Iubirea în Antichitate

 

 

Iubirea este un sentiment pe care îl trăim cu toții la un moment dat în viețile noastre, fie că este vorba de dragostea din copilărie pentru părinți sau frați ori de dragostea pentru partenerul de viață mai târziu.Chiar dacă este atât de comună, iubirea rămâne unul dintre cele mai nobile gânduri pe care le putem avea pentru o altă persoană deoarece creează niște legături foarte profunde și constructive între persoanele care își împărtășesc această trăire.De aceea, este important să știm ce s-a crezut de-a lungul timpului despre iubire, mai ales în antichitate, pentru că astfel putem afla multe lucruri utile din cunoștințele înțelepților antici care să ne ajute.Dacă ele nu ar fi fost utile sau nu ar fi avut o foarte mare valoare, atunci nu ar fi reușit să supraviețuiască atâtor veacuri ca să ajungă la noi.

 

Dintre toate popoarele din vechime, grecii au fost cei care au acordat cea mai mare importanță acestui subiect.De la ei ne-au rămas mai multe scrieri de mare valoare, cele mai cunoscute fiind dialogurile ,,Phaidros” și ,,Banchetul”, ambele scrise de Platon.Ele portretizează cel mai bine credințele oamenilor de atunci legate de iubire și oferă răspunsuri la multe întrebări pe care și le pun majoritatea oamenilor moderni.

 

La fel ca toate celelalte virtuți, iubirea era, și ea, reprezentată tot de un zeu, de Eros.Acesta avea un cult impresionant și numeroase temple răspândite pe tot teritoriul din lumea greacă.Se spunea că el este fiul lui Hermes și al Afroditei, dar existau mai multe teorii legate de originea sa.De exemplu, în ,,Banchetul”  se vorbește de faptul că existau doi Eros, unul ,,Ceresc” și altul ,,Obștesc” și, odată cu ei, două  tipuri diferite de iubire

 

În această idee credea și Socrate.El spunea că noi, oamenii, împreună cu toate ființele vii, tânjim să devenim nemuritori, iar cel mai la îndemână mod de a câștiga imortalitatea este să creăm noi fapturi care să ne înlocuiască și să ducă mai departe amintirea noastră.După aceea, Socrate afirmă că dragostea trupească este inferioară iubirii sufletești, în care cugetările noastre ne sunt ca niste copii, dar unii mai valoroși și mai puțin supuși morții decât cei făcuți din carne și oase.

 

Un răspuns diferit de al lui Socrate este oferit în Mitul Androginului, o poveste spusă tot în timpul Banchetului care a devenit foarte populară printre cetățenii orașelor-stat grecești.Această legendă spune că, înainte, oamenii erau mari, sferici, cu două capete și mult mai puternici decât în zilele noastre.Pe deasupra, erau de trei feluri:bărbați-bărbați(născuți din soare), femei-femei(născute din pământ) și bărbați-femei(născuți din lună, care aparține atât de soare, cât și de pământ)Și pentru că erau atât de puternici s-au năpustit asupra Olimpului, iar zeii, ca să îi pedeapseasca, i-au despărțit în două.De atunci, cele două jumătăți separate se caută mereu și atunci când se găsesc nu se mai despart niciodată.De aceea, ,,dragostea nu este altceva decât un nume pentru dorința noastră pătimașă de a fi din nou întregi”, a spus Aristofan, cel care a spus pentru prima dată legenda.Faptul că bărbații-bărbați și femeile-femei au fost și ei, la rândul lor, despărțiți, permite apariția unor relații non-heterosexuale, mai ales la elita masculină a societății, în care se practica adeseori pederastia.

După ce am învățat atâtea lucruri despre iubire și despre modul în care o priveau grecii antici, putem spune cu și mai mare  convingere decât înainte că civilizația lor a fost una dintre cele mai luminate din câte au fost vreodată și că merită să le studiem viața, obiceiurile și istoria deoarece putem afla din toate acestea lucruri care să ne ajute.        

Text: Cristian Ghiorghe

Grafică: Maria Marinescu