Militarism, Nationalism si Germanism

 

      La finalul celui De-al Doilea Război Mondial, Germania este forțată sa cedeze aproape întreg teritoriul Regatului Prusiei. Aceste concesii nu au fost alese aleatoriu. Ele au avut ca prim scop despagubirea Poloniei. Al doilea scop a fost unul cu o simbolistica puternica : desființarea Prusiei ca parte componenta a Germaniei. Prusia a fost văzută ca fiind responsabila pentru militarismul agresiv si naționalismul expansiv german.

      Aceasta reputație nu era în totalitate nejustificata. Prusia, începând cu Friedrich-Wilhelm , Marele Elector, a început să-și consolideze armata. Nepotul Marelui Elector, Friedrich-Wilhelm I, Regele soldat, a format un sistem în care militarii erau mai sus în ierarhia socială decât restul populației (desigur, ținând cont si de originea respectivului). Fiul lui Friedrich-Wilhelm I, Friedrich II, cel Mare, a purtat mai multe războaie, dintre care si Războiul de Șapte ani, în care Prusia le-a făcut fata Austriei, Rusiei, Suediei si Franței, primind doar sprijin economic din partea Regatului Unit si mici regimente din partea Hanovrei. In secolul al XVIII-lea, Regatul Prusiei avea o armata formidabila, iar reputația ei era impecabila, Voltaire comenatand : Pe când alte state au o armata, armata prusaca are un stat.

       Militarismul prusac nu a început din dorința de expansiune teritoriala, ci ca un mecanism de apărare. În timpul Razboiului de 30 de ani, Brandenburgul ,inima Regatului Prusiei, a fost devastat si prăduit. Poziția geografică nu ajuta micul electorat al Brandenburg-Prusiei, pământul era mlăștinos, deschiderea comercială era blocată de strâmtorile daneze, populația a fost redusă dramatic, iar vecinii săi erau mari puteri europene. Sistemul militar defensiv si migrația multor protestanți în Brandenburg a dus la dezvoltarea statului nord german.

        Invazia lui Napoleon în Germania a produs schimbări majore. Ocuparea germanilor de către francezi a creat o frenezie naționalistă. Au fost create corpuri de soldați ce nu luptau sub o anumită coroana, ci pentru Germania. Acest sentiment a fost îmbrățișat si de regele Prusiei, Friedrich-Wilhelm III, ce li s-a adresat mai întâi prusacilor ca poporul meu, iar mai apoi tuturor germanilor. Tot ocuparea napoleoniană a dus si la primele simboluri ale Germaniei. Auriul, negrul si rosul apăreau pe uniformele soldaților voluntari germani. Primele cântări patriotice, ca Des Deutschen Vaterland (Patria germanului), au fost scrise în timpul ocupației. Ocuparea franceza din secolului al XIX-lea marchează începutul naționalismului german. Acest naționalism, precum militarismul prusac, a avut un caracter defensiv. Unirea germanilor viza în primul rând protecția fata sde subjugarea straina.

          Nationalismul german a fost, în prima faza, liberal. Combinația dintre naționalism si liberalism a fost promovată de străluciți filosofi germani din secolul al XIX-lea, printre care Hegel. Revoluția de la 1848 în lumea germana vedea drept imperativă o constituție si o guvernare democratica pentru Noua Germanie. Regele prusac, Friedrich-Wilhelm IV a acceptat , în prima faza, Constituția propusă de revoluționarii liberalo-nationalisti. Totusi, revolutiile au fost înăbușite în toată lumea germana. Monarhia prusaca, desi a adoptat o Constituție proprie în 1850, și-a menținut caracterul conservator si cvasiabsolutist.

