L’accabadora: Eutanasie în Sardinia

           “Acabar” înseamnă în spaniolă a sfârși și el a dat în sardă substantivul “accabadora”, cea care sfârșește, cea care pune capăt agoniei. Pentru comunitățile tradiționale din Sardinia, actul accabadorei nu reprezintă un asasinat, ci un gest de iubire și milă care ajută destinul să se împlinească.  

             Familia muribundului solicita venirea ei când agonia bolnavului era de neîndurat. Accabadora sosea întotdeauna în toiul nopții, o figură misterioasă îmbrăcată în negru. Familia o primea și o lăsa să pătrundă singură în camera bolnavului. Urma un ritual tăcut și nedureros. După îndepărtarea simbolurilor religioase din cameră (eutanasia fiind interzisă de cler), ea recita rugăciuni care serveau la liniștirea bolnavului. Uneori îl legăna, ținându-l în brațe și apoi folosea perna pentru a-l sufoca. Însă, cel mai adesea, folosea un fel de ciocan din lemn de măslin numit “Su mazzolu”, de patruzeci de centimetri lungime și douăzeci lățime înzestrat cu un mâner care permitea o lovitură sigură și precisă. Cu acest instrument aplica o singură lovitură ucigașă pe fruntea sau ceafa pacientului. Accabadora ieșea din cameră în liniște, iar familia îi mulțumea, răsplătind-o cu produse ale pământului. Practica nu trebuia recompensată  în bani deoarece plata pentru deces era contrară credințelor religioase și superstițioase.

 În Sardinia, se crede că practica accabadorei a continuat în unele comunități rurale din nordul Sardiniei până la sfârșitul anilor 70. Sunt cazuri cunoscute care au avut loc la Luras în 1929 și Orgosolo în 1952. Pe lângă ele, multe alte povestiri transmise oral, din generație în generație, vorbesc de vreun bunic sau străbunic care a avut de a face cu femeia în negru. De fapt, este posibil ca practica să-și fi avut originea în Grecia și să se fi răspândit în întreaga lume elenă, inclusiv în sudul Italiei, eutanasia, însemnând în limba greacă moarte bună sau ușoară.  

Existența accabadorei a fost dintotdeauna considerată ca ceva natural. Așa cum există moașe care ajută la aducerea pe lume a unei noi vieți, exista și femeia care ajuta la încheierea acesteia. Se spune chiar că aceeași persoană împlinea cele două funcții, iar munca ei se cunoștea prin culoarea hainelor, alb pentru naștere și negru pentru moarte. Exista o singură accabadora pe generație și era întotdeauna femeie, justificarea fiind că numai o femeie poate aduce viață, așa că tot numai o femeie o poate lua.  

Această tradiție este expresia unui fenomen socio-cultural și istoric și practica eutanasiei în mediul rural din Sardinia reflectă felul în care sarzii priveau moartea ca fiind încheierea naturală și normală a ciclului vieții.

Text: Mitu Victor

Grafică: Gică Crina

PR: Călinescu Elisa