De ce nu era mai bine în perioada interbelică

 

            În acest moment, dacă mergem pe stradă, alegem o persoană la întâmplare și o întrebăm care consideră că este cea mai fericită și prosperă perioadă din istoria României, cel mai probabil vom primi unul dintre următoarele două răspunsuri: ori în perioada comunistă(45% dintre români consideră că cetățenii țării noastre au avut cele mai multe justificări să fie fericiți între anii 1947-1989 și acest lucru se întâmplă din motive întemeiate, fie ele obiective ca, de exemplu, realizarea unor mari proiecte industriale, urbanizarea populației, canalul Dunăre-Marea Neagră etc, sau subiective, care sunt prezente mai ales printre oamenii care asociază acei ani cu propria tinerețe și, astfel, ajung să creadă că ei au fost cei mai buni pentru toată lumea), ori perioada interbelică, iar în acest caz motivele sunt complet diferite. Cei mai mulți dau acest răspuns datorită lecțiilor învățate la istorie și datorită lucrurilor auzite pe la televizor despre marile realizări ale Partidului Național Liberal, ale Partidului Țărănesc și tot așa, dar întrebarea este cât de reale și cât de importante sunt aceste realizări și cât de mult trebuie ele omagiate pentru ce au construit înainte de venirea comuniștilor la putere.

             Așadar, care sunt acele ,,mari realizări” ale partidelor istorice?

            Înainte să răspund la această întrebare, consider că este necesar să lămuresc un lucru foarte important. De la proclamarea independenței și până în 1992, când au avut loc primele alegeri cu adevărat libere și, mai mult, votul cetățenilor chiar a contat, România nu a fost un stat democratic. Alegerile erau întotdeauna câștigate de partidul pe care regele îl desemna să le organizeze, iar din 1926 a intrat în vigoare legea primei electorale, care funcționa în următorul fel: dacă un partid obținea cel puțîn 40% din voturi, acesta mai primea voturi cât să ajungă la 50%, iar restul de 50% era distribuit proporțional tuturor partidelor care au trecut pragul electoral.De exemplu, dacă un poartid lua 40%, mai primea 10% că să facă 50%, iar apoi încă 40% din 50%, adică încă 20%, ajungând în acest mod să aibă, cu doar 40% din voturi, 70% din mandatele de parlamentari , deci unele voturi erau mai egale decât celelalte. 

            Cea mai mare realizare a înaintașilor noștri, revendicată de P.N.L., este Marea Unire. După cum știm cu toții, în 1918, mai multe regiuni istorice au fost alipite României și atfel s-a înfăptuit acest grandios act de întregire a neamului. Totuși, sunt câteva lucruri de care ar trebui să ținem cont atunci când asociem numele P.N.L.-ului cu Marea Unire. În primul rând, așa cum știm că unirea s-a făcut în 1918, știm și că țara noastră a fost, de fapt, învinsă în primul război mondial. După cucerirea unei părți din transilvania, a urmat o serie de înfrângeri devastatoare care a dus la retragerea armatei în Moldova, unde a rezistat până la ieșirea Rusiei din război. Norocul românilor a fost că Puterile Centrale au fost înfrânte de alții, iar Antanta le-a permis să anexeze Ardealul, chiar dacă au fost învinși. Înfrângerea României, însă, nu a avut doar cauze obiective, cum ar fi o mare disproporție a numerelor de soldați sau lipsa de resurse a statului. Motivele principale interne ale dezastrelor de pe front sunt următoarele:

            1.Inompetenta generalilor și șefilor de unități numiți politic

             2.Îmbogățirea politicienilor liberali de pe urmă furtului banilor alocați pentru înzestrarea armatei. Această fapta este cu atât mai josnică cu cât ei știam despre iminența întrării în război a țării.

            O altă realizare atribuită liberalilor este dezrobirea țăranilor prin legi și programe precum reforma agrară, ,,cruciadă împotriva alcoolismului” și așa mai departe. Totuși, țăranii au fost atât de ,,fericiți” cu aceste măsuri încât în 1907 au pornit o răscoala împotriva guvernului. Această răscoala a fost reprimată într-un mod sângeros, iar acest lucru a atras condamnarea României de către alte state europene.În plus, mulți dintre liderii liberali proeminenți dețineau proprietăți imense și nu există dovezi că ar fi renunțat la măcar o parte din ele că să îi improprietareasca pe țărani sau că s-ar fi comportat prea frumos cu cei care le lucrau pământul.

            Iată ce spunea un articol din revista ,,Times” despre Ion I. C. Brătianu, unul dintre cei mai importanți și puternici lideri ai partidului:,, El și fratele sau Vintilă, alături de cumnatul sau, prințul Barbu Știrbey(apropiat al reginei Maria) controlează statul. Ei domină sectorul bancar românesc, petrolul, producătorii. Proprietățile lor mari sunt lucrate de țărani într-un mod feudal cu totul excepțional. Pentru că și-au folosit puterea pentru a exploata în mod sistematic România, se ridică periodic un val de indignare publică”. 

            Putem observa cum politicienii de atunci, împreună cu camarilă regelui, au transformat țară într-o oligarhie pe care o exploatau după bunul lor plac. Au ruinat economia, îmbogățindu-se  de pe urmă muncii românilor și de pe urmă resurselor noastre naturale(România avea petrol, lemne, argint, aur și multe altele care au fost exploatate, dar ce s-a ales apoi de banii obținuți din vânzarea lor?). Astfel, putem trage concluzia că politicienii de dinaintea erei comuniste nu doar că nu au contrbuit la dezvoltarea țării, dar au și sabotat acest progres. Ei nu sunt arhitecții României moderne, ci niște impostori care ne-au jefuit țara și pe care acum îi omagiem fără niciun sens.În zilele noastre, în afară de câteva clădiri frumoase, ce a mai rămas de pe vremea lor? 

            Prin acest text nu vreau să aduc laude comunismului, ci doar să îl determin pe cititor să aprecieze mai mult prezentul, pentru că acum avem mai mult decât am visat vreodată că vom avea. Trăim în cea mai bogată și prosperă perioadă din istoria României și cred că nu ar trebui să uităm asta.

Text: Ghiorghe Cristian

Grafica: Preda Bianca