Cleopatra, ultima regină a Egiptului
Considerată o personalitate strălucitoare și atrăgătoare a lumii antice, Cleopatra a fost și una dintre cele mai faimoase figuri ale acelor vremuri. Totusi, Cleopatra nu avea ca atuu frumusețea. Unii istorici pun la îndoială frumusețea Cleopatrei, folosind drept argument monedele care o înfățișează având trăsături bărbătești și cu nasul mare. De altfel, se spune că ea se înfățișa foarte masculină ca o manifestare a forței. Regina egipteană se înconjura deseori de splendoare, dar luxul era mai puțin o îngăduință decât un instrument politic. Totuși, Cleopatra a fost mai renumită pentru intelectul ei decât pentru aspectul fizic. Potrivit website-ului History.com, ea ajunsese la un moment dat să vorbească douăsprezece limbi și avea cunoștințe vaste în matematică, filozofie, oratorie și astronomie. Unii istorici susțin ideea că ea ar fi studiat chiar la faimoasa Bibliotecă din Alexandria. Deși era născută în Egipt, Cleopatra nu era egipteană, ci a avut origini grecești. De asemenea, se presupune că Cleopatra a fost rezultatul unui incest. La fel ca în majoritatea familiilor regale din acele vremuri, și membrii dinastiei Ptolemeu obișnuiau să se căsătorească între ei pentru a păstra puritatea sângelui. Sursele istorice arată că mulți dintre strămoșii Cleopatrei s-au căsătorit cu verii sau cu frații lor. Părinții Cleopatrei erau frate și soră. Mama Cleopatrei ar fi fost, se pare, prima soție a lui Ptolemeu al XII-lea, Cleopatra Tryphaena. Conform mărturiilor din acea vreme, aceasta din urmă ar fi fost sora sau verișoara lui Ptolemeu.
Comentarii
Trimiteți un comentariu