Martin Luther și reforma protestantă


 

Martin Luther a fost unul dintre cele mai importante personaje din istoria Europei. Acțiunile sale au influențat în mod profund modul în care arată continentul nostru astăzi.


Mișcarea pe care a inițiat-o și pe care a susținut-o pentru tot restul vieții sale reprezintă oglindirea urii adunate de-a lungul timpului atât de către oamenii obișnuiți, dar și de către nobili, față de cler, față de abuzurile bisericii și față de îndepărtarea de la credința adevărată. Protestantismul este religia care a redefinit geopolitica întregii Europe, din Anglia și până în Transilvania, peste tot și-au făcut apariția mișcări menite să conteste supremația bisericii catolice.Acest fenomen internațional a generat schimbări majore cu un efect puternic care se observă și în ziua de azi:diferitele biserici protestante au separat Sfântul Imperiu Roman în două tabere, au destabilizat Franța, nordul Italiei, Ungaria și multe alte țări, au destrămat alianțe și au creat altele noi, au scăzut influența papei și au creat, în mod indirect, un mediu propice pentru Imperiul Otoman în privința expansiunii sale. Insa, cel mai important aspect al acestei reforme este că a reușit să schimbe în mod radical concepțiile oamenilor despre viață, făcându-i să respingă dogmele catolice și să accepte ca singură autoritate Biblia.


Așadar, persoana căreia i se datorează modul în care arată Europa azi este Martin Luther, el fiind inițiatorul protestantismului. Ceea ce nu toată lumea știe, însă, este faptul că viața lui, mai ales în copilărie, a fost extrem de grea. Tatăl lui era o persoană foarte severă, iar la școală avea de îndurat chinuri absolut cumplite. De exemplu, odată, a fost bătut de 15 ori în aceeași zi pentru ca a declinat greșit un substantiv. Toate acestea i-au modelat caracterul și l-au influențat în ceea ce privește alegerea refugierii în mediul monahal. În 1517, enunța primele idei ale reformei protestante, iar în 1521 avea sa fie excomunicat, un lucru foarte rău pe vremea aceea.


În concluzie, putem spune că revolta, curajul și credinta acestui om au dus la prăbușirea unui întreg sistem, au făcut o eră să apună și au născut o nouă Europă, a unor valori superioare, o Europă mai evoluată, in care nimeni să nu mai fie deasupra legii sfinte și în care să putem trăi cu toții așa cum se cuvine.Oricine poate, prin curaj și determinare, să schimbe lumea dacă are suficientă credință, așa cum ne-a arătat acest om născut dintr-un miner și o femeie total obișnuită.


Text: Cristi Ghiorghe

Grafică: Mara Ciobanu

Comentarii

Postări populare