Cum au evoluat standardele de frumusețe feminină din Antichitate până în zilele noastre

 

Frumusețea în sine este un concept în totalitate subiectiv și deloc constant, întrucât frumosul nu stă doar la baza obiectului frumos în sine, ci și a perspectivei din care privitorul desemnează acel obiect mai mult sau mai puțin frumos. În zilele noastre însă, frumusețea a devenit ceva generalizat, ca rezultat al comodității noastre de a ne adapta la trenduri.

    Suntem toți la curent cu seturile de “reguli”care trebuie respectate pentru a fi cool în ziua de azi, dar aici vine întrebarea: a fost dintotdeauna așa? Femeile marilor dinastii, înainte de micul dejun regal, făceau un ab workout în timp ce căutau programare la manichiura? Cel mai probabil nu, dar asta nu le oprea din a-și investi din timp în frumusețea exterioară și implicit să creeze standarde de frumusețe adaptate vremurilor respective. 

    Bineînțeles, standardele de frumusețe nu variază doar din prisma secolelor; inclusiv poziția geografică și cultura unei țări au un impact enorm asupra opiniei publice referitoare la “femeia ideală”. Spre exemplu, Egiptul Antic și Grecia Antică aveau standarde relativ asemănătoare între ele comparativ cu China, unde femeia ideală trebuia neapărat să fie scundă, firavă, brunetă și palidă. De ce palidă? v-ați putea întreba. Ei bine, pentru chinezi culoarea pielii avea semnificații ascunse. Pielea întunecată reprezenta sărăcia, munca de jos (pe câmp). Femeile din China nu voiau să pară sărace, așa că erau dispuse să facă orice pentru a-și menține pielea albă. Revenind la primele două țări despre care începusem să vorbim, ei bine este o diferență de percepție între egipteni și greci. În timp ce Egiptul promova femeia cu siluetă suplă, picioare lungi, talie înaltă şi umeri mici. grecii admirau de asemenea și femeile frumoase mai grăsuțe, corpolente. Încă din Antichitate au fost deștepți grecii aceștia!

    În timp, s-a popularizat idealul unei figuri feminine caracterizate prin voluptate, cu forme rotunjite, păr deschis la culoare, piele albă, buze roşii şi frunte înaltă, ceva destul de asemănător cu cel din zilele noastre; se observă cu adevărat impactul revoluției renascentiste. Evident că în goana pentru atingerea acestui ideal, dar și pentru a se distinge, oamenii au ajuns în pragul unor extreme nesănătoase. Cum încă se putea stabili “recorduri” pentru o talie de viespe cât mai mică, s-a recurs la corsete: un așa-zis instrument de tortură, ce subjuga. Ele au apărut în jurul anului 1530, iar trendul purtării lor s-a manifestat mai ales în secolul al XVIII-lea. Mai apoi, apele s-au mai calmat, standardele s-au apropiat puțin de realitate, iar corsetele au devenit lenjerii de corp. Și mai bine că s-a întâmplat acest lucru! Acestea restrângeau respirația, iar utilizarea pe termen lung putea duce la deformarea taliei.

    Mai mult decât atât, lista “practicilor de înfrumusețare cool” nu se oprește aici! În Evul Mediu, se considera atrăgătoare o femeie cu părul, sprâncenele (și chiar și genele) smulse! Practic, fără acestea, fața era mult mai pură și blândă. Totuși, existau și țări unde sprâncenele vopsite în diverse culori și unite constituiau un aspect care nu lipsea niciunei femei seducătoare.

Ca un răspuns de dezaprobare la toate regulile impuse neoficial pentru atingerea feminității, anii 1900 au reprezentat schimbarea radicală a standardelor. Femeile au început să poarte sutien pentru aplatizarea sânilor şi rochii tip sac, care ascundeau silueta. De aici s-a ajuns cu ușurință la “figura feminină a anilor ‘60”  care era aidoma modelelor care defilează în ziua de azi pentru Victoria’s Secrets: slabe, înalte, cu picioarele subţiri şi talie mică. Undeva în jurul anilor 2010, am început să “ne întoarcem de unde am plecat”, în sensul în care era venerată din nou femeia “evului mediu”, cu forme voluptoase. De ce țin să zic “femeia evului mediu” cu ghilimelele de rigoare? Deoarece doar o mentalitate blocată în acea epocă s-ar limita la un singur ideal feminin, adică cel al epocii. 

Revenind, într-un final, la zilele noastre, putem deja vorbi despre mișcări de activism, dar și despre bullying, body-shaming, eating disorders. Pe scurt, lucrurile au luat o mai mare amploare pe plan psihologic și afectează femeia încă din perioada adolescenței. Și toate acestea doar pentru un aspect plăcut, care nu încântă nimic mai mult decât ochii observatorului când acesta privește acel frumos? 

Toate aceste strădanii de a crea standarde și de a le duce în extrem pot fi demonstrate cu ușurința ca fiind tardive, întrucât, spre exemplu, un om orb cum ar putea să aprecieze voluptatea (sau lipsa voluptății) unei figuri feminine? Exact, despre asta vorbesc. Frumusețea este ceva fără de care nu putem trăi, într-adevăr, dar ceea ce ne învață de data aceasta istoria este că ar trebui să oferim vieții noastre un sens mai amplu și să înțelegem că frumusețea este la fel de subiectivă cum este o lucrare artistică. 

Text: Bianca Constantin

Grafică: Cristian Paunoiu