Regina Victoria, “bunica Europei”

Urcând pe tron la frageda vârstă de 18 ani și petrecând mai bine de șase decenii la conducere, domnia reginei Victoria a Marii Britanii a reușit fără doar și poate să influențeze cursul istoriei Regatului și, implicit, a întregii lumi.

La 24 mai 1819, la Londra, se naște prințesa Victoria. Fiind fiica Prințului Edward, Ducele de Kent, cel de-al patrulea fiu al regelui George al III-lea, fapt care o punea pe tânără a cincea în linia de succesiune, destinul părea să îi fi rezervat o căsătorie de seamă, cel mai probabil într-o casă regală europeană nu o viitoare domnie pe tronul Imperiului Britanic.

Copilăria acesteia nu a fost una fără probleme, atât  Ducele de Kent cât și regele murind în 1820, urmând ca Victoria să fie crescută sub atenta supraveghere și stricta conduită impusă de mama sa de origine germană, Prințesa Victoria de Saxe-Coburg-Saalfeld.

Ca urmare a morții  unchiului ei, George al IV-lea, în 1830, Victoria a devenit moștenitoare prezumptivă a celuilalt unchi al ei, William al IV-lea. Parlamentul a adoptat Actul de regență din 1830 prin care a prevăzut dispoziții speciale pentru un monarh copil în cazul în care regele William avea să moară cât timp Victoria era minoră. Potrivit acestui decret, mama Victoriei, Ducesa de Kent,  urma să devină conducătoare regentă, fără vreun consiliu care să-i limiteze puterile. Este cunoscut însă faptul că, regele William nu avea încredere în capacitatea acesteia de a fi regentă și a declarat în numeroase ocazii, chiar și în prezența ducesei, că ar dori să trăiască până Victoria împlinește 18 ani, astfel ca această situație să fie evitată.

Ani mai târziu, regina si-a descris copilăria ca fiind „destul de melancolică”. Fiind viitoarea conducătoare a Regatului, Victoria a avut o copilărie dominată de reguli, mama acesteia alegând să o crească în izolare, departe de ochii curioșilor, pentru ai asigura siguranța. Fiind excesiv de protectoare, ducesa a elaborat un set de protocoale și reguli numit „sistemul Kensington”, care prevenea orice interacțiune a prințesei cu oamenii care nu făceau parte  din cei aleși cu atenție de mama sa pentru a se ocupa de bunăstarea tinerei. Prințesa studia cu profesori particulari după un calendar strict și își petrecea timpul liber jucându-se cu cățelușul său Dash.

În anii care au precedat încoronarea sa, Victoria a luat parte la călătorii în mari orașe ale Angliei, fiind întâmpinată cu entuziasm la fiecare destinație. Popularitatea și fascinația pe care tânăra le dobândise l-au făcut pe regele William să compare vizitele Victoriei cu progresul său regal, fiind îngrijorat de faptul că poporul o portretiza pe Victoria mai degrabă ca pe rivalul său decât ca pe moștenitoarea sa prezumtivă.

Succedând suverani cu domnii mediocre, acesta a avut o perioadă pe tron care s-a remarcat, fiind o etapă în care poziția familiei regale britanice a fost revăzută, monarhia recâștigându-și popularitatea în regat.

La trei ani după ce a devenit regină, Victoria s-a căsătorit cu vărul ei primar, Albert de Saxa-Coburg-Gotha. S-au căsătorit din dragoste: Victoria scria în jurnalul său personal mai târziu descoperit că se simțea „paralizată“ când dragul ei Albert  era departe.

Fericitul cuplu a avut nouă copii: patru băieți și cinci fete.

Regina a suferit îngrozitor când soțul ei a murit în 1861, în al 22-lea an de căsnicie. Relatările istorice arată că relația dintre cei doi fusese foarte apropiată, prințul Albert fiind nu doar soțul reginei, dar și un consilier și prieten drag. Ca urmare a durerii provocate de pierderea soțului, regina alege să se retragă pentru o perioadă semnificativă din viată publică, refuzând să își facă apariția la orice fel de eveniment regal.

Înainte de a muri, prințul Albert a aranjat căsătoria fiicei lor cea mare, Victoria, cu prințul moștenitor al Prusiei, Frederic, instituind astfel o politică matrimonială care urma să îi aducă reginei  renumele de „bunică a Europei”. Tânăra Victoria a fost pentru scurt timp Împărăteasa Germaniei, iar fiul ei, Wilhelm al II-lea, a fost Kaiserul german pe perioada Primul Război Mondial. Prin căsătoriile celorlalți copii ai săi, regina Victoria a devenit bunica ultimei țarine a Rusiei, Alexandra, și a soțiilor regilor Norvegiei, Suediei, Spaniei și României. Primul născut și succesorul ei, Eduard al VII-lea, a fost străbunicul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Deși izolarea pe care și-a autoimpus-o ca urmare a trecerii în neființă a prințului Albert ia afectat reputația conducătoarei, aceasta  și-a continuat îndatoririle până la vârsta de optzeci de ani. Un lucru este cert, fără domnia Reginei Victoria nu doar istoria monarhiei în Regatul Unit dar și întreaga dinamică a familiilor regale din întreaga Europă ar arată foarte diferit astăzi. Conducerea acesteia a fost una crucială pentru definirea Marii Britanii de astăzi, Victoria fiind una dintre cele mai importante personalități feminine din istorie. 

Text:Coțofană Daria 

Grafica: Manta Daria

PR: Călinescu Elisa