VLAHII ȘCHIOPI
De ce unele etnii și-au
lăsat rădăcinile să putrezească în ogorul sterp al vremurilor trecute? Cum s-a
ajuns de la prosperitatea culturală, la huilă și la resturi din cenușa unei
identități pierdute? Aromânii s-au confruntat cu menținerea comunităților pe
fondul amenințării otomane la început de secol XIX, referindu-ne la asimilarea
lor, imperiul aspirând la pământurile strămoșești din Macedonia istorică.
Supraviețuirea acestora s-a putut face numai prin limbă, religie și obiceiurile
specifice, care, prin lipsa de practicare și prin renegarea originilor, s-au
ofilit și au condus la existența aromânilor pretutindeni, dar nicăieri (Nicolas
Trifon).
Aromânii, cunoscuți și
sub denumirea de vlahi (termen vag derogativ), țințari (de către sârbi sau
maghiari; denumire cauzată de rostirea frecventă ale lui „tse” și „tsi”),
cuțovlahi („vlah șchiop”), cobani, gogă sau misiodaci (daci din Moesia), au
viețuit dintotdeauna în arealul montan balcanic, din Munții Balcani până în
Pind și Alpii Dinarici. Probabil că vă sunt cunoscuți termenii de „macedoni”
sau „machidoni”, dar aceștia sunt utilizați eronat, deoarece se poate produce
riscul unei ambiguități, regăsind armâni și în alte zone, nu numai în Macedonia
de azi sau cea timpurie.
Totuși, nu este cazul să
ne pierdem în denumiri și zone geografice. Pentru a înțelege pe îndelete acest
grup etnic, trebuie să ne întrebăm „ce este acela un aromân?”. Elementele
identitare ale acestora sunt, în odinea importanței, următoarele: limba,
tradițiile (despre care vom discuta mai târziu), familia („instituția
supremă”), unitatea și munca. Aromânii sunt cunoscuți drept oameni silitori,
solidari, respectuoși, credincioși și cumpătați, însă aceștia au și o latură
negativă, fiind în unele situații foarte exigenți, cârcotași, prefăcuți și
egoiști. Toate aceste trăsături de caracter sunt explicate din punct de vedere
psihologic ca o amprentă a încercărilor și a nedreptăților de care au avut
parte. Spre exemplu, singura țară care recunoaște aromânii ca minoritate etnică
națională este Republica Macedonia, deși ei sunt regăsiți și în Grecia,
Albania, Bulgaria, Serbia, România și în alte state europene.
Am lăsat cea mai
interesantă parte a articolului la final, ca să ne mai și culturalizăm înainte
să ne distrăm. În rândurile următoare voi trece prin revistă căteva elemente de
etnografie, adică portul tradițional, obiceiurile la nuntă și la naștere,
credințele, superstițiile și mâncărurile specifice. Te voi ruga ca pe parcurs
ce citești orânduiala de mai jos, să accesezi internetul de mare viteză și să
cauți câteva poze și videouri, ca să îți faci o idee mai clară a tot ceea ce
îți voi prezenta (sper că îți va plăcea). De regulă, cromatica costumelor tinde
spre alb, negru și roșu, dar fărșeroții preferă culorile sobre, iar grămoștenii
aleg culori mai vii, precum albastru și verde.
Aromânii, ocupându-se cu creșterea
oilor, au două sărbători legate de ciclul transhumanței (Sf. Gheorghe și Sf.
Dumitru). În cadrul nunții, logodna sau isusita, ridică cele mai multe
pretenții, unde se vor respecta anumiți pași. Miresei i se va da „semnulu” (un
ban de aur cusut pe un batic alb sau roșu împăturit în patru) și va trece prin
diverse ceremonialuri (de care nu mai avem timp, ca fuge mireasa până le
explicăm pe toate). După nuntă, apare și primul născut, a cărui ursită
(soartă) i se va decide în a treia zi. Să nu deochiați pruncul, pentru că și
aromânii cred în această superstiție, alături de cea a vampirilor, ce apar sub
formă de cotoi, de lup sau de liliac. Gastronomia armânilor este puternic
influențată de cea turcească și cea grecească. Mâncărurile lor preferate sunt
piperchi (alcătuită din ardei, roșii și brânză), pita, cașul și tocana de oaie.
Așadar, pentru că am
ajuns la final, vă informez că stă în puterea noastră să facem tot posibilul ca
„armânlu s-nu chiarâ” („Aromânul să nu piară”, în idiomul aromân). Acest
articol reprezintă un tribut lor, aromânilor, cei care au „șchiopătat” prin
istorie și care au însămânțat în inima mea dorința de a duce mai departe
această cultură plină de culoare, de cântec, de dans, de lumină și de înfrățire,
dincolo de orice graniță.
Text: Vladu Maria-Alexandra
Grafică: Manta Daria
PR: Mocanu Alecsandra Patricia
Comentarii
Trimiteți un comentariu