Războiul de Independență al Statelor Unite ale Americii (19 apr. 1775 – 3 sept. 1783)

   

   Războiul de independență al Statelor Unite ale Americii (1775 – 1783), cunoscut în literatura de specialitate de limbă engleză din Statele Unite ca Războiul revoluționar american (conform denumirii originare, [The] American Revolutionary War), sau Războiul de independență american (conform denominării originale, American War of Independence), a fost un război care a durat între 1775 și 1783 și care s-a desfășurat în părțile estică și nord-estică ale teritoriului de azi al Statelor Unite, respectiv în sud-estul Canadei de azi, fiind purtat între Regatul Marii Britanii și revoluționarii celor treisprezece colonii britanice din America de Nord, care au declarat independența acestora formând entitatea statală numită Statele Unite ale Americii în 1776.

   Războiul Revoluționar își are originile dintr-un război precedent, Războiul de Șapte Ani. În America de Nord a fost cunoscut ca Războiul Franco-Indian, în care s-au implicat Franța și Marea Britanie în tabere diferite. La sfârșitul său, Tratatul de la Paris din 1763 ceda Marii Britanii teritorii franceze din America de Nord; victoria generalului Wolfe în Quebec ajutase la obținerea Canadei pentru coroana britanică. Drept urmare a acestei demonstrații de putere militară britanică în Canada, cetățenii celor 13 colonii americane se simțeau mai în siguranță decât până atunci în privința oricărei amenințări teritoriale din partea francezilor. Dar războiul i-a costat pe britanici o mare suma de bani; totuși, coloniștii americani nu luau în considerație politică externă a britanicilor care le asigurau apărarea. Nu aveau armată sau marina proprie și se bazau exclusiv pe armata și marina britanică pentru apărare. După război, Guvernul Britanic a decis să ceară coloniștilor să plătească mai mult pentru costul apărării lor. Impozitarea excesivă a fost primită extrem de nefavorabil de coloniști, care au considerat-o nejustificată. De la inflamarea acestor resentimente până la declanșarea unei revoluții situația a fost orchestrată de propagandiștii americani. Sarcina le-a fost ușurată de stângăcia și lipsa de abilitate cu care guvernul britanic a introdus impozite unele după altele. Britanicii continuau în schimb să exporte lemnul din America de Nord pentru construirea flotei navale și metalele prețioase. În orașele coloniilor patrulau trupele britanice, fiind trei soldați britanic pe cap de locuitor. Personalități marcante ca John Hancock, care era unul dintre cei mai bogați oameni din cele treisprezece colonii, moștenind de la unchiul său o afacere profitabilă în domeniul transportului maritim, și–a început carieră politică în Boston, colonia britanică Massachusetts. Pe măsură ce tensiunile între coloniști și Marea Britanie se intensificau, în anii 1760, Hancock își folosea averea pentru a susține cauza coloniștilor. Devenise foarte popular în Massachusetts, în special după ce oficialitățile britanice îi capturaseră nava Liberty, în 1768, acuzându-l contrabandă. Paul Revere, un argintar, a produs mai multe gravuri cu tentă politică și a lucrat și ca dentist, devenind din ce în ce mai mult implicat în acțiunile organizației “Fii Libertății”.

   Un alt pas mult mai faimos, a fost Boston Tea Party din 1773, când ceaiul taxat de către britanici a fost vărsat în port. Protestatari împiedicaseră în alte trei colonii descărcarea ceaiului de import impozitat, dar în Boston guvernatorul Thomas Hutchinson a refuzat să permită chiar și trimiterea ceaiului înapoi în Marea Britanie. Un grup de protestatari au aruncat cele 342 de lăzi cu ceai în mare. Parlamentul britanic a răspuns prin închiderea comerțului din Boston.

   La sfârșitul războiului, atât armata continentală, cât și marina continentală au fost lăsate la vatră. În total, pe tot parcursul războiului, 250000 de coloniști au servit într-un fel sau altul cauză revoluționară, chiar dacă nu au fost niciodată mai mult de 90000 simultan, iar cel mai mare număr de oameni pe care Washington l-a comandat pe câmpul de lupta nu a depășit 17000. Comparativ, în 1775, armata britanica era de asemenea relativ mica, doar 36000 de soldați în total, astfel ca au fost recrutați mai mulți în timpul războiului. În plus, au fost angajați 30000 de mercenari germani. Trupele britanice și cele germane staționate în America de Nord se ridicau la peste 60000 de soldați, însă erau răspândite pe distante uriașe, din Florida pana în Canada. În termeni de efective generale, cele doua tabere erau extrem de bine echilibrate.

   La început, alianța franco-americană nu a mers foarte bine deoarece francezii sperau să captureze Indiile de Vest înainte de-ai ajuta pe americani în război. Spaniolii aveau și ei propriile lor interese in razboi (doreau o ocazie de-a captura Minorca si Gibraltarul de la britanici). În februarie 1782, un atac comun francez și spaniol au reușit să cucerească Minorca, pe care Spania a păstrat-o. Extinderea Războiului Revoluționar a dus la lupte intense în Indiile de Vest. Mai multe insule și-au schimbat stăpânirea. În aprilie 1782, în bătălia de la Saintes, o flotă britanică sub conducerea amiralului Rodney a învins flota franceză condusă de amiralul de Grasse. Această bătălie a pus capăt oricărei posibilități ca Franța și Spania să cucerească Jamaica și alte colonii carabiene britanice. Conflictul deschis dintre Franța și Marea Britanie în America de Nord și Marea Caraibelor a sporit animozitatea dintre cele două țări, izbucnind un conflict și în India. A început al doilea război dintre Anglia și Mysore în 1780, avându-I drept protagoniști pe oficialii guvernului britanic din Madras și sultanul Tipu, conducătorul local al regatului Mysore și un aliat al Franței. Războiul s-a terminat cu Tratatul de la Mangalore; a fost ultima oară când un prinț sau un rege indian a putut să-ți impună voința asupra britanicilor. Războiul Revoluționar a dus la un conflict direct între Marea Britanie și Olanda. În 1780, britanicii i-au atacat preventiv pe olandezi pentru a-I opri să ia parte la Liga Neutralității Armate și pentru că îi sprijineau pe coloniștii americani. Războiul anglo-olandez care a durat până în 1784 a fost dezastruos pentru economia olandeză.

   Așadar, Războiul de Independenta American a fost mai degrabă un război mondial dintre mariile puteri coloniale (Franța, Olanda și Spania), care susțineau independența coloniilor americane și își urmăreau propriile interese economice și superputerea colonială și navala și Imperiul Britanic, care conducea războaie simultane pe mare și pe uscat pe mai multe fronturi: în Europa, în M. Mediteraneană (încercând să apere Gilbratarul și Minorca impotriva Spaniei) cât și în Marea Nordului (împotriva Olandei), pe teritoriul Americii de Nord (încercând să-și recupereze coloniile) și în Caraibe (împotriva francezilor și olandezilor), cât și în India, Celyon și Sumatra ca să-ți mentină controlul (împotriva olandezilor).

Text: Sarvarin Bianca

Grafica: Bechi Yasmine