Legenda Turnului Diavolului
,,Turnul Diavolului”, mai precis ,,Devil’s Tower”, este o formațiune bizară, care se găsește în statul Wyoming, Statele Unite ale Americii. Acesta este un loc sacru pentru triburile amerindiene. Cum dealul pe care se află este înalt de 182 m, iar Turnul Diavolului însuşi are 265 m, această formaţiune poate fi vizibilă de la 160 km. Locul a devenit cunoscut coloniștilor în urma unor expediții efectuate în zonă în anul 1875. Potrivit geologului Walter P. Jenney și colonelului Richard Irving Dodge, turnul era numit de localnici „Bad God” (Spirit Rău) și, prin urmare, numele ,,Devils Tower” a fost adoptat de către echipă. S-a sugerat inclusiv faptul că Dodge ar fi putut traduce greșit numele, deoarece, spre exemplu, în limbajul Lakota, cuvintele „zeu” și „urs” sunt destul de asemănătoare. Turnul a fost proclamat primul Monument Național al Statelor Unite de către președintele Theodore Roosevelt, la 24 septembrie 1906. De atunci, locul a devenit o destinație turistică importantă, iar alpinismul a devenit o activitate tot mai observată în zonă. Conform Serviciului Parcului Național, între 5000 și 6000 de alpiniști vizitează în fiecare an acest neobișnuit turn de piatră.
Cum fiecare legendă are mai multe variante, uneori fiindcă au fost încurcate de oameni, alteori deoarece au fost schimbate pentru a fi mai spectaculoase, la fel se întâmplă și cu legenda ,,Turnul Diavolului”, un lucru comun în toate povestirile despre acest loc fiind faptul că provine dintr-o legendă indiană. În mitologia indiană, această stâncă poartă numele de „refugiul ursului”.
Legenda pe care o consider cea mai fascinantă este cea care aparține tribului kiowa și care vizează șamțurile de pe stâncă. Aceștia cred că ,,Turnul Diavolului” sau ,,Casa Ursului” susţine faptul că Turnul Diavolului s-a format în momentul în care un grup de şapte fetiţe a fost urmărit de un urs fioros. Pentru a scăpa de pericol, fetiţele au sărit pe o piatră mică care a început să crească brusc atunci când fiara a izbucnit din luminiș și s-a repezit spre fete, pentru a le proteja de ameninţarea acestuia. În încercarea de a ajunge la fetiţe, ursul a lăsat şanţuri adânci în piatră. Extenuat, ursul şi-a dat ultima suflare.
Un alt mit interesant despre acest monument vine din partea pasionaților de ufologie, care susțin faptul că de fapt vârful stâncii era o pistă de aterizare pentru navele și avioanele extraterestre. Legenda a atras regizori celebri pentru a-și produce filmele în această locație încărcată de mituri și legende. Unul dintre filmele care au fost filmate aici este ,,Întâlnire de gradul trei” de Steven Spielberg, Hal Barwood și Jerry Belson. Aici au fost filmate și câteva secvențe din documentarul ,,America wild: National Parks Adventure” (2016), care a fost regizat de Greg MacGillivray.
Text: Alexandra Ștefănescu
Grafica: Daria Desaga
PR: Mara Vulpe
Comentarii
Trimiteți un comentariu