Ecaterina cea Mare. Ascensiunea sa la tronul Rusiei

 

          Ecaterina a II-a a Rusiei sau Ecaterina cea Mare este considerată un simbol național, deși la bază este nemțoaică, numele ei de naștere a fost, de fapt, Sophie și nici nu trebuia să ajungă inițial pe tronul imperiului. Dar cum a ajuns Sophie una dintre cele mai cunoscute și de succes conducătoare ale lumii?

          Sophie Augusta de Anhalt-Zerbst s-a născut pe data de 2 mai 1729, în Prusia. Tatăl ei, Christian August, Prinț de Anhalt-Zerbst, nu era decât un general, deși familia sa guverna o provincie mică din Germania, iar mama ei, Johanna Elisabeth de Holstein-Gottorp, provenea, la fel, dintr-o familie care guverna peste ducatul Holstein-Gottorp, dar, fiind căsătorită cu un general, și-a pierdut din importanța pe care o avea în trecut. În pofida rădăcinilor importante ale părinților lui Sophie, ei nu aparțineau de societatea înaltă sau de curte, fapt frustrant pentru Johanna, ea crescând în aceasta, astfel, a încercat să își găsească o cale de scăpare. A considerat că numai un fiu o poate ajuta, așa că Sophie a fost neglijată, dar și-a găsit confortul în studii. S-a îndrăgostit de franceză și de scrierile marilor filozofi, guvernanta fiind cea care o ajuta și o sprijinea, considerând-o un copil inteligent și luminat. Când Sophie avea 13 ani, fratele ei mai mic cu un an, cel care primea toată atenția mamei, a murit din cauza scarlatinei, iar toată atenția Johannei s-a îndreptat către fiica ei, deși mai avea un fiu, dar acesta era mult prea mic.

          Planul ei era să o căsătorească pentru a ajunge din nou la curte, astfel că a început să-și viziteze rudele și, vizitându-și unul dintre unchi, Sophie avea să dea de viitorul său soț, pe atunci proaspăt orfan și moștenitor al tronului Suediei, Peter Ulrich. Între timp, într-o seară când serveau cina, Johanna primește o scrisoare de la împărăteasa Rusiei, Elisabeta I, invitând-o pe Sophie în Rusia pentru a o cunoaște. Dar cum a aflat țarina de ea? Johanna a avut mare grijă să cultive legătura cu ea, i-a trimis poze și vești despre fiica ei, având acces la ea, fiind căsătorită cu un Holstein și fiind mătușa adoptivă a lui Peter (după adopție și-a pierdut dreptul la tronul Suediei, însă devenise moștenitorul tronului Rusiei). Surpriza cea mare a fost când, după doar câteva ore, o altă invitație a fost livrată la reședința lui Sophie, însă de data aceasta provenea de la Frederic cel Mare, împăratul Prusiei. 

          Mama lui Sophie nu a irosit timp și au plecat în călătorie, mai întâi oprindu-se la Berlin, unde au cinat alături de împărat. Frederic I a fost impresionat de inteligența fetei, povestind despre operă, balet și multe altele. Împăratul i-a scris țarinei despre Sophie, având în minte faptul că dorea ca Rusia să fie de partea lui.

          După Berlin, Johanna și Sophie s-au îndreptat către Rusia, unde au fost primite de împărăteasă. Fata era uimită de palat și de curte, însă nu și de Petru. Zilele de după venirea sa și le-a petrecut cunoscându-l, deși inițial entuziasmată de el, pe parcurs a realizat adevărata față a lui Petru. Viitorul țar era dezinteresat de poziția sa, detesta limba, cultura și religia și iubea de fapt pe altcineva, mărturisindu-i viitoarei sale soții că se va căsători cu ea doar din obligație. Atenția lui Sophie a început să se îndrepte către împărăteasă, realizând că ea trebuie impresionată. A început să învețe rusa și practicile ortodoxe, petrecându-și nopțile în frig studiind, însă nu după mult timp s-a îmbolnăvit grav, iar vorba că pasiunea ei pentru Rusia a fost cauza a început să se răspândească și astfel, Sophie a început să fie iubită de curte, mai ales de țarină.

          Cât Sophie era la pat, mama ei a reușit ca ea, alături de fiica ei să fie aproape exilate, dar cum? La vizita de la Berlin, împăratul i-a propus, în secret, să fie agent secret pentru Prusia, cu scopul de a-l da jos din funcție pe vicecancelarul Rusiei, Contele Alexey Petrovich Bestuzhev. El era un mare dușman pentru Prusia, dorind ca Rusia să fie aliată cu Austria și să se opună căsătoriei dintre Petru și Sophie. Scrisorile către Frederic I au fost însă interceptate, iar, la o petrecere, Johanna fiind sub influența alcoolului, a ajuns să jignească atât Rusia, cât și pe țarină. Elisabeta, aflând toate acestea, a ordonat imediat ca Sophie și Johanna să fie exilate, dar fix înainte ca ele să plece, Sophie a reușit să aibă o întrevedere cu împărăteasa, unde și-a cerut scuze și a fost iertată. Imediat după decizia țarinei, Sophie a accelerat procesul de conversie către ortodoxism și, astfel, a fost botezată Ekaterina (Ecaterina în română).

