Leonardo da Vinci – Viața și realizările unui om
universal
Leonardo da Vinci este, pe
bună dreptate, recunoscut de posteritate ca un adevărat maestru al artelor, un
titan al Renașterii ce a marcat decisiv perioada împreună cu Michelangelo
Buonarotti și Rafael Sanzio. Totuși, geniul artistului a oferit mult mai mult
de atât. O analiză atentă a persoanei și vieții lui Da Vinci vor demonstra
orizontul vast, unic, al cunoașterii și realizărilor sale și ne vor surprinde
profund în chipuri neașteptate.
Leonardo di ser Piero da Vinci, pe numele său real, s-a
născut pe 23 aprilie 1452 în orășelul Vinci din Toscana. Tatăl său era Messer
Piero Frusino di Antonio da Vinci, un notar și un proprietar bogat, iar mama sa
era o femeie arabă creștinată cu numele Caterina, sclavă a unui client de-al
lui Antonio. Părinții lui Leonardo nu erau căsătoriți la momentul nașterii
sale, iar Caterina, care a fost eliberată nu mult după aceea, l-a luat ca soț
pe un artizan. Leonardo a crescut pe moșia familiei tatălui său, sub îndrumarea
bunicilor și a unchiului, fiind tratat ca un fiu legitim și primind educația
elementară obișnuită din acea zi: citit, scris și aritmetică (nu a deprins
matematica superioară — geometria și aritmetica avansată — până la 30 de ani,
când a început să o studieze intens).
Tatăl său i-a observat și i-a încurajat talentul artistic
precoce, trimițându-l la vârsta de 15 ani la Florența, ca să devină ucenic al
reputatului artist Verrocchio. Acolo, Leonardo a lucrat intens șase ani, deprinzând
cunoștințe de bază precum tehnicile desenului, ale modelării artistice și ale
picturii în ulei și tempera, sculptura, dar și noțiuni de tehnică și mecanică.
Ar fi colaborat cu Verrocchio la realizarea picturii „Botezul lui Hristos”, picttând
un înger care ridică roaba lui Iisus și ar fi fost model pentru două lucrări
ale mestrului său: statuia de bronz a lui David și tabloul „Tobias” (ca Arhanghelul
Rafael).
În 1472, Leonardo a fost acceptat în breasla pictorilor
din Florența, dar a preferat să rămână în atelierul lui Verrocchio încă cinci
ani, după care a lucrat independent în oraș până în 1481. În acea perioadă a
lăsat o mulțime de frumoase desene în creion și stilou, inclusiv schițe tehnice.
Pompele, armele militare și aparatele mecanice demonstrează puternica
înclinație a artistului pentru domeniul științific, care îi va inspira
viitoarele concepții. În timpul carierei din Florența, Leonardo primise deja
comenzi importante: pictura neterminată „Adorația magilor” pentru mănăstirea
San Donato din Scopeto și o pictură de altar pentru Capela „Sf. Bernard” din
Palazzo della Signoria, care nu a fost niciodată începută.
În 1482, Leonardo s-a mutat la Milano pentru a lucra în
slujba ducelui orașului, Ludovico Sforza, rămânând acolo 17 ani. S-a bucurat de
multă stimă la curtea ducelui, executând, pe lângă pictură și sculptură, proiectări
de festivaluri de curte. De asemenea, a fost consultat frecvent în calitate de consilier
tehnic în domeniile arhitecturii, fortificațiilor și problemelor militare și a
servit ca inginer hidraulic și mecanic. Leonardo a finalizat șase picturi în
timpul perioadei milaneze, printre care se numără „Fecioara între stânci” pentru
Confreria Imaculatei Concepții și fresca denumită „Cina cea de Taină” pentru
mănăstirea Santa Maria Delle Grazie. Ca maestru artist, a menținut un atelier
extins la Milano, angajând ucenici și studenți. În același timp, a lucrat la un proiect sculptural grandios care pare să fi
fost adevăratul motiv pentru care a fost invitat la Milano: modelul unei statui
uriașe ecvestre a lui Francesco Sforza, predecesorul ducelui Ludovico. Modelul
de lut a fost finalizat în 1492, dar pericolul iminent de război a dus la
folosirea metalului de turnat pentru fabricarea de tunuri.
