Fenicienii

 

     Fenicienii au format o civilizație înfloritoare în zona Palestinei de azi, de-a lungul secolelor XV – III î.e.n. Erau organizați în orașe-state puternice, cu autonomie ridicată și rivalități dese. Printre orașele principale se numărau Tir, Sidon, Byblos și Arwad. Numele ”fenician” provine de a greci, cel original nefiind găsit în izvoarele civilizației respective - se speculează, totuși, că locuitorii ar fi purtat denumirea de canaaniți; în Biblie, de exemplu, popoarele din Epoca Târzie a Bronzului poartă acest nume, iar cercetările genetice le clasifică drept rudele fenicienilor.

    Cadrul natural al acestei civilizații este un relief accidentat, întins pe o mică suprafață de-a lungul Mediteranei, a cărui fertilitate nu este remarcabilă. Acest lucru i-a adus pe fencieni întâi în postura de mari navigatori, dat fiind că apa a devenit cea mai eficientă cale de transport, iar comerțul maritim a devenit o abilitate esențială a orașelor. Pe la 1200 î.e.n., în perioada în care s-a destrămat Epoca Bronzului, suveranitatea Egiptului asupra ținutului canaanit, cu micile sale regate de prin secolul X, a căzut și ea. În 1175 î.e.n., misterioasele popoare ale  mării au alungat definitiv dominația egipteană, cauzând tensiuni uriașe de-a lungul întregului Orient Apropiat și începând domnii de-a lungul Levantului. Mai târziu, poporul migrator al israeliților a început propriul său proces de colonizare de-a lungul regiunii. Locuitorii indigeni s-au contopit cu noii cuceritori și viața economică, politică și culturală a Feniciei a atins noi înălțimi în următoarele secole.

     O realizare deosebită a acestei civilizații a fost puterea sa comercială, care probabil că nu ar fi apărut fără îndemânarea marinărească transmisă de locuitori și de popoarele invadatoare ale mării. Fenicienii au stabilit legături cu toate popoarele puternice din bazinul Mediteranei, cum ar fi aheii, egiptenii și sicilienii, iar comerțul le-a adus multă bogăție și prosperitate. Către sfârșitul secolului al VIII-lea î.e.n. a avut loc amplul proces de colonizare a coastelor mării, în cadrul căruia au fost construite așezări comerciale care au purtat cultura feniciană, printre care Cartagina, ce a evoluat într-o putere statală la rândul ei.

    Fenicienii au dominat navigația în epoca lor de glorie, iar unele speculații sugerează că s-ar fi aventurat chiar și dincolo de strâmtoarea Gibraltar, până în Marea Britanie, în căutarea cositorului. Herodot a relatat un eveniment foarte controversat, scriind că faraonul Necho al II-lea a însărcinat niște marinari fenicieni cu un proiect ambițios de înconjurare a întregii Africi pe calea apei. Conform istoricului, călătoria s-ar fi desfășurat cu succes, dar îndoiala asupra veridicității acestui fapt stă în întrebarea: cum ar fi putut acești navigatori, cu tehnologia lor rudimentară, să facă față capriciilor unor oceane care le-au pus în față provocări serioase chiar și marinarilor renascentiști?

    Pe plan cultural, cea mai importantă și mai influentă realizare a fenicienilor a fost inventarea primului alfabet știut din istorie. Limba feniciană nu este foarte bine cunoscută, deși literele alfabetului descoperit și izvoarele scrise indică un caracter semitic – canaanit, cu influențe puternice din locurile învecinate. Totuși, ca mai toate elementele politico-culturale feniciene, și limba are elemente inspirate de Egipt, Mesopotamia și, eventual, populațiile din Turcia antică. Până la 1000 î.e.n., era formată din simboluri specific cuneiforme, asemenea celor sumeriene. În același timp, cele 22 de litere feniciene descoperite prin secolul XII î.e.n. demonstrează o apropiere de limba egipteană hieroglifică, din care au și derivat. Totuși, limba s-a individualizat și și-a conturat caracterul semitic, distinct totuși de limbile aramaică și ebraică. În secolul al IX-lea î.e.n., arameenii au adoptat alfabetul fenician, cu care au creat limba arabă. La fel ca ebraica și araba, feniciana a fost scrisă de la dreapta la stânga, iar vocalele au fost omise. Grecii au adoptat, la rândul lor, alfabetul fenician, și au creat propriul lor alfabet grecesc, care stă atât la baza alfabetului latin, cât și a tuturor alfabetelor europene.

