O tragedie globală: realitatea văzută prin ochii ficțiunii

 Tensiuni persistă în întreaga lume, amenințând începerea unui nou conflict global ce se va demonstra mai încolo a fi una din cele mai mari catastrofe suferite de omenire de-a lungul întregii sale istorii de până atunci. Fuhrer al națiunii germane, Adolf Hitler stă liniștit în cabinetul său de partid, așteptând începerea războiului și visând la ideologii naționaliste ce aveau să readucă gloria poporului german și a rasei ariene.

 Cu scopul eradicării tuturor evreilor, Adolf Hitler începe să aibă cuceriri în Estul Europei la 1 Septembrie 1939 prin invadarea Poloniei. Cu trecerea timpului, decide să-și extindă influența în  Vestul și  Nord-Vestul Europei, asediind Danemarca și Norvegia. Istoria se repetă… Iată-ne iar într-o perioadă în care cucerirea întregii Europe de către o singură națiune era cea mai mare provocare, dar și cel mai mare premiu la care putea visa orice lider al cărui țel principal era să ajungă în cărțile de istorie drept primul om care a avut supremația în propriile mâini. 

 Războiul a cauzat multe victime, majoritatea fiind țintiți de Guvernul Nazist pe criterii etnice, religioase sau rasiale, însă cei care au avut cel mai mult de suferit au fost milioanele de evrei care au murit în lagărele de concentrare special create pentru ca armata nazistă să-și poată desfășura metodele inumane de exterminare a populației evreiești. Munca forțată, moartea prin exploatare, subnutriția sau chiar moartea prin gazare, toate acestea au fost doar câteva din crimele împotriva umanității de care Guvernul Nazist se face răspunzător. 

 Cu toate acestea, dorința de viață și speranța nu i-a părăsit niciodată pe cei condamnați pe nedrept la pieire. Astăzi auzim sute de povești ale oamenilor care încercau prin cele mai ingenioase moduri să treacă granițele țărilor aflate sub influența germană. Ajutați de populație fie pentru a obține vize, fie, în momentul în care acest lucru nu mai era posibil, pentru emigrări clandestine, cea mai neagră perioadă a istoriei noastre ascunde vocile unor oameni care merită auziți. Cărți, precum „Jurnalul Annei Frank”,  sunt o  întruchipare fabuloasă a acestor voci, descriind povești pline de empatie, devotament și un curaj nemaipomenit într-o lume dictată de frică. Este important sa citim scrieri care amintesc despre cum aceștia erau nevoiți să se ascundă, trăind în fiecare zi cu teama că cineva i-ar putea trăda.

 Deseori istoria este subiectivă. Alegem să credem că o putem privi în nuanțe de gri, că fiecare poartă o parte de vină pentru iscarea conflictului. Este felul nostru de a putea trece mai departe și a ne împăca cu trecutul, însă astăzi privim în spate și nimeni nu poate contesta că liderul Naziștilor se face răspunzător de cel mai mare genocid care a existat vreodată.

 Cu toții știm că au fost scrise o mulțime de cărți (majoritatea bestsellere) pe tema celui de-al Doilea Război Mondial, dat fiind că a fost o perioadă extrem de întunecată și de tragică a omenirii, o perioadă pe care oamenii afectați de ea clar nu o vor uita prea curând. Iar cărțile sunt acolo ca să ne amintească de ce pot fi capabili oamenii, de răul pe care aceștia îl pot cauza. De asemenea, ne ajută să înțelegem mai bine și să digerăm mai ușor perioada respectivă. Însă cât la sută din acele povești scrise în cărți precum “Hoțul de cărți” de Markus Zusak, “Băiatul cu pijamale în dungi" de John Boyne sau “Numără stelele" de Lois Lowry, este adevăr, și cât este ficțiune? Ei bine, ca să putem afla acest lucru, ar trebui mai întâi să analizăm subiectul fiecărei cărți. 

 În “Hoțul de cărți” se vorbește despre cum, în 1942, încep să fie interzise orice alte cărți în afară de “Mein Kempf" a lui Hitler, sunt arse și distruse, iar personajul principal, Liesel Meminger, un copil de 12 ani cu o pasiune uriașă pentru citit, își riscă pielea de multe ori, pentru a fura cărți de pe străzi și din incendii. Istoric vorbind, știm că în Germania a fost interzisă literatura de orice fel, așa că povestea lui Liesel ar putea fi una 100% reală. 

 În “Băiatul cu pijamale în dungi”, este vorba de un băiețel care, datorită meseriei tatălui (soldat), este nevoit să se mute din Berlin, la Auschwitz. Casa lui este chiar vis-a-vis de lagăr, iar când, intr-o zi, explorează locul, întâlnește un băiețel evreu captiv acolo. Cei doi se împrietenesc, iar băiețelul german intră pe sub gard în curtea lagărului, pentru a se juca împreună cu prietenul său. Desigur, nici unul dintre cei doi copii nu știa că urmau să-şi găsească sfârșitul în exact aceeași zi, în camera de gazare. Avem dovezi reale că lagărele și gazările au existat într-adevăr, așa că nu avem niciun motiv pentru care să excludem faptul că așa ceva s-ar fi putut întâmpla. 

 Iar în ultimă instanță, avem “Numără stelele”, o carte despre situația Danemarcăi în timpul războiului și despre curajul unui copil de 9 ani de a-şi ajuta familia să salveze un grup de evrei de raziile germanilor. Nu știu cât din această poveste este ficțiune, dar sunt sigură că nici ea nu poate fi complet exclusă, întrucât știm cu toții că evreii erau scoși în secret de pe diferite teritorii și duși în țări unde ar fi urmat să fie în siguranță, ca în cazul prezentat în această poveste. 

Aceste trei cărți au fost la început primite cu reticență de către public, însă, cu timpul, ele au început să fie apreciate și chiar îndrăgite, până la punctul în care au devenit bestsellere.