În urma răsturnării lui Sforza de la putere, Leonardo a
fost nevoit să fugă la Veneția, unde a fost angajat ca arhitect militar și
inginer pentru a ajuta la dezvoltarea unui sistem de apărare al orașului contra
unui atac naval. În 1500, cei trei s-au dus la Florența, unde au fost oaspeții
călugărilor de la mănăstirea Santissima Annunziata. Până la sfârșitul vieții
sale, Leonardo a executat diverse lucrări în domeniul artistic și cel
științific, bucurându-se de aprecierea celor mai prestigioase nume din nordul
Italiei. În 1516, a plecat în Franța la cererea regelui Francisc I, care-l
dorea în serviciul său. Avea 65 de ani, iar până la sfârșitul vieții nu s-a mai
întors în Italia. Celebra pictură „Mona Lisa” ar fi fost dedicată regelui
francez. Leonardo a murit pe 2 mai 1519, la Chateau du Clos Luce din Amboise.
Leonardo da Vinci a fost un om al Renașterii prin
excelență. Domeniul artistic nu a fost interesul lui de bază, și ar fi o
subestimare să-i limităm aptitudinile în această direcție (Este grăitor faptul
că artistul nu ne-a lăsat mai mult de 17 picturi supraviețuitoare istoriei, cu
toate că acestea au fost suficiente pentru a-l consolida în rândul maeștrilor).
Caietele, schițele și notițele sale ne redau portretul unui adevărat polimat,
care a făcut cercetări și experimente în domeniile anatomiei, astronomiei,
botanicii, cartografiei, paleontologiei, mecanicii și, în general, în toate
domeniile de cunoaștere la care ar fi avut acces în timpul vieții.
Unul dintre cei mai prolifici inventatori din istorie,
Leonardo a conceput invenții și inovații care nu aveau să fie concepute și
dezvoltate sistematic decât după multe secole de la moartea sa. În toate
activitățile sale, el a căutat un nucleu de reguli matematice care să guverneze
funcționarea tuturor lucrurilor din natură. Aceste reguli dictau modul în care
oamenii ar trebui să exploreze natura în artă, știință și tehnologie. Invențiile
pe care Leonardo da Vinci le-a pus în practică au fost mecanismele sale scumpe
și masive pentru teatru, care implicau elemente precum munții care se dădeau în
lături. Contribuția sa intelectuală cea mai importantă la inginerie a constat
în faptul că a fost primul care a insistat că dispozitivele mecanice ar trebui
proiectate în conformitate cu legile matematice ale naturii. De asemenea, a
fost primul care a inventat componente separate sau „elemente ale mașinilor”,
care puteau fi implementate în diferite dispozitive.
Printre invențiile lui Da Vinci – e de notat că niciuna
dintre ele nu a părăsit pragul hârtiilor în vremea lui – se numără: tunul cu
țeavă, șurubul elicoidal (primul elicopter conceput în istorie), mașina de zbor
cu aripi, un costum de scafandru, tancul de luptă, parașuta și cavalerul
mecanic (primul prototip al unui robot). Construirea lor ar fi fost foarte
dificilă din cauza tehnologiei renascentiste, dar chiar și funcționalitatea
lor, în ciuda principiilor valabile pe care Leonardo le-a aplicat, era
compromisă, tot din pricina unei lipse de piese necesare. Ca anatomist, a disecat peste 30 de cadavre umane,
explorând fiecare aspect al anatomiei și fiziologiei lor. Cercetările sale sunt
consemnate, mai ales, în desene de o acuratețe și o finețe unice. Analizând
teoriile proporționale ale lui Vitruviu, arhitectul roman din secolul I î.Hr și
impunând principiile geometriei asupra configurației corpului uman, Leonardo a
demonstrat că proporția ideală a figurii umane corespunde cu formele cercului
și pătratului. Această idee a fost aplicată în schița „Omul vitruvian”.
Text: Vișan David
Grafică: Bidireci Bianca
PR: Popescu Cristina
Comentarii
Trimiteți un comentariu