Cea mai mare bătălie navală și Primul Război Punic

Cand auzi aceste cuvinte, probabil ca le-ai asocia cu o lupta contemporana, posibil din Al Doilea sau chiar Primul Razboi Mondial, poate cu o batalie colosala undeva pe marile indepartate ale Chinei. Ai fi surprins sa afli ca se crede ca cea mai mare operatiune militara pe mare, dupa numarul de soldati participanti, a avut loc acum aproape 2300 de ani, in apele insulei Sicilia de astazi la Capul Ecnomus, intre Republica Romana si Cartagina, la aceasta lupta participand aproximativ 290000 de Soldati.

Ati citit bine, aceasta confruntare a avut loc in antichitate, cu milenii inaintea inventarii motorului si nici macar a introducerii panzelor pe ambarcatiuni, dar sa ne dam cu un pas in spate in primul rand. Cine erau cartaginezii? Si ce afaceri aveau ei cu romanii? Erau descendentii fenicienilor, comercianti venind de departe, din zona Libanului de astazi, care s-au raspandit cu repeziciune in Marea Mediterana, crescandu-si averile la fel de repede. Capitala lor se afla la Cartagina, nordul Tunisiei de astazi, si detineau o mare parte din vestul Marii Mediterane si erau forta predominanta a insulei Sicilia.

Dupa un conflict local pe insula mentionata, fiecare opozitie al acestuia s-a aliat cu Cartagina, respectiv Republica Romana, aflata in plina inflorire teritoriala, economica si politica, iar, ca sa poata face fata inamicilor, a trebuit sa construiasca de la zero o flota intreaga plina de ambarcatiuni de calitate si navigatori pe masura, care pot rezista impotriva experientei navale a inamicilor. Astfel, au imitat aproape 1:1 o barca naufragiata a cartaginezilor si, pentru a le facilita si sansa de a lupta corp la corp, au adaugat un corvus, adica un podet pe care il puteau infige in nava inamica pentru a ajunge pe aceasta. Acest atasament inedit s-a dovedit a fi un avantaj imens pentru romani si, datorita si perseverentei lor uluitoare, au reusit sa cucereasca aproape in totalitate Sicilia.

Cartaginezii, observand esecul lor iminent, au propus incheierea razboiului cu pace, in schimbul unei mici regiuni ale insulei. Totusi, romanii vedeau situatia destul de diferit: au realizat ca, in momentul de fata, relatiile cu aceasta natiune nu aveau sa se schimbe in viitorul apropiat, ba chiar observau posibilitatea mare sa se inrautateasca, existand sansa ca acesta sa fie doar sfarsitul primei confruntari. Cei doi consuli au luat decizia aparent absurda de a invada insasi capitala Cartaginei, sperand la capitularea acestui imperiu si aspirand la glorie absoluta in republica, grabind astfel procesul pentru a putea castiga razboiul inaintea sfarsitului mandatelor lor de un an.

Aceasta hotarare este imediat pusa in practica in anul 256 i.Hr., romanii necesitand puterea unei flote imense, au construit si modernizat una noua, cu dimensiuni nemaivazute pana in timpurile acelea, de pana la 250 de nave inarmate cu 140000 de soldati , cu sute de mii de soldati si corabii intregi de provizii. Cartaginezii au reusit sa afle de acest dezastru care ar fi putut sa se dezlantuie pe tarmurile lor si au trimis de indata o flota de aproximativ 350 de ambarcatiuni militare cu 150000 de soldati la bord sa patruleze tarmurile Siciliei. Din porturile Romei, pleaca aceasta flota intr-o pozitie alcatuita din patru straturi: primul, al doilea si ultimul cu ambarcatiuni militare, cu rol protectiv pentru al treilea strat care cara toate proviziile necesare debarcarii pe continent. Drumul lor pana in Cartagina a urmat o traiectorie pe coasta Romei, apoi traversarea pe partea de sud-est a Siciliei, ca in final sa se indrepte direct catre tinta, spre sud. Totusi, acestia au fost surprinsi de cartaginezi la Capul Ecnomus, aproape de tarmurile sudice ale insulei, unde avea sa se tina aceasta lupta grandioasa. Armata inamica constituia un semicerc lung, care avea rolul inconjurarii intregii flote romane, insa aceasta s-a fragmentat in trei parti, fiecare ramasita purtandu-si propria sa lupta cu unul dintre straturile flotei inarmate ale Romei. In ciuda numarului cu putin mai mic al combatantilor romani, una dintre flotele sale a reusit sa castige batalia si, ajutandu-si semenii sa-i infranga pe cartaginezii ramasi, au putut opri incercarea de a le impiedica inaintarea rapida spre continentul african. In urma confruntarii, romanii au numarat in jur de 10000 de victime, insa oponentii sai au suferit drastic mai mult, nu doar prin numarul mortilor si al capturatilor de patru ori mai mare, dar si prin avantajul impus pe care Roma il avea in acest moment.

Din pacate, Roma nu a valorificat aceasta oportunitate pe cat de mult ar fi putut sa o faca, dand gres in atacul propriu-zis al capitalei din cauza mai multor factori. In primul rand, consulii vedeau victoria si grandoarea de acasa mai aproape decat oricand, astfel judecata bine chibzuita a disparut, stationand insuficient pentru pregatiri suplimentare. Iar in al doilea rand, au subestimat puterea oponentului de a se apara pe uscat, avand acum un instructor strain din Sparta, care avea sa le arate calea spre victorie, utilizand tactici noi si ingenioase, precum punerea in valoare a puterii elefantilor si calaretilor straini pe teren drept.

Intr-un final, acest razboi se incheie cu pace, din cauza pierderilor imense ale ambelor parti, numarul de decedati in acest razboi fiind aproximativ 300000 de suflete omenesti, insa conflictul este reluat de doua ori, incheindu-se un secol mai tarziu cu victoria Romei! Aceasta perioada  istorica se remarca prin adaptibilitatea Republicii Romane la bataliile navale si la scara uriasa la care aceste evenimente au loc, precum lupta de la Capul Ecnomus, care uimeste prin numarul urias de participanti pentru o perioada atat de indepartata de prezent.

Text: Secara Victor- Cristian

Grafica: Caramavrov Tudor

PR: Vulpe Mara - Teodora