Edictul de la Milano- începutul unei noi ere

 Majoritatea dintre noi alegem să asociem creștinismul cu perioada sa de glorie, în care biserica avea cea mai mare influență și uităm că începuturile sale au fost complet diferite de amploarea pe care acesta a avut-o câteva secole mai încolo în întreaga Europă.

Pentru a putea avea o perspectiva mai clară asupra trecutului este important să ne întoarcem pe vremea Imperiului Roman, atunci când creștinii erau forțați să-și renege religia pentru a-și salva viața iar cei care refuzau erau torturati până la moarte. Primul lucru pe care-l putem întreba este când s-a produs această schimbare? Cum au ajuns niște martiri ai credinței creștine ca peste cateva secole să dețină o putere atat de mare încât să poată dicta deciziile unui întreg stat?

Totul a început cu Edictul de la Milano... Aceasta declaratie imperială a fost emisă de împăratul Constantin cel mare în anul 313 și atesta recunoașterea tuturor religiilor, inclusiv creștinismul, ca religie de stat. Astfel, persecuțiile asupra crestinilor au încetat, iar proprietățile crestinilor au fost restituite.

Edictul a urmat deciziei lui Constantin cel Mare dinaintea bătăliei de la Podul Milvius, de a îşi conduce armata în luptă sub protecţia Domnului Iisus Hristos. Acesta a avut o viziune în care i s-a arătat fie semnul crucii, fie monograma lui Hristos, emblema Chi-Rho, sub care stătea scris "in hoc signo vinces", mai exact "întru acest semn vei învinge". Constantin a câştigat bătălia şi totodată control asupra părţii de Apus a Imperiului, fiind primul împărat care să poarte însemnul lui Hristos în luptă.

Cu toate acestea, Liciniu, împăratul Răsăritului, ostil creştinilor, s-a ridicat împotriva lui Constantin, încercând să pună stăpânire pe întregul Imperiu. A permis totodată reluarea persecuţiilor, sperând să dobândească astfel sprijinul păgânilor care alcătuiau încă o mare parte a armatei, însă, ca mulți împărați după acesta care au încercat să conteste edictul emis de Constantin, nu a avut sorți de izbândă, documentul fiind decisiv asupra libertății creștinilor.

       Religia a fost și va fi întotdeauna o parte importantă a identității noastre, o parte la care ne este aproape imposibil să renunțăm. Însă istoria ne-a dovedit că poate fi mai mult decât atât, ne-a arătat că este totodată un pretext prin care cei de la putere puteau justifica cele mai inumane acțiuni și ca în lumea în care trăim, când ceva are atât de multă influență asupra poporului, este inevitabil ca aceasta sa nu fie folosită în scopurile greșite.

Text: Alessia Martinas

Grafică: Mara Ciobanu