Tarocchi
Tarotul (prima dată cunoscut sub numele de trionfi, iar mai târziu ca tarocchi sau tarock, s-au lansat numeroase ipoteze privind numele de Tarot. Provine de la Torah ebraică, de la zeul egiptean Thoth sau zeița Hathor, de la zodia Taurului, râul Taro din nordul Italiei, de la Tarotee,numele pentru modelul de pe spatele cărții) este un set de cărți, folosit de la mijlocul secolului XV în diferite părți ale Europei pentru jocuri precum tarochinni italienesc, tarotul francez și austriacul Konigrufen. Multe dintre aceste jocuri cu cărți de tarot sunt încă desfășurate în prezent.
În anul 1377, în Brefeld, Elveția, un călugăr pe nume Johannes a scris un eseu în care a menționat un nou joc popular – cel al cărților de joc. Acest joc, spunea el, descria structura socială și putea fi folosit pentru scopuri morale pentru a-i învăța pe oameni locul corespunzător în viață. Fratele Johannes nu știa de unde a apărut acest joc, cine l-a inventat sau cât de vechi putea fi, ceea ce este păcat; eseul său este cea mai timpurie menționare a cărților de joc care s-a păstrat și el datează apariția cărților în Elveția ca fiind în anul în care a fost scris eseul. Nu face nicio referire la ceva asemănător Arcanelor Majore, dar discută despre patru suite, așa că este puțin probabil ca pachetul său de cărți să nu fi fost un pachet de Tarot. Primul pachet de cărți cunoscut, pachetul Visconti, a fost pictat pentru familia ducală din Milano, Italia. Între aceste două date s-au făcut puține referiri la cărțile de joc (puține, într-adevăr dar care au rezistat în timp), dar nu există nicio dovadă care să plaseze Tarotul mai devreme de anul 1415.
Primele seturi standardizate care s-au păstrat sunt cunoscute sub numele de Brambila, Cary-Yale și Visconti-Sforza, realizate pentru trei generații succesive de duci din Milano, familia d'Este și una dintre familiile din anturajul lui Carol al VI-lea, păstrând (pe cărțile ce nu s-au pierdut) chiar și simbolurile caselor nobile.
În 1781 Tarotul revine în atenția celor pasionați de ezoterism și divinație datorită lui Antoine Court de Gebelin, mason, ocultist și lingvist, care va reuși sa impună din nou cărțile, lansând legenda originii egiptene și considerând Tarotul de Marsilia (unul dintre cele mai cunoscute și folosite astăzi) ca cea mai buna versiune, ce ar contine informații magice, codificate simbolic. Într-o societate în care societățile discrete și secrete jucau un rol major, este momentul în care Tarotul devine oficial, după cum se spune mai tarziu, "o parte integrantă a filosofiei oculte. Până în secolul XIX se poate vorbi despre o adevărată industrie a Tarotului, cu ateliere și artiști deja cunoscuți în domeniu, dar și de o revitalizare surprinzătoare a interesului pentru aspectele oculte ale vechiului joc de societate. Sunt publicate broșuri și volume de istorie și interpretări ale simbolurilor, se țin cursuri și conferințe, cărțile de Tarot încep sa abia o linie generală, cu simboluri general valabile, iar grafica si cromatica sunt, cel putin la modul general, aceleași indiferent de producătorul pachetelor.
Cu ajutorul ocultiștilor francezi, germani și englezi de secol XIX și pe masură ce numeroase asociații și societăți se implică, Tarotul privit ca o suită de arhetipuri se dovedește adaptabil și interpretabil indiferent de ansamblul credințelor ezoterice, iar Societatea Teosofică, Masoneria, Golden Dawn, grupări rosicruciene editează și publică propriile variante specifice, încărcate cu simbolurile proprii fiecărei organizații. Cărțile
devin o tentație mondenă, foarte populară, făcându-și intrarea în secolul XX cu o bogată istorie împletită cu mituri și legende interesante mai ales pentru antropologi.
Chiar dacă Tarocchi a fost conceput pentru a fi un joc de cărți, multă lume folosește setul pentru a-și prezice viitorul. De la prima atestare a setului și până acum au existat milioane, dacă nu chiar și miliarde de așa ziși cititori în cărți. Tocmai de aceea și în prezent este foarte greu să testăm acuratețea acestora, căci mulți cititori nu au acel har necesar și fac asta numai pentru a face rost de bani necinstiți. De asemenea, cititorii de zi cu zi ne pot fi prieteni, iar din această cauză “ prezicerea” poate fi subiectivă.
De când există viața, fiecare entitate a avut un destin scris, însă nu fizic, ci spiritual. Dacă ne-am cunoaște viitorul nu ar mai fi nimic palpitant. Am știi care e fiecare pas pe care trebuie să-l facem. Nu am avea din ce greșeli să învățăm, așa că, totul rămâne la latitudinea crezătorilor sau necrezătorilor
Comentarii
Trimiteți un comentariu