Problema iconoclasmului în Imperiul Bizantin

    

    Timp de secole, au existat un număr desăvârșit de culte religioase ce au fost supuse iconoclasmului. Dar ce înseamnă mai de fapt “iconoclasm”?

    Iconoclasmul indică intențiile religioase și sociale de a reînnoi un anumit cult prin renunțarea la obiectele considerate sfinte sau sacre, din care acesta își manifestă existența. În toată istoria noastră, iconoclasmul a fost în majoritatea evenimentelor impus de către un cult asupra altuia, un exemplu cunoscut este interzicerea închinării la idoli(considerată de religia iudaică drept un păcat capital) de către regele Iudeei Ezechia. Totuși, acest curent s-a infiltrat și în aria creștinismului timpuriu, provocând și proliferând dispute ce au avut perioade de timp lungi.

    Privind înapoi în istoria creștinismului, observăm că aceste conflicte au început să mocnească în interiorul Imperiului Bizantin, din vremea împăratului Leon al III-lea Isaurul, care a forțat un edict asupra Bisericii Răsăritene de a renunța la folosirea icoanelor și a moaștelor în anul 730. În perioada domniei, acesta a mandatat cenzura în tot imperiul și a ordonat execuția și orbirea iconofililor, ce se opuneau vehement împotriva argumentelor împăratului. Fiul acestuia, Constantin al V-lea Copronimul, i-a continuat practicile, dar a fost duelat de un general bizantin iconofil. În urma izbândelor militare împotriva generalului, Constantin și-a fortificat poziția și a înăsprit pedepsele asupra populației iconofile. În urma morții lui Leon al IV-lea, fiul lui Constantin, soția lui, Irina, iconodulă convinsă, a fost întronată și a convocat cel de al doilea Sinod Ecumenic de la Niceea în 787, unde a renăscut dreptul credincioșilor de a cinsti icoane, dar fără a le adora. Venerarea icoanelor în imperiu s-a menținut până în anul 813, când a fost inițiată o a doua perioada iconoclastă.

    A doua perioadă iconoclastă a fost pornită de Leon al V-lea, dar care a avut o legislație aplicată mai domol decât în secolul trecut, o dovadă clară fiind distrugerea unui număr mic de icoane. Imediat după decesul lui Teofil Iconoclastul în anul 843, nepotul lui Leon al V-lea, soția sa Teodora a preluat regența în imperiu și, asemenea dorinței împarătesei Irina în urmă cu 50 de ani, a întrunit episcopi și preoți iconofili într-un conciliu, proclamând reinstaurarea venerării și adorării icoanelor, punând capăt unei perioade sumbre și îngrăditoare de drepturi confesionale. În cinstea acestei victorii împotriva iconoclasmului, în prima duminică a Postului Paștilor este sărbătorită Duminica biruinței Ortodoxiei.

    Acest eveniment a avut ca efect o renaștere a artei bizantine, în care s-a dezvoltat și iconostasul din bisericile ortodoxe și greco-catolice.

 

   Text: Bîndilă David

   Grafică: Cioacă Miruna-Elena

   PR: Cazacu Maria Lavinia