          Căsătoria celor doi se apropia, însă o tragedie a intervenit, Petru devenise foarte bolnav, iar după vindecarea sa grea, Elisabeta a cerut imediat cununia celor doi pentru a asigura un moștenitor. S-a dovedit a fi o perioadă umilitoare pentru noua Marea Ducesă a Rusiei, căsnicia fiind un complet dezastru, nefiind consumată până după 8 ani, iar după 9, pe data de 20 septembrie 1754, îl naște pe Pavel Petrovici, despre care este spus că nu este copilul legitim al lui Petru, ci mai degrabă al unuia dintre amanții Ecaterinei, Serghei Saltîkov.

          În 1762, Petru al III-lea devine țar al Rusiei, după moartea mătușii sale, alături de Ecaterina. După încoronare, a intrat în război cu Prusia, război care a durat 7 ani. Însă, fix înainte ca Prusia să intre-n colaps, a făcut pace cu Frederic, act care i-a nemulțumit profund pe soldați și nobili. Ecaterina era șocată de deciziile și acțiunile soțului său și de adevărata sa preocupare, aceea de a fi Duce de Holstein (cauza păcii oferite Prusiei), nu țar al Rusiei. Toate hotărârile lui erau împotriva intereselor rusești, batjocorind Biserica și dorind să secularizeze proprietățile lor și campania împotriva Danemarcii. Toată lumea începuse să fie mulțumită de țar și, astfel, a luat naștere un plan pentru a-l detrona, Ecaterina fiind la mijloc.

          Timp de luni întregi a lucrat alături de oameni cu ranguri înalte atât în guvern, cât și în armată, însă, pe 27 iunie, totul avea să fie aflat și să ajungă aproape un dezastru. Unul din gărzile de la Sankt Petersburg care știa de complot, i-a spus din greșeală unui coleg de-al său despre plan, dar acesta era unul dintre puținii care nu era implicat. A fost arestat pe loc, iar principalii conspiraționiști au ajuns la concluzia că revolta trebuia să se întâmple în ziua aceea. Vestea a ajuns și la țar, dar acesta era mult prea preocupat cu defilarea regimentului care urma să plece în Danemarca. Între timp, Ecaterina ajunge la Sankt Petersburg și, înconjurată de gărzile care o susțineau, este pronunțată de către Arhiepiscopul de Novgorod, suveran autocrat al Rusiei. Următorul pas a fost să vorbească și să obțină susținerea în fața Senatului, Patriarhiei, Armatei și a poporului, la Palatul de Iarnă. A reușit cu ușurință, vorbind despre iubirea sa față de Rusia și religia ortodoxă și explicând acțiunile ei ca fiind declanșate de neglijența lui Petru față de propria sa țară. Toată lumea o iubea deja, iar mesagerii țarului ajunși la palat, rugând-o pe Ekaterina să nu își ducă planul până la capăt, au fost și ei vrăjiți de țarină. Oamenii lui Petru i-au dat împăratului, dar acesta a ales să nu facă nimic. A decis însă să se ascundă într-o fortăreață care înca îi era loială. Între timp, Ecaterina plecase alături de unul dintre regimente, îmbrăcată in uniformă militară, pentru a-l captura pe soțul ei, ca să-l oblige să abdice. Lui Petru i se interzice intrarea în fortăreață, pentru că amiralul i-a jurat credință împărătesei, în timp ce țarul călătorea spre insulă, așa că a fugit și s-a ascuns la Palatul Peterhof. Acolo s-a izolat de toată lumea și a compus o scrisoare pentru Ecaterina, în care își cerea iertare și îi propunea împărțirea tronului, dar noua împărăteasă nu a fost impresionată și a refuzat. Petru mai avea doar o singură opțiune: să abdice și să se întoarcă acasă, în Holstein. Deși Ecaterina cea Mare acceptase, îl considera încă o amenințare pentru tronul său, așa că și-a asasinat fostul soț pe 6 iulie, urmând încoronarea sa oficială pe 22 septembrie.

          Domnia Ecaterinei a II-a a fost una glorioasă, inversând toate ordinele fostului țar și începând o eră neutră pentru Rusia.

Text: Ioana Tocaciu

Grafică: Sofia Diana Călin

PR: Patricia Mocanu