Partidele de dreapta și de stânga

 

       Probabil fiecare dintre noi a auzit măcar o dată termenul de partid de dreapta sau de stânga. Fie că l-ați citit undeva, sau l-ați auzit prima dată într-o discuție, multora ne-a intrat încet, încet în vocabular acest mod de exprimare atunci când vine vorba de politică. 

Consacrarea acestor două mari orientări politice „de stânga” și „de dreapta” își are originea în 1789, la începutul Revoluției Franceze. Momentul istoric a disociat natura partidelor prin poziționarea partizanilor în Adunarea Națională a reprezentanților Stării Generale din Franța, pentru a simplifica procesul de numărare a voturilor: deputații ce susțineau regalitatea s-au așezat în dreapta președintelui Adunării, iar opozanții vechiului regim - iacobinii,  care susțineau ideea suveranității poporului, s-au așezat în partea stângă a amfiteatrului. 

Dar ce înseamnă mai exact, acești termeni antitetici? Pozițiile politice sunt clasificate printr-un spectru politic, o axă imaginară, care are la  capete extrema stângă și, în mod evident, diametral opus, extrema de dreapta. Stânga include ideologii politice precum social democrația, socialismul, comunismul și, după unele categorisiri, anarhismul, iar, pe de alta parte, dreapta cuprinde liberalismul, monarhismul, conservatorismul, naționalismul și fascismul.

La început, stânga a fost asociată cu ideea de transformare a societății, modernizare, progres, prin contestarea instituțiilor existente, rădăcinile ideologice provenind din ideile marilor repsezentanți ai iluminismului, precum Montesquieu, Jean-Jacques Rousseau sau Voltaire. Ideile liberale datează, însă, de dinaintea Revoluției Franceze, „Revoluția glorioasă” sau revoluția americană fiind la rândul lor consecințe ale reflecțiilor liberale la nivel politic. De-a lungul timpului, începând cu secolul al XVIII-lea, această ideologie a fost redefinită continuu, rămânând constantă, însă preocuparea pentru rolul extins al poporului în procesul decizional, promovarea principiilor democratice. 

Prima ipostază semnificativă prin care s-a remarcat una dintre părți a fost cea a extremismului, atunci când fasciștii au ocupat locurile din extrema dreaptă în Parlamentul italian, căruia i s-a opus un alt extremism – comunismul lui Stalin – considerat de dreapta întrucât exercita dictatura în numele valorilor democratice. După Al Doilea Război Mondial,  s-a încercat revitalizarea celor două ideologii. Primul moment de referință a fost apariția în anii 60’, a unei gândiri ce s-a numit „Noua Stângă”, criticând astfel partidele comuniste occidentale. Replica a fost dată de ceea ce s-a numit „Noua Dreaptă”, în anii 70’ si 80’, apărută pe fondul dificultăților economice din perioada respectivă, considerând ideea de egalitate ca nedeterminând uniformizarea și nivelarea socială. 

Astăzi, la nivel mondial, este dificil să se stabilească o demarcație clară între cele două ideologii, catalogarea capitalismului contemporan fiind diferită de la o țară la alta, însă țin să amintesc, de încheiere, o vorbă spusă de scriitorul Gabriel Garcia Marquez: „Eu nu sunt nici de stânga, nici de dreapta. Eu sunt inteligent”.

Text: Sacală Sânziana

Grafică: Desagă Daria

PR: Mocanu Patricia