Iranul(Cum să oprești o țară din drumul ei spre Occident?)

 

Ianuarie 2020-Qassem Soleimani, general în Corpul Gardienilor Revoluției Islamice și considerat al doilea om în stat, este asasinat la Bagdad, în urma unui atac cu drone coordonat de către americani. Cele mai panicate voci ajung până în punctul în care cred că un nou război mondial este foarte aproape.

Cu toate acestea, relațiile dintre Iran și Statele Unite ale Americii nu au fost mereu așa. Între 1941 și 1979, țara a fost condusă de către șahul Mohammad Reza Pahlavi(1919-1980). În timpul domniei acestuia, Iranul a avut parte de multe reforme sociale și economice, iar țara sa a avut una dintre cele mai rapide creșteri economice la nivel mondial. Printre principalele reforme ale regimului, se numără exproprierea marilor proprietari de pământuri și oferirea acestora micilor fermieri, acordarea dreptului de vot femeilor și multe reforme în educație, care au dus rata de alfabetizare a populației de la 17% la 50% în doar 10 ani. Cu toate acestea, opoziția religioasă nu era de acord cu acordarea dreptului de vot femeilor, ayatollahul Khomeini declarând că soarta Iranului nu ar trebui să fie decisă niciodată de femei, iar o consecință atipică a politicii de alfabetizare a fost aceea că piața muncii nu a putut să țină pasul cu absolvenții de liceu, rata șomajului fiind mai mare în rândul lor decât în rândul analfabeților. Totodată, cei educați, dar șomeri au fost printre principalii susținători ai revoluției iraniene. De asemenea, Iranul avea relații diplomatice foarte bune cu țări precum Marea Britanie și Statele Unite, cei din urmă contribuind la demiterea premierului Mohammad Mosaddegh, în 1953. Ca un semn al susținerii puternice pentru regimul său, într-un discurs, vicepreședintele SUA, Nelson Rockefeller, a declarat:“Ar trebui să aducem Majestatea Sa în Statele Unite pentru câțiva ani ca să ne poată învăța cum se conduce o țară.”

Totuși, poporul iranian, care este majoritar șiit(șiiții reprezentând una din cele două ramuri ale Islamului, alături de suniți), devine din ce în ce mai nemulțumit de regimul șahului Pahlavi, începând, practic, revoluția iraniană, în 1978, punctul de pornire al acesteia fiind incendierea cinematografului Rex din Abadan, pe data de 19 august 1978. Printre cauzele reale sau închipuite ale Revoluției au fost corupția de la conducere, extravaganța familiei regale, relațiile bune ale Iranului cu puterile occidentale, reprimarea opoziției, în principal prin SAVAK(Securitatea iraniană), dar și subestimarea acesteia, cu toate că țara avea o creștere economică fără precedent. Punctul culminant a fost reprezentat de întoarcerea în țară a Ayatollahului Ruhollah Khomeini, critic al șahului, după 14 ani de exil, pe data de 1 februarie 1979. Se spune că acesta a fost întâmpinat la sosire de până la 5 milioane de persoane. La 10 zile după aceea, Șahul Pahlavi a abdicat oficial. Pe 1 aprilie 1979, poporul a votat o constituție teocratică, transformând țara într-o republică islamică așa cum o știm astăzi, iar la 1 decembrie, Khomeini a devenit Liderul Suprem al țării(șeful statului, funcție pe viață). După revoluție, a avut loc timp de 444 de zile(4.11.1979-20.01.1981) o criză a ostaticilor la ambasada americană de la Teheran, acest eveniment reprezentând, practic, sfârșitul relațiilor diplomatice Iran-SUA, care, din prieteni foarte buni, au devenit foarte mari dușmani; din cauza ambițiilor nucleare ale Iranului și din cauza amenințărilor la adresa securității în regiune, Iranului i-au fost impuse sancțiuni economice de către marile puteri, mai ales de către Statele Unite ale Americii.

Cu toate acestea, un moment neașteptat în relația dintre cele două țări a avut loc la Campionatul Mondial de Fotbal din 1998, când naționalele celor două țări au picat în aceeași grupă, meciul direct fiind câștigat de Iran cu scorul de 2 la 1, meciul fiind considerat ca având cea mai mare încărcătură politică din istoria competiției. La începutul acestuia, jucătorii iranieni au intrat pe teren cu trandafiri albi, ce reprezintă pacea, și au reușit să facă o poză de grup cu jucătorii Statelor Unite. De asemenea, acea victorie a fost prima din istoria participărilor Iranului la Cupa Mondială. Ulterior, fundașul american Jeff Agoos a declarat: „Noi(jucătorii) am făcut mai multe în 90 de minute decât au făcut politicienii în 20 de ani”.

Text: Rares Monceanu

Grafică: Eva Mocanu