Noor Inayat Khan – prima femeie operator radio trimisă pe frontul de luptă al Franței ocupată de Germania Nazistă

 

Agentă secretă în cel de-al Doilea Război Mondial care a primit cea mai mare onoare civilă acordată de Marea Britanie (George Cross) pentru serviciul ei curajos dincolo de linia inamică, în Parisul ocupat de germani, Noor-un-Nisa Inayat Khan a fost prima femeie operator radio trimisă în Franța ocupată de administrația Germaniei Naziste între 22 iunie 1940 și 25 august 1944, care a dovedit o adevărată ambiție, perseverență și eroism pe parcursul întregii sale activități în cadrul organizației britanice Special Operations Executive (SOE).

Organizația SOE a fost fondată în vara anului 1940 pentru a crea o rețea de spioni, a cărei misiuni a fost, după spusele lui Winston Churchill, de a „da foc Europei!”, prin spionarea și sabotarea efortului de război al Germaniei și, totodată, prin suplimentarea forțelor Rezistenței din  țările ocupate cu provizii, bani, hrană, materiale și arme. Este clar faptul că nu oricine putea fi un agent SOE. Pentru a supraviețui în secțiunea franceză a SOE, dincolo de liniile inamice, un agent trebuia să fie fluent în limbă, să fie expert în toate obiceiurile și manierismele francezilor, să știe cum să se comporte ca un francez, cum să se îmbrace precum unul, detalii foarte subtile, poate chiar nesemnificative la prima aparență, însă care puteau costa viața cuiva în acele vremuri.

Noor era potrivirea perfectă a acestei misiuni. Deși născută în Moscova și crescând câțiva ani în Anglia, aceasta și-a petrecut cea mai mare parte din viață la Paris, cu familia, Franța fiind adevărata ei casă. Născută dintr-un tată musulman indian, profesor sufist, și o mamă americancă albă convertită la islam, Noor locuia împreună cu aceștia și cu frații ei într-o casă din Paris, ajungând mai târziu să aibă grijă de mama lor, după ce tatăl murise. Când Germania a invadat Franța, familia rămasă a fugit în Anglia, însă Noor era determinată să se întoarcă în țară și să ajute. A fost recrutată de SOE datorită trecutului ei francez și, totodată, grație tăriei de caracter pe care nu a ezitat nicicând să o scoată în vedere în timpul în care a lucrat în alte părți pentru sprijinirea frontului. Antrenându-se intens timp de un an, Madelaine, adică Jeanne-Marie, adică Nora, respectiv Noor, a învățat arta spionajului integral, instruită atât în trimiterea de mesaje codate, identificarea mesajelor ascunse ce erau trimise prin BBC Franța, cât și în lupta fizică. Rolul ei a fost acela de operator radio, având responsabilitatea de a trimite mesaje codate între agenții de pe teren și sediul SOE din Baker Street, Londra. Încredințată cu una dintre cele mai periculoase sarcini pentru un agent, întrucât era nevoită să care 13 kilograme de echipament într-o valiză grea, putând atrage atenția oricărui german sau simpatizant, mai ales pentru că naziștii căutau tot timpul piste pentru interceptarea semnalelor radio, Noor trebuia să găsească zilnic locuri noi pentru echipamentul său ce includea o antenă de aproape 21 de metri și să comunice cât mai succint, înainte de a părăsi zona (în Paris, germanii fiind capabili de a localiza sursa unei transmisiuni în doar o jumătate de oră). În ciuda unor păreri îndoitoare din partea instructorilor săi asupra capacităților pe care le avea, din cauza înălțimii scunde (1,60 m) sau a figurii liniștite și blânde pe care o arăta, Noor s-a dovedit a fi o telegrafistă de excepție și un agent devotat serviciului său, niciodată abandonându-și serviciul sau rolul pe care îl avea.

Noor a lucrat trei luni pe fugă, schimbându-și mereu locația, cât și culoarea părului, acestea fiind modalitățile prin care reușise să rămână în viață. Ea s-a confruntat des cu problema Gestapoului (poliția secretă politică germană), frecvent fiind întrebată de către soldații germani lucruri despre valiza în care își căra echipamentul, reușind de fiecare dată să-i păcălească, menționându-le că este vorba despre „un aparat de cinematografie”, iar ei, neștiutori de cum arăta o astfel de aparatură, au crezut-o și au lăsat-o în pace. După toate acestea însă, Noor a ajuns să fie trădată de sora unui membru al Rezistenței, care s-a dus la Gestapo, cerând 100.000 de franci (apropximativ o zecime din valoarea reală a unui agent). La numai o zi distanță de momentul în care trebuia să se întoarcă acasă, la familia ei, a fost capturată și dusă la sediul Gestapo din Avenue Foch, pe data de 13 octombrie. În ciuda stării în care se afla, nu s-a oprit niciodată din a încerca să scape din captivitate, având consemnate oficial două astfel de tentative de către germani. Primind o declarație după cea de-a doua încercare, prin care ar fi putut supraviețui, cu condiția de a promite că nu va mai încerca să evadeze, aceasta a refuzat, urmând a fi deportată la închisoarea Pforzheim, clasificată drept un deținut periculos și ținută în izolare, legată în lanțuri și ținută într-o cantitate minimă de hrană. Scriindu-și informațiile de contact cu unghia, pe un bol cu mâncare, a reușit să i le transmită unei franțuzoaice pe nume Yolande, datorită căreia se știe soarta de care Noor Khan a avut parte. A fost transportată de la Pforzheim la lagărul de concentrare de la Dachau în data de 14 septembrie 1944, unde a fost bătută, împușcată și arsă. Abia la doi ani după război, foștii ei colegi, împreună cu familia au aflat ce s-a întâmplat cu ea.

Noor a primit medalii de onoare de la francezi și de la englezi, care au scos în evidență insistența și curajul ei de a rămâne la Paris în ciuda pericolului de moarte, dar și seriozitatea și dedicarea cu care a lucrat, nedezvăluind niciun nume, chiar și sub presiunea încarcerării și a torturii. În ziua de astăzi, amintirea lui Noor Inayat Khan rămâne în viață prin statuia dedicată ei în Russell Square, la Londra, cât și prin faptele eroice de care a dat dovadă în timpul său petrecut în Franța ocupată de Germania Nazistă.

Text: Neagoe Teodora-Maria

Grafica: Ciobanu Mara