Căderea Constantinopolului din 1453

 

    Înainte de căderea sa, Imperiul Bizantin a fost deja slăbit de războaiele cu vecinii săi, crize economice și politice, precum și de problemele religioase. Instabilitatea internă și rivalitățile politice au distrus capacitatea Imperiului de a rezista asediului otoman. Împăratul Constantin a cerut ajutor de la statele europene și de la Papa Nicolae V pentru a contracara amenințării otomane, dar sprijinul primit a fost limitat.Armata bizantină număra aproximativ 7.000 de oameni, din care 2.000 erau mercenari străini. Cetatea era apărată de ziduri cu lungimea de 22 de km, extrem de puternice, însa armata otomana era uriașă numărând aproximativ 100.000 de oameni, inclusiv 20.000 de iencieri. Mehmed Cuceritorul a construit și o flotă pentru a asedia orașul de pe mare, compusă în majoritate din mercenari greci.Din nefericire pentru poporul bizantin, din cauza problemelor avute anterior și a ne pregătirii pentru război aceștia nu au făcut față armatei otomane și au avut de suferit masacre, jafuri și crime pe timpul celor două luni. Otomanii au angajat și un inginer maghiar pe nume Urban, care era specialist în construirea de tunuri, arme care la acea vreme reprezentau o noutate în tehnica de luptă. Urban a construit un tun enorm, botezat „tunul Basilic”, măsurând peste 8 metri lungime și circa 75 cm diametru, care era capabil să lanseze un proiectil de 544 kg la o distanță de aproape doi kilometri. Deși bizantinii aveau și ei tunuri, acestea erau mult mai mici iar reculul lor avea tendința să slăbească zidurile proprii. Tunul lui Urban avea totuși câteva probleme: nu avea precizie, încărcarea dura trei ore și ghiulelele erau puține; s-a prăbușit sub reculul său după numai șase săptămâni.Sultanul Mehmed al II-lea a organizat armata otomană și a folosit tehnici avansate de asediu, cum ar fi tunurile de asediu, pentru a slăbi zidurile orașului, astfel învingând orice încercare a Imperiului Bizantin de a se proteja împotriva inevitabilei cuceriri.     Căderea Constantinopolului a provocat un șoc în întreaga lume medievală.Aceasta a reprezentat pierderea celei mai mari și mai importante cetăți creștine și deschiderea căii otomanilor către Europa de Sud-Est. Capitala Constantinopolului a fost redenumită Istanbul și a devenit centrul noului Imperiu Otoman schimbându-și importanța religioasă. Acest eveniment a provocat un val de panică și îngrijorare în întreaga Europă. Statele europene au realizat că nu mai sunt protejate de amenințarea otomană și au început să se pregătească pentru un posibil atac. Acest sentiment de teamă și incertitudine a alimentat mișcările de renaștere culturală și religioasă în Europa, cum ar fi Reforma Protestantă și Renașterea. Pentru lumea creștină, căderea Constantinopolului a fost percepută ca o pierdere tragică și un semn al înfrângerii în fața Islamului. Biserica Ortodoxă a suferit o lovitură majoră, iar liderii religioși au considerat evenimentul ca un avertisment divin sau chiar ca o pedeapsă pentru păcatele omenirii. În timp ce bisericile creștine din Europa au trimis ajutoare și sprijin către bizantini, această solidaritate a consolidat și mai mult ideea de creștinism unit în fața amenințării otomane. Căderea Constantinopolului a avut, de asemenea, consecințe semnificative asupra relațiilor internaționale și a comerțului. Blocarea strâmtorii Bosforului de către otomani a afectat rutele comerciale dintre Europa și Orientul Mijlociu, determinând statele europene să caute noi căi de acces către Orient. Această schimbare în traseele comerciale a contribuit la accelerarea Epocii Marilor Descoperiri și la explorarea noilor rute maritime către Asia.Căderea Constantinopolului, de asemenea, a marcat și o schimbare culturală și artistică. Numeroși intelectuali, artiști și oameni de știință bizantini au fost forțați să fugă din Constantinopol și să se refugieze în Europa Occidentală, contribuind astfel la răspândirea ideilor și la revitalizarea mișcărilor culturale și artistice în Europa.

Text: Ionescu Anne Marie

Grafica: Daria Desaga

PR: Tarbu Mihai Cristian