Marcus Aurelius – O insiprație de cugetare pentru generațiile următoare

    Fost împărat roman, considerat ultimul din șirul „celor cinci împărați buni” ai Romei (urmându-i pe Nerva, Traian, Hadrian și Antoninus Pius), și totodată un filosof cu importanță semnificativă pentru curentul stoicismului, Marcus Aurelius reprezintă un simbol al epocii de aur a ceea ce s-a definit drept Pax Romana în cadrul Imperiului, unii cercetători susținând cum, odată cu moartea acestuia, perioada păcii și a liniștii din Imperiu luând sfârșit.

   Marcus Annius Verus (sau Marcus Catilius Severus) s-a născut în anul 121 e.n., pe data de 26 aprilie, la Roma, într-o familie de senatori cu origini hispanice, fiind adoptat (în jurul vârstei de 17 ani) de împăratul Antoninus Pius, la cererea predecesorului său, împăratul Hadrian, căpătând apoi numele de Marcus Aeilius Aurelius Verus. Viitorul împărat se bucură de o educație aleasă, studiind retorica alături de Marcus Cornelius Fronto și Herodes Attius, iar subiectul filosofiei fiindu-i predat de către Quintus Iunius Rusticus, Apollonius din Calcedonia și Sextus din Cheroneea. Diognetos, pictor și filosof stoic, a fost unul dintre primii dascăli ai lui Marcus Aurelius, acesta fiind cel care îl familiarizează, de fapt, cu filosofia (în jurul anului 132 e.n.). Încă din tinerețe, odată cu adopția sa, a lucrat alături de Antoninus, descoperind totodată feluritele căi și metode prin care se puneau în funcțiune și erau administrate treburile guvernului și alte activități politice.

   În anul 140 e.n., Marcus Aurelius a devenit consul, însemnând unul dintre cei doi lideri care se alegeau pentru a conduce Roma – un post pe care îl va mai ocupa de încă două ori pe parcursul vieții sale. Cu trecerea anilor, el a fost împovărat de responsabilități și de puteri oficiale, reușind să le țină piept și să devină o puternică sursă de sprijin și sfătuire pentru Antoninus. În același timp, Marcus Aurelius și-a continuat studiile filosofice, aprofundându-le și chiar dezvoltând un interes pentru drept. Pe plan personal, s-a căsătorit cu verișoara sa prin alianță, Faustina cea Tânără, fiica împăratului, în anul 145, având împreună cel puțin 14 copii, dintre care unii nu au trăit foarte mult. Dintre aceștia, cei mai bine cunoscuți sunt fiica lor, Lucilla, și fiul lor, Commodus.

   După moartea lui Antoninus Pius, în 161, Marcus Aurelius a urcat la putere și a devenit cunoscut oficial drept Marcus Aurelius Antoninus Augustus. Deși unele surse indică faptul că Antoninus l-a ales ca singurul său succesor, Marcus Aurelius a insistat cu ideea că fratele său vitreg, Lucius Aurelius Verus Augustus (cunoscut general ca Verus), a servit drept un co-conducător. Spre deosebire de domnia pașnică și prosperă a lui Antoninus, domnia celor doi frați a fost profund marcată de un șir de catastrofe (ciumă, cutremure, inundații), precum și de numeroase războaie, purtate cu succes. În perioada anilor 160, s-a confruntat cu Imperiul Part pentru controlul asupra pământurilor din Est. Verus a supravegheat eforturile din război, în timp ce Marcus Aurelius a rămas în Roma. O mare parte din succesul lor în acest conflict le este atribuit generalilor ce lucrau sub comanda lui Verus, în special Avidius Cassius (numit mai târziu guvernator al Siriei). Legiunile romane întoarse din Orient au adus cu ele o teribilă epidemie de ciumă, ce a avut grave consecințe sociale, cât și economice. Odată ce Războiul Parțian s-a încheiat, cei doi împărați au întâmpinat o altă problemă, de această dată cu triburile germanice, intrând într-un conflict militar la sfârșitul anilor 160. Triburile germanice au traversat Dunărea și au atacat un oraș roman. După ce au strâns fondurile necesare, cât și trupe de soldați, cei doi au plecat pentru a se lupta cu invadatorii. Verus a murit în anul 169, Marcus continuând singur războiul și încercând să-i alunge pe germani.

   În anul 175, acesta a fost pus în fața unei alte dificultăți, de această dată privindu-i propria-și poziție. Auzind un zvon cum că Marcus Aurelius era extrem de bolnav, aflat pe patul de moarte, generalul Avidius Cassius s-a autoproclamat împărat, forțându-l pe adevăratul conducător să călătorească în Est pentru a restabili ordinea și a prelua controlul. Până să ajungă însă, Cassius a fost ucis, evitându-se astfel un război civil, liniștea fiind restaurată datorită fidelității guvernatorului Cappadociei, Martius Verus. În schimb, Marcus Aurelius a călătorit împreună cu soția sa, Faustina, prin provinciile de est, făcând ordine și restabilindu-și autoritatea, în această perioadă, din păcate, Faustina întâmpinându-și moartea.

   În timp ce se lupta din nou cu triburile germanice, Marcus Aurelius l-a numit pe fiul său, Commodus, co-conducător, în anul 177. Împreună, au luptat cu dușmanii din nord ai Imperiului. Marcus Aurelius spera să extindă granițele imperiului prin acest conflict, însă nu a trăit suficient de mult pentru a duce la bun sfârșit această viziune. A murit pe data de 17 martie 180. Fiul său, Commodus, a devenit împărat și a reușit, într-un scurt timp, să pună capăt eforturilor militare din nord.

   Cu toate acestea, Marcus Aurelius nu este amintit primordial pentru războaiele pe care le-a purtat, ci pentru natura sa contemplativă și domnia sa condusă de rațiune. O colecție a gândurilor sale, scrisă în timpul războaielor în care a luptat, a fost publicată într-o lucrare numită „Meditații”/„Gânduri către sine însuși”, scrisă în limba greacă – una dintre pietrele de temelie ale canonului literar și filosofic. Pe baza credințelor sale stoice, lucrarea este compusă din notele și observațiile sale asupra vieții, fiind plină cu învățături de caracter moral și cu aplicabilitate practică, cu ajutorul cărora omul poate dobândi virtutea, cumpătarea și liniștea lăuntrică în fața obstacolelor vieții. Câteva dintre sfaturile sale îndeamnă următoarele: „Nu mai discuta nicidecum despre calitatea omului bun, ci fii un astfel de om.”, „Aceasta înseamnă desăvârșirea caracterului: să trăiești orice zi ca și cum ar fi ultima, fără să fii agitat, fără să fii amorțit și fără să fii ipocrit.”, „Mijlocul cel mai bun pentru a te apăra <de cei care îți fac rău>: să nu le semeni.”.

   Astfel, Marcus Aurelius rămâne în istorie drept unul dintre importanții împărați ai Romei, cât și un valoros filosof stoic, cu o puternică amprentă asupra omenirii și a modului de gândire, amintindu-ne de importanța virtuțiilor vieții, cât și de valoarea unei minți deschise și înțelepte.

Text: Neagoe Teodora-Maria

Grafica: Bogza Ilinca