Ada Kaleh - paradisul pierdut

 

Insula Ada Kaleh, impresionantă prin pitorescul său exotic, era un ostrov, o insulă cetate, înconjurată de apele Dunării, în apropiere de Orșova. Fiind incercuită de munți și aflându-se într-o zonă mai caldă, climatul insulei era unul foarte blând, oglindindu-se printr-un farmec vegetal cu totul deosebit, format din smochini, migdali, lendrii și chiparoși, specii regăsite mai ales în zonele mediteraneene.

Insula este cunoscută încă din antichitate, fiind descrisă de către Herodot iar mai apoi apărând pe Columna lui Traian, spunându-se că Apolodor din Damasc s-ar fi folosit de ea în construirea podului peste Dunăre. Însă prima atestare documentară datează din 1430, într-un raport al Cavalerilor Teutoni, referitor la fortificațiile Bănățene. Începând cu secolul 17, datorită poziției sale geografice și strategice, Ada Kaleh a fost împresurată și asediată, căzând rând pe rând fie în mâna turcilor fie în cea a austriecilor, devenind în 1878 posesiune turcă aflată sub administrare Austro-Ungară, iar mai apoi în 1920 a devenit pământ românesc.

Populația insulei era de aproximativ 600-700 de persoane, majoritate fiind turci, iar un număr restrâns  unguri, nemți și români. Pe partea de amonte era amenajat un magnific parc de castani sălbatici, ulmi și plop piramidali iar în partea de aval se afla orășelul fortificat, format din case din lemn pictat sau cărămidă, cafenele ticsite de clienți dornici să guste cafeaua la nisip, și mici prăvălii ce vindeau diferite mărunțișuri precum tutun, cărți poștale ilustrate, rahat, inele și brățări, toate purtând inscripția și farmecul insulei. Zidurile cetății erau mascate de mii de flori multicolore iar atmosfera era una tipic orientală, ieșind în evidență chipiurile turcești și șalvarii pe ulițele pietruite și înguste, îngrămadite de magazinașe și cafenele. Casele regale ale României și Marii Britanii achiziționau țigarete produse pe insulă, tutunul lor fiind considerat unul dintre cele mai aromate și rafinate din Europa. Insula mai era recunoscută și pentru trandafirii săi și uleiurile și parfumurile fabricate din ei, dar la care sa renunțat datorită inundațiilor frecvente. În partea răsăriteană a insulei, era clădită cea mai impunătoare construcție, o fostă mănăstire franciscană, transformată în geamie, unde era adăpostit cel mai mare covor oriental din Europa, dăruit de catre ultimul sultan al Imperiului Otoman. 

Istoria insulei se termină brusc, în 1970, fiind finalizată construcția hidrocentralei Porțile de Fier, nivelul Dunării a crescut cu 40 de m, apele înghițind în întregime Ada Kaleh. Cetatea a fost mutată cărămidă cu cărămidă pe insula Șimian, astăzi o ruină, iar covorul trimis la Constanța, unde este desfăcut numai parțial datorită lipsei de spațiu. Locuitorilor de naționalitate turcă li s-a dat posibilitate de a se întoarece în Turcia, însă majoritatea au ales să se relocheze în România, amintindu-și îndurerați de seraiul dispărut.

Text: Ioana Miclosi

Grafică: Cristian Paunoiu