        Germanismul si ce înseamnă a fi germana a fost un subiect important pentru artiștii si scriitorii secolului al XIX-lea. Richard Wagner impresiona lumea muzicii europene prin măestria operei sale si prin libretul naționalist, care pune accentul pe eroi din mitologia si istoria Germaniei. Spre deosebire de francezi, ce credeau ca orice om putea sa devină francez, germanii aveau o perspectiva mult mai etnicizata asupra germanitatii unui om. Consensul era ca numai un om din părinți germani poate fi cu adevărat german.

         Momentul fuziunii acestor elemente (militarism, naționalism, conservatorism si germanism) a fost unirea Germaniei sub tutela Prusiei. Aceasta unire a fost formată dintr-o serie de războaie defensive, ultimele state germane unindu-se cu Confederația nord Germana de frica expansiunii franceze. Constitutionalismul prusac era doar un alibi pentru guvernarea (aproape) libera a Cancelarului si a Kaiserului. Militarismul prusac a fost menținut si în noua Germanie. Instaurarea naționalismului militar expansionist a sosit odată cu încoronarea ultimului Kaiser german, Wilhelm II în 1888. Acest tânăr monarh avea o perspectiva romantica asupra Germaniei, colonialismului si a Locului sub soare pe care Germania trebuia să-l ocupe. Obsesia Kaiserului pentru colonii o sa fie si unul dintre motivele principale ale Cursei Navale dintre Marea Britanic si Germania, ce o sa duca ulterior la izbucnirea Primului Război Mondial.

        Lucrul care-i unea pe germanii secolului al XIX-lea era războiul defensiv. Societatea germana era diversa. În nord si est trăiau protestanții, iar în sud si vest trăiau catolici. Diferențele dintre mediul rural si cel urban era incontestabile, iar junkerii (nobilii prusaci) si proletarii din Renania nu împărtășeau mare lucru în comun, cu excepția identității naționale. Acest război defensiv a fost motivul formarii sentimentului național în timpul invaziei lui Napoleon, cât si motivul unirii Germaniei în 1871, din perspectiva romanticului Kaiser, un nou război defensiv era inevitabil.

       Acest război, nu chiar defensiv, a fost Primul Război Mondial. Inițial, germanii au trăit aceasi frenezie pe care au trăit-o la începutul secolului al XIX-lea, denumita adesea si Augusterlebnis (starea de spirit din august). Militarismul si spiritul naționalist au dispărut treptat în timpul celor 4 ani de război.

        Kaiserul a abdicat la finalul anului 1918, Germania a capitulat, iar războiul s-a terminat. Noua Germanie beneficia de un nou guvern democratic. Prusia nu mai era centrul Germaniei, ci doar o alta parte componenta a ei, pana si capitala mutându-se (mai mult din motive practice decât simbolice) de la Berlin la Weimar. Republica de la Weimar, așa cum a fost numita aceasta noua Germanie, a întâmpinat dificultăți din momentul nașterii sale. Tratatul de la Versailles a scufundat Germania în despăgubiri de război, armata ei a fost redusă imens, iar anumite teritorii europene si toate coloniile sale au fost pierdute. Saracia adusa de Marea Criza Economica în 1929 a facilitat ascensiunea nazistilor. Promisiunile recăpătării unei vechi glorii naționale a reaprins flacăra naționalismului si a militarismului.

     Pierderea celui De-al Doilea Război Mondial a fost si momentul destrămării sentimentelor naționaliste si militariste germane. Dezmembrarea Prusiei si expulzarea nativilor prusaci a fost si un moment simbolic. Centrul Germaniei nu mai era la Berlinul prusac, ci în Renania si Vestfalia, zone catolice cu o industrie extraordinar de puternica. Integrarea europeana a Germaniei de Vest a pus capăt si oricăror ambiții teritoriale pe care le putea avea statul înfrânt. Reunirea Germaniei de Vest cu cea de Est într-un mod diplomatic, pașnic, spre deosebire de un război defensiv, a arătat o noua cale pentru unitatea germana.

Redactor: Liviu-Ilie Tudor

Grafică: Cioaca Miruna

PR: Mocanu Patricia