Misterul manuscrisului lui Voynich

   Manuscrisul lui Voynich (numit așa după Wilfrid Michael Voynich, cunoscut și ca manuscrisul de la Vila Mondragon) este un manuscris cifrat misterios, despre care nu se cunoaște nici autorul și nici data apariției. 

   Are forma unei cărți ilustrate cu 232 pagini. Textul este scris cu litere și cuvinte neidentificate, fără greșeli, tăieturi sau corecturi. Desenele, în schimb, sunt executate cu mai puțină strădanie. Ele reprezintă plante, oameni, animale și teme astronomice. Cu toate eforturile intense depuse pentru descifrarea sa, manuscrisul nu s-a putut descifra până în anul 2019, nici măcar cu ajutorul calculatoarelor. Originalul se păstrează în biblioteca Beinecke Rare Book and Manuscript Library de la Yale University din New Haven, Connecticut, SUA, sub numărul de catalog MS 408 (începând din 1969). 

   O scriere misterioasă într-un alfabet necunoscut și fără corespondent în istorie, imagini ale unor plante inexistente pe Pământ, semne zodiacale complexe și siluete feminine scăldându-se în bazine diforme, pline cu un lichid ciudat – acestea sunt doar câteva dintre elementele care i-au determinat pe cercetători să declare manuscrisul Voynich drept cel mai bizar document descoperit vreodată.

   Documentul a început să facă vâlvă încă de la descoperirea sau, mai bine spus, redescoperirea sa, în 1912, de către anticarul polonez Wilfried Michael Voynich. Acesta l-a găsit „într-un vechi castel din Europa”, mai precis la colegiul iezuit Mondragone di Frascati, aflat la sud de Roma, unde se pare că manuscrisul fusese dat uitării de câteva secole. Specializat în analiza și evaluarea documentelor vechi, Voynich a remarcat imediat caracterele misterioase și imaginile cel puțin bizare.

   Nu mai puțin curios era și documentul aflat între paginile sale, și anume o scrisoare datată „Praga 19 august 1666”, scrisă de un anume Joannes Marcus Marci și adresată lui Athanasius Kircher, ilustru gânditor și lingvist al vremii, unul dintre primii cercetători care încercase, printre altele, descifrarea hieroglifelor egiptene. Marci susținea că documentul ar fi aparținut regelui Rudolf al II-lea de Habsburg (1552–1612), care îl achiziționase în schimbul sumei imense de 600 de ducați (aproximativ 60.000 de euro la ora actuală), în speranța că ar conține dezlegarea misterului transformării plumbului, sau a oricărui alt metal, în aur. Scrisoarea mai menționează și că manuscrisul ar fi putut fi opera lui Roger Bacon, renumitul filozof si alchimist englez din secolul al XIII-lea, una dintre puținele persoane din Europa acelor vremuri care ar fi avut cunoștințele necesare creării unei asemenea opere cu caracter artistic. Mai mult, Joannes Marcus Marci notează că ar fi renunțat de bună voie la document, după ce își dedicase zadarnic întreaga viață descifrării scrierii misterioase.

   Nimeni nu a reușit să dezlege, în cei peste 500 de ani care se presupune că ar fi trecut de la redactarea manuscrisului Voynich, măcar unul dintre misterele care înconjoară neobișnuitul document: origini, autor, scriere, imagini sau limba în care a fost redactat. Și asta după ce, numai în secolul XX, o veritabilă armată de paleografi, inclusiv specialiștii americani care au descifrat codul german „Enigma”, a eșuat lamentabil.

   Inițial, decriptarea sa părea o sarcină ușoară pentru lingviștii contemporani, atâta vreme cât textul era format din cuvinte ce se repetau și păreau să urmeze o linie inteligibilă, asemenea tuturor limbilor cunoscute. Entuziasmul acestora avea, însă, să pălească la scurt timp, atunci când vor descoperi că alfabetul necunoscut părea să semene cu majoritatea limbilor de circulație internațională, și totuși, să nu aibă corespondent, cu nici una dintre ele. Paleografii au reușit să identifice caractere latine (a, o, c, n, m), unite în cuvinte cu cifre arabe (2, 4, 8 sau 9), semne din alfabetul englez (q, y), dar și litere ce aduc cu vechea scriere runică sau simboluri medievale alchimice. Curios este faptul că manuscrisul pare scris de două persoane diferite, care folosesc sisteme distincte de redactare, specialiștii împărțind textul în două categorii de scriere: Voynich A si Voynich B, fără nici o altă evoluție însă, în descifrarea acestora.

Text: Sarvarin Bianca

Grafica: Bechi Yasmine