Cosmetică sau intimidare?

 Vă vine să credeți sau nu, s-a dovedit că vopseaua de păr există chiar de pe vremea Epocii de Neanderthal. Arheologii au descoperit că încă de pe atunci, oamenii foloseau diferite substanțe pentru a-și modifica culoarea părului, dar și a pielii. 

        Mai multe informații avem însă despre sașii vechi, care își colorau părul în nuanțe strălucitoare, pentru a evidenția statusul lor social, dar și despre egipteni, care pot fi considerați și “trendsetteri” în materie de make-up și hairstyling. Aceștia, în general având părul închis la culoare și dorind o schimbare, au reușit, prin henna, să inventeze prima versiune a ceea ce numim în ziua de astăzi blond platinat sau decolorant. De asemenea, au reușit să creeze și o nuanță închisă la culoare, ce va acoperi părul grizonat.

        Moda “schimbării părului” a ajuns, bineînțeles, și pe teritoriul roman. Imperiul a găsit mai multe întrebuințări și mai multe metode de a-ți schimba culoarea părului. Pe lângă faptul că doamnele foloseau noua descoperire în scop cosmetic, bărbații mergeau la luptă cu părul colorat în verde sau albastru, pentru a insufla oroare către oponenți. Aceste nuanțe au fost obținute prin fierberea cojilor de nuca -pentru albastru- și prin fierberea prazului -pentru verde.      

                    

        Urcând scările istoriei și ajungând pe treapta Evului Mediu, avem de a face cu o mare dilemă a concetățenilor. 

        Se crede că datorită unei mutații genetice, în secolul al XV-lea au apărut, pentru prima dată în istorie, oamenii cu părul roșcat natural. Timp de un secol aceștia au fost huliți, batjocoriți și izolați, pentru că se credea că fac parte din neamuri demonice de vrăjitoare. “Oroarea roșcaților” nu a mai durat mult însă, odată cu urcarea pe tron a reginei Elisabeta I, care prin culoarea naturală a părului ei a reușit să schimbe crezul greșit al tuturor celorlalți. Curând, părul roșu ajunge să fie în vogă, atât la femei cât și la bărbați, mai că nu ar mai fi existat altă culoare pe planetă. 

        În epoca victoriană, părul deschis la culoare era în vogă, iar damele se supuneau la un proces foarte periculos pentru podoaba capilară ca să obțină blondul, și anume la vopsirea cu sodă caustică în combinație cu anumiți lianți de potasiu. Riscul de pierdere a părului era foarte mare, mai ales pentru doamnele cărora nu le-a plăcut culoarea respectivă și care voiau să revină la ceva mai închis, procedeu care se realiza cu ajutorul azotatului de argint.

       Înaintând, ajungem în secolul XIX, când chimiștii deja erau pasionați de crearea vopselurilor de păr. Existau pe piață aproape toate culorile, îndrăznețe sau finuțe, însă, în continuare, foarte periculoase pentru păr. În mod miraculos, la finalul secolului, Eugene Schueller reușește să inoveze întreaga industrie a vopselurilor sintetice pentru păr, descoperind că para-fenilendiamina și peroxidul de oxigen înmoaie părul și introducând formula “Halo”, care pune bazele întreprinderii “L’Oreal” din ziua de astăzi. 

      În anul 1932, după ce Lawrence Gelbom îmbunătățește formula lui Schueller, vopsitul părului devine ceva la ordinea zilei și complet sigur pentru scalp și podoaba capilară.

Text: Ana Anghel

Grafică: Bianca Preda