Născut în
localitatea Mahmuda, Tulcea pe 23 noiembrie 1925, era cel mai mic din cei 11
copii ai familiei. A urmat liceul “Spiru Haret” din Tulcea, în urma
căruia se înscrie, în 1946, la Facultatea de Medicină pentru a-și sluji Țara în
calitate de doctor.
După doi ani de studiu, în 1948, este arestat întrucât
adăpostise un prieten din liceu, șef al organizației Frăției de Cruce din
județul Tulcea și este condamnat la 8 ani de temniță pe care urma să-i petreacă
în închisoarea de la Pitești. În decembrie 1949, procesul de “reeducare” a
prizonierilor încarcerați la Pitești începe. Timp de doi ani, tinerii au fost
batuți, umiliți și înfometați până la limita morții. Mulți dintre ei și-au pierdut dorința de a trăi, simțul
identității și abilități cognitive de baza, ca cititul, unii au trebuit chiar
să reînvețe să vorbească.
Trăind aceea
perioada în teroare permanentă, studentul iși dorește propria moarte și devine
informator (sau „reeducat”) pentru a opri bătăile și înfometarea permanentă.
Este mutat la
Gherla pentru un an, mai apoi la Jilava, în timpul anchetelor legate de
reeducare, unde reiese din transă, realizând că „reeducarea” fusese doar o
formă crudă de tortură pe care partidul comunist nu intenționa să și-o asume.(
Securitatea le cere torționarilor să-și povestească faptele, cei din urmă,
crezând ca li se va mulțumi pentru serviciul adus partidului, detaliază
chinurile deținuților in aprox 5000 de pagini, care sunt, de fapt folosite
pentru inculparea lor. Mai mult, sunt forțați să declare că au acționat la
ordinele lui Horia Sima, liderul legionar aflat în exil. Adevăratul vinovat,
colonelul Alexandru Nicolschi nu a dat niciodată socoteală pentru faptele sale,
fiind găsit mort cu o zi după înmânarea citației pentru audieri, pe 16 aprilie
1992)
În iulie 1958 ajunge la secția “specială” de
la Jilava, Casimca, unde îșî taie venele și îșî varsă sângele intr-o gamelă
pentru a îi da unui coleg anemic să bea din hematiile sale. Este trimis la Aiud
unde rămâne până la eliberarea sa, în 1963.
Întrucât foștilor
deținuți nu le era permis să urmeze cursurile Facultății de Medicină sau de
Teologie, se înscrie la limbi străine. Un timp va fi profesor de franceză.
Ulterior, prin intervenția Patriarhului, Gheorghe Calciu este admis la Facultatea
de Teologie și în cele din urmă e hirotonit, devenind de asemenea profesor la
Seminarul teologic. În 1977 salvează 2 studenți prinși în ruine după care
nimeni nu avusese curajul să intre.
În același an
este demis din funcția de profesor din cauza predicilor pe care le ținea
studenților săi. Doi ani mai târziu este arestat din nou, condamnat la 10 ani de
închisoare. Până la urmă va fi eliberat după „doar” 5 ani, ca urmare a
presiunilor internaționale venite din partea liderilor lumii (Margaret
Thatcher, Ronald Reagan, Papa Ioan Paul al II-lea).
Câteva luni mai
târziu este obligat să părăsească țara și este primit cu onoruri la Casa Albă
de către Georghe Bush și Ronald Reagan. Se stabilește în Washington DC cu
familia de unde va scrie cărți și va sluji ca preot până la decesul său în
2006, vizitând periodic în România între 1989 și 2006.
Text: Grecu Anastasia
Grafică: Manta Daria
PR: Mocanu Alecsandra Patricia
Comentarii
Trimiteți un comentariu