Insulina- descoperire românească sau nu?

 Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la una dintre cele mai valoroase descoperiri ale medicinei, fără de care viața multor oameni ar fi în pericol, insulina.La întrebarea „cine a descopirit insulina?” răspunsul nu este la fel de simplu precum vă așteptați, întrucât acesta a stârnit numeroase discuții, chiar și în ziua de azi.

După lungi cercetări, Nicolae Paulescu, medic și fiziolog român, publică în anul 1921 în revista Societății de Biologie rezultatele sale privind acțiunea unui extras pancreatic(insulina, care nu purta acest nume încă) în cazurile de diabet. El reușește să extragă substanța din pancreas și să demonstreze efectul antidiabetic al acesteia asupra unor câini, urmând să publice aceste date și în revista de specialitate, extrem de cunoscută, Archives Internationales de Physiologie. 

Un an mai târziu Paulescu obține brevetul de invenție asupra acestei substanțe, pe care el o denumește pancreină.

Nici un an mai târziu, Fr. Grant Banting și Ch. Herbert Best din Toronto, Canada, anunță descoperirea insulinei ca și tratament împotriva diabetului, fără însă a recunoaște cercetările lui Paulescu, sub pretextul că, deși a dovedit că această substanță reduce zahărul sau ureea din sângele animalelor diabetice, o injecție nu ar avea efect. Această afirmație, care era, de fapt, o greșeală de traducere, îi transformă pe cercetătorii canadieni în laureați ai premiului Nobel în Medicină pentru descoperirea insulinei, tratament eficace împotriva diabetului.

Din fericire, fiziologul scoțian Ian Murray lansează o campanie internațională în care îl numește pe Nicolae Paulescu adevăratul descoperitor al insulinei,canadienii fiind numai cercetătorii ce au confirmat-o. Campania atrage atenția vicepreședintelui  Fundației Nobel și recunoaște în 1969 meritele lui Paulescu în descoperirea tratamentului antidiabetic, exprimându-și speranța că „opera de pionierat” a acestuia va fi elogiată cum se cuvine de forurile științifice internaționale.

Controverse apar și mai târziu când, în ciuda contribuțiilor sale imense în domeniu, Paulescu este ignorat de școlile de medicină și nu este inclus în istoriografiile occidentale, pe motivul concepției lui politice, mai ales susținerea extremei drepte și antisemitismului. În prezent, românul are parte de aceeași atitudine, persoana sa nefiind separată de descoperirea sa, dovadă fiind decizia Federației Internaționale a Diabetului din 2005 de a renunța la orice asociere cu Nicolae Paulescu și să nu accepte decernarea de premii în numele lui la congresele organizației. Toate acestea au loc în virtutea unui dublu standard, căci există numeroase exemple, precum al lui Eduard Pernkopf, savant austriac și nazist cunoscut al cărui atlas este recunoscut drept „o lucrare excepțională de mare utilitate pentru anatomiști și chirurgi”, chiar dacă la realizarea acestuia s-au folosit cadavre ale victimelor naziste.

Pe lângă acesta, mai există multe alte astfel de cazuri asemănătoare. Și deci de ce nu toate lucrările sunt excluse, de ce unele continuă să fie folosite, iar altele, precum descoperirea lui Paulescu, își pierd toată recunoașterea, în ciuda contribuției evidente?Ar putea fi oare din cauza faptului că existau deja cei doi canadieni, laureați Nobel, îl puteau înlocui pe adevăratul descoperitor?

La o căutare pe google de tipul „who discovered insulin?”, majoritatea rezultatelor vor fi despre Frederick Banting. Deși în occident este mai puțin menționat, Nicolae Paulescu este cunoscut de majoritatea românilor drept cel ce a descoperit insulina. Acesta a fost numit post mortem, în 1990, membru al academiei române, iar statuia sa poate fi văzută lângă Facultatea de Medicină din București.

Text: Maria Vlaston

Grafica: Bianca Preda