Vechii cowboyi din Vestul Sălbatic – între mituri și adevăr

Cu toții cunoaștem bine imaginea: cowboyul cu șase trăgători pe șold, așezat pe calul său, mergând spre apus. El este un simbol al mișcării nesfârșite spre vest și al pasiunii pentru aventură, întâlnit pretutindeni în film, literatură, artă, televiziune și diverse alte forme culturale. Trăiește și luptă călare ca și cavalerii, înjură ca un soldat, bea ca peștele, poartă haine ca un actor și luptă ca un diavol. Este amabil cu doamnele, rezervat față de străini, generos cu prietenii și brutal cu dușmanii săi. Totuși, mai multe fapte istorice legate de cowboy demonstrează că această imagine idilică nu este nimic mai mult decât un mare mit cultivat de generații, care a ajuns înrădăcinat în conștiința publică.

În primul rând, „cowboyi” nu au fost creați în America. Îngrijirea vitelor ca profesie își are rădăcinile în Europa, în special în Spania. Cowboyul american s-a dezvoltat emulând coloniștii spanioli și mexicani. În această perioadă, cuvinte precum „rodeo”, „buckaroo”, „chaps”, „lariat”, „lasso”, „latigo”, „remuda” și chiar cuvântul „ranch” în sine au devenit sinonime cu cowboy.

Povestea cowboyului începe odată cu încheierea Războiului Civil, când vitele au fost la o cerere considerabilă. Texas a devenit patria majorității fermelor de vite și principalul furnizor de carne de vită pentru cea mai mare parte a țării. Simultan, a avut loc deschiderea frontierei și deplasarea către vest pentru coloniști. Treaba cowboyului era să ducă vitele la păscut și să le transporte de la fermă la piață. Ca atare, pe măsură ce cererea de carne de vită a crescut după Războiul Civil, a crescut și cererea pentru cowboy, ca muncitor. Promisiunea unui loc de muncă cu dorința de aventură i-a atras pe mulți foști confederați din statele sudice să meargă spre vest pentru a începe din nou. Cowboyul istoric a inclus și mulți foști sclavi, „vaqueros” din Mexic și noi imigranți.

Viața de cowboy implica traiul în aer liber pentru perioade lungi de timp, cu tot felul de calamități naturale, indieni și tâlhari, vânători și prădători. Transportul vitelor nu era o sarcină ușoară, iar turma se pierdea frecvent în tranzit. Odată livrate, bogățiile nu erau niciodată garantate; cowboyi luau adesea doar ceea ce rămânea după ce profitul fermierului a fost tăiat, de obicei doar suficient pentru ceva mâncare, un loc unde să doarmă și o sumă mică de bani de cheltuială. Majoritatea mureau prematur. Cowboyul a fost un produs al demografiei și economiei postbelice, el având o perioadă foarte scurtă, aproximativ de la 1865 până la 1890.

Mitul cowboyului a fost propagat inițial în literatură. Cea mai mare influență poate fi urmărită de la succesul romanului „Dime”. Romanele „Dime” au fost lucrări de ficțiune popularizate la sfârșitul anilor 1800 și începutul anilor 1900, ce povesteau aventurile tuturor personajelor celebre ale frontierei, de la vânători și mineri, până la haiduci și oamenii legii. În astfel de lucrări, eroii și ticăloșii sunt apărătorii unui anumit tip de civilizație: democrația agrară. Identificându-se cu ei, cititorul își putea răsfăța sentimentele de rebeliune. Romanul „Dime” a crescut foarte mult expunerea și popularitatea cowboyului. Buck Taylor, un mare erou al poveștilor, a fost prezentat ca un luptător călare, un aventurier care își purta mereu armele înșirate în șolduri. Prin Buck Taylor, „King of the Cowboys”, mitul cowboy a câștigat o mare popularitate în toată țara, acesta crescând și mai mult odată cu explozia filmelor dedicate cowboyului.

Mitul cowboyului îi înfățișează și ca niște luptători pasionați. Cowboyul mitic și frontiera mitică ne fac să credem că toate orașele de la vest de Mississippi erau formate din oameni fioroși și ucigași, că nu puteai să intri într-o frizerie sau într-un salon fără a intra într-o altercație care ar duce invariabil la o luptă cu armă urmărită de oraș. Americanii s-au îndrăgostit de cowboy, un bărbat care își stăpânește ferm sinele și soarta lui, un epitet al visului american, un „self-made man”. Este individualist, oportunist, muncitor și visător. În esență, el este simbolul valorilor fundamentale americane. Ca simbol, cowboyul servește drept o oglindă puternică pentru etosul național.

În timp ce narațiunea este unică, creația americană a cowboyului ca simbol cultural nu este. Cea mai evidentă asemănare poate fi găsită în creația literară engleză a mitului cavalerului. În literatură, cavalerul englez a devenit în cele din urmă personificarea atributelor și valorilor autoproclamate ale națiunii. Literatura engleză este plină de exemple de legendă arthuriană care evidențiază idealul războinic-cavaleresc. Pe parcursul a câteva sute de ani, a fost dezvoltat un cod complex pentru cavaleri. Era de așteptat să fie generos cu toți, în special cu cei nobili, virtuoși, neputincioși și săraci. Trebuia să fie umil și să-i fie urât violenței fără sens. El trebuia să susțină dreptul, să cunoască artele și să rămână mereu curajos și cavaleresc. Era un romantic.

John Wayne este simbolul prin excelență al cowboy-ului american și, prin urmare, simbolizează ceea ce majoritatea americanilor consideră o reprezentare exactă a cowboyului istoric. Ar fi greu să ne imaginăm cultura americană fără cowboyi, dat fiind că niciun înlocuitor nu ar putea fi ușor implantat. Oamenii spațiali, extratereștrii, supereroii, soldații și alții asemenea au încercat să înlocuiască cowboyul ca simbol american prin excelență și toți au eșuat. Acest fapt este cu atât mai interesant cu cât, istoric vorbind, cowboyul nu a avut un rol de mare însemnătate la vremea sa.

Text: David Visan

Grafica: Tudor Caramavrov

PR: Mara Vulpe