Grupul de rezistență anticomunistă de la Nucșoara
Grupul de rezistență anticomunistă din comuna Nucșoara, județul Argeș, a fost înființat în primăvara anului 1949 de către col. Gheorghe Arsenescu și lt. Toma Arnăuțoiu. Acesta a fost format din 16 partizani, care își spuneau și „Haiducii Muscelului”.
În luna martie, în momentul plecării în munţi, grupul era format din 16 membri, dintre care patru femei. Deoarece nu se putea ascunde uşor de trupele de Securitate care începuseră să scotocească zona, dar şi din cauza diferenţelor de opinie în legătură cu tactică ce ar fi trebuit adoptată, grupul s-a scindat în iulie 1949. O parte dintre membri au rămas împreună cu colonelul Arsenescu, iar ceilalţi sub conducerea lui Toma Arnăuţoiu.
Unul dintre simbolurile luptei anticomuniste este Elisabeta Rizea, trecută în nefiinţă în 2003, la 91 de ani, învinsă de ani, dar nu și de Securitate. În casa ei locuieşte acum singura fiică, Ileana Ristea. Îşi duce zilele cu greutate în casa unde s-a născut şi a trăit şi mama ei, unde a dormit o noapte şi regele Mihai şi unde şi-au făcut jurământul partizanii anticomunişti.
Mânată de ura faţă de comuniştii care i-au ucis unchiul şi care îi hărţuiau apropiaţii, ţăranca Elisabeta Rizea s-a alăturat şi ea rezistenţei anti-comuniste. A fost numită ”duşman al poporului”, iar gospodăria ei din Nucşoara a fost botezată de comunişti ”casă de bandiţi”. Pentru comunişti, bandiţii erau eroii rezistenţei anticomuniste, ascunşi în Munţii Făgăraşului. Lor le-a dus Elisabeta Rizea vreme de patru ani, pe ascuns şi în condiţii grele, bani şi mâncare pentru a rezista în sălbăticie şi pentru a nu fi prinşi de comunişti. Eroilor din „banda” Arsenescu-Arnătoiu li s-a alăturat şi soţul Elisabetei Rizea, Gheorghe. Pe 18 iunie 1949, Elisabeta Rizea a fost prinsa, dusa pe sus la primaria din localitate si bătută de securişti. A stat nemâncată în subsolul unei case timp de patru zile.
Când comuniştii au prins-o pe ţăranca care aprovizionase vreme de patru ani eroii ascunţi în munţi au condamnat-o la şapte ani de închisoare” pentru favorizarea infractorului”. A fost dusă în închisoarea de la Piteşti în lanţuri şi închisă într-o celulă de maximă securitate. În puşcărie a fost torturată de comunişti pentru a spune unde se ascundea în munţii gruparea de rezistenţă. Bătută până la leşin şi schingiuită până la sânge, ţăranca nu a spus nimic despre cei care se ascundeau.
Elisabeta Rizea a scăpat din închisoarea de la Piteşti în 1958. A continuat să susţină rezistenţa anti-comunistă din munţi cu orice preţ.
Elisabeta Rizea a „corespondat” cu rezistenţa anticomunistă prin intremediul unei scorburi de copac din Valea Morii. Acolo le lăsa ţăranca veşti şi informaţii partizanilor.
Gheorghe Arsenescu, conducătorul rezistenţei anti-comuniste, a fost arestat in 1961. În acelaşi an Elisabeta Rizea a fost arestata din nou si a primit 25 de ani de temniţă. Comuniştii au dus-o la închisoarea centrala a femeilor detinut politic de la Mislea. A urmat o altă perioadă grea de tortură de neimaginat. Comuniştii i-au smuls părul din cap şi au bătut-o până la leşin. În încercarea de a o face să vorbească, opresorii i-au oferit şi bani, însă ţăranca nu i-a vândut pe partizani.
„M-au suit legată pe un scaun, de pe scaun pe masă, de pe masa, pe alt scaun. Mi-a zvârlit basmaua din cap. „Spune!” Purtam coada cu funtă. Mi-au aruncat fota şi am ramas în iie. Mi-a legat coada sub cârligu’ de lampa din casa boierului. Coada era groasă. Eram si eu altfel la 38 de ani. Cârnu mi-a tras scaunu’. Alalalt mi-a tras şi masa. Coada mi-a ramas n carlig şi eu am căzut la pamant. Aşa mi-au smuls paru’. Am facut tratament si nu mi-a mai crescut. Da’ tot nu i-am vandut”, povestea Elisabeta Rizea în interviurile date după căderea comunismului.
Elisabeta Rizea a fost eliberata din inchisoare în 1964. La întoarcerea acasă n-a mai găsit nimic în gospodăria ei de la Nucşoara.
„Sunt ca o mască acum, doamnă, de chinurile care au fost pe mine şi de inima rea pe care am avut-o. Aşa. Şi să viu acasă să nu mai găsesc nimic!! Nimic n-am găsit. Dacă mă tăiam la un deget, eu n-aveam cu ce mă lega. Tot ce-am lăsat în casă şi în magazia mea şi în curtea mea – n-am mai găsit nimic. Nu mai pot să-mi spun tot amaru care a fost în mine şi tot chinu cu care m-a chinuit hoţii ăştia”, povestea ţăranca.
Vreme de trei decenii, sub comunişti a purtat eticheta de ”duşman al poporului”. A fost strict supravegheată şi interogată periodic. După Revoluţia din 1989, povestea ţărăncii eroine din Nuşcoara a fost făcută publică şi a impresionat o ţară întreagă. Povestea ei a fost inclusă în documentarul „Memorialul Durerii”. A devenit simbolul luptei împoriva comunismului. Vocea Elisabetei Rizea s-a auzit la alegerile din 1990, când ţăranca a îndemnat oamenii de la sate să nu aleagă un singur partid, pentru ca istoria comunismului să nu se repete.
Elisabeta Rizea a apucat să vadă România scăpată de comunism. A murit la vârsta de 91 de ani, la 6 octombrie 2003. Ultima sa dorinţă a fost să vadă lumea limpezită : „Trei zile dacă mai trăiesc, dar vreau să ştiu că s-a limpezit lumea”.
Text: Bitoleanu Kira
Grafica: Cioacă Miruna
Comentarii
Trimiteți un comentariu