   Religia canaanită a fost tipic politeistă și a ocupat un loc central în viața locuitorilor. Printr zeii principali se aflau Baal, Astarte și Meqart, care erau cinstiți în temple, cu jertfe și cântări. Ca în multe alte religii, divinitățile feniciene erau în mare parte inspirate de natură și au format un panteon generos. Elemente și zeități ale acestei religii au fost încorporate și în mitologia grecească.

     Arta feniciană a acoperit orice ramură, de la sculptură până la bijuterii și clădiri impozante. Nu se poate preciza cu exactitate dacă fenicienii au fost cei care au inventat sticla, care ar putea origina în Mesopotamia sau Egipt. Totuși, cu siguranță și-au însușit-o, punând-o în valoare prin culori variate și împestrițând-o, acoperind-o cu diverse forme, în funcție de scopul pentru care era destinată.

    Ceramica a fost derivată direct din ceramica siro-palestiniană, oferind produse multifuncționale, cu forme deschise și forme cu șuruburi. Vazele fabricate în Fenicia au fost influențate și de modele din Cipru sau Samaria. Proveniența sau inspirația borcanelor importate sau imitate, este reprezentată de Grecia, Sicilia sau Sardinia și Peninsula Iberică.

    Fenicienii și-au dat seama de impactul comerțului cu bijuterii, așa că au lucrat pentru extinderea și dezvoltarea lui odată cu începutul explorării lor. Materialele folosite constau în primul rând în aur, apoi în argint, bronz, pietre prețioase sau sticlă. Modelele decorative au fost inspirate în special din stilul egiptean, cel mai recunoscut la acea vreme și cel mai căutat. Au fost preferate motivele vegetale precum floarea de lotus sau rozeta, și motivele animale precum șoimul, leul și sfinxul.

    Fenicienii s-au remarcat, de asemenea, în industriile bronzului și fildeșului, în ciuda faptului că materia primă pentru acestea era căutată în ținuturi îndepărtate. Fildeșul a venit din India prin Chaldea, Arabia și Egipt. Pentru bronz, un aliaj staniu-cupru, fenicienii au adus cuprul din Spania, iar staniul (posibil) din Insulele Britanice. Depozitele insulelor Malta și Cipru au servit drept spații de depozitare pentru aceste produse importate. Producția feniciană a fost răspândită în toate țările epocii antice, produsele fiind adesea râvnite de cuceritorii bogăției de pe coastă care prăzile de război. De altfel, industria purpurii și a textilelor de înaltă calitate i-au intrigat pe toți cumpărătorii posibili.

     Orașele erau construite pe promontorii, situri bine protejate, în apropierea unui iaz sau a unei lagune puțin adâncă, pentru a-și acosta cu ușurință bărcile, sau pe insule aflate la mică distanță de coastă. Acest tip de instalații a oferit navelor cele mai bune condiții de adăpost și a îmbunătățit sistemul imunitar de apărare. Nucleul orașelor era format dintr-o acropolă fortificată cu cartiere rezidențiale de jur împrejur, edificii religioase și construcții cu scopuri comerciale și industriale. Alte clădiri din piatră erau stelele, reliefurile, statuarele și sarcofagele. Sanctuarele erau uneori situate într-o zonă rezervată a orașului. Mormintele au fost instalate și în afara cartierelor rezidențiale; au fost înființate fie în gropi, fie ca fântâni sau „dromos” – un pasaj cu o rampă înclinată care duce la un mormânt.

Text: Visan David-Mihail 

Grafică:  Desaga Daria

PR: Anescu Alice