștientă și s-a aflat într-o stare gravă, fapt pentru care de la Insititutul de Cardiologie Rawalpindi a fost transferată în Birmingham, Marea Britanie, la Spitalul Queen Elizabeth. 

După ce și-a revenit din experiența aproape fatală, Malala a decis să nu se mai întoarcă în Pakistan și a rămas în Marea Britanie, continuându-și studiile acolo: a urmat cursurile Liceului de fete Edgbaston din Birmingham, iar în 2017 a fost acceptată la Universitatea din Oxford (Lady Margaret Hall College). Ea deține și titlul de doctor onorific, distincție acordată de mai multe universități din lume, cum ar fi: Universitatea din Ottawa, Universitatea Harvard și Universitatea King’s College din Canada. 

În 2013, Fundația Malala, o organizație non-profit care investește în programe comunitare și sprijină educația fetelor din întreaga lume, a fost înființată de Malala și Ziauddin Yousafzai. 

Tot în 2013, prima carte a Malalei Yousafzai, „Eu sunt Malala: Povestea fetei care a luptat pentru educație și a fost împușcată de talibani”, a fost publicată. Cartea a fost scrisă împreună cu Christina Lamb, o jurnalistă britanică, și prezintă povestea vieții Malalei, a activismului ei pentru educația fetelor și a tentativei de asasinare de către talibani care aproape a ucis-o. De asemenea, cartea include și informații despre istoria și politica Pakistanului, în special despre ascensiunea talibanilor la putere în Valea Swat.

ONU, în cadrul inițiativei sale mondiale „Educația înainte de toate”, o platformă care să permită copiilor să își apere dreptul la educație, a ales data de 12 iulie ca „Ziua Malalei”, această dată fiind chiar data de naștere a Malalei.

La 10 octombrie 2014, Malala a devenit cea mai tânără laureata a Premiului Nobel din istorie, căci i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Pace, „pentru lupta împotriva asupririi copiilor și tinerilor și pentru dreptul tuturor copiilor la educați”. Premiul l-a primit împreună cu Kailash Satyarthi (un activist indian pentru drepturile copiilor).

Un lucru interesant despre această tânără este că a fost numită după eroina populară afgană, Malalai din Maiwand, iar soarta a făcut ca Malala Yousafzai să demonstreze că merită să poarte numele unei războinice, ea însăși devenind o eroină. Activista a dovedit că un om poate contribui la istoria omenirii, încă de la o vârstă fragedă, dacă își dorește extrem de mult să își atingă scopul și să își asume sacrificiile pe care le-ar avea de făcut în drumul spre realizarea schimbării dorite pentru binele omenirii. 

În prezent, Malala, fata care la doar unsprezece ani a început să scrie istorie, continuă prin cărțile și articolele pe care le scrie, dar și prin discursurile pe care le ține în mod constant ca invitat în cadrul diferitelor emisiuni de radio, televiziune sau al unor conferințe internaționale, să promoveze educația fetelor și să abordează subiecte legate de drepturile omului.

Redactor: Canbolant-Mateș Tania-Selena(@tania_selenacm)

Grafică: Pastinica Sofia(@soffffisp7483)

PR: Ștefănescu Alexandra(@alexandraaa_stf)

Comentarii

Postări populare