Alegeri anticipate in România

 

            Dacă ați deschis măcar o dată știrile în ultimele săptămâni, ați dat cu siguranță, cel mai probabil fără să vreți, de termenul de „alegeri anticipate”. Practic, acest termen se referă la organizarea alegerilor parlamentare înaintea terminării ultimului mandat, ca urmare a dizolvării Parlamentului ales anterior de popor. Pentru a putea înțelege mai bine tot ce implică acest lucru, vă invit să analizăm istoria alegerilor anticipate din România

            Prima referire la acestea are loc chiar în prima constituție a României, și anume în Constituția din 1866, adoptată în vremea domniei primului rege, Carol I. Atunci era prevăzut că Parlamentul poate fi dizolvat prin două căi: fie era decizia monarhului, fie avea loc o votare în Parlament la care trebuiau să participe cel puțin două treimi din parlamentari, iar majoritatea voturilor (peste două treimi) să fie în favoarea dizolvării. Din fericire, în timpul folosirii acestei constituții nu s-a organizat nicio alegere anticipată, fapt datorat probabil și rotativei guvernamentale impusă de Carol I în 1895. Aceasta presupunea alternarea celor două partide politice existente (Partidul Național Liberal, condus de Ion Brătianu, și Partidul Conservator, care îi avea drept lideri pe Titu Maiorescu, Lascăr Catargiu și Petre P. Carp) în cadrul guvernului pe o durată de patru ani, lucru ce stabilizează scena politică română.

            În 1923, după Marea Unire, România își schimbă constituția. În ceea ce privește modalitatea dizolvării Parlamentului și organizarea alegerilor anticipate situația era foarte similară cu prevederile din 1866. Ceea ce se schimbă însă este frecvența utilizării lor. Din 1919 până în 1937 în România se organizează zece alegeri anticipate, existând doar două guverne care au reușit să-și finalizeze mandatul constituțional de patru ani, amândouă liberale, fiind vorba de cel dintre anii 1922 și 1926, condus de Ion I. C. Brătianu, și cel al lui Gheorghe Tătărescu din perioada 1934-1937. În 20 și 22 decembrie 1937 au loc ultimele alegeri anticipate din istoria României până la acest moment. Peste mai puțin de două luni, regele Carol al II-lea, nepotul regelui Carol I, instaurează o formă de dictatură regală, dizolvând în final cu totul Parlamentul.

            Așadar, în România nu s-au mai organizat alegeri anticipate de aproape optzeci și patru de ani. În prezent se discută din ce în ce mai mult despre ele, pentru că există posibilitatea  organizării uneia în viitorul apropiat. Ca să putem înțelege mai bine criza politică în care se află România, o să vă fac o scurtă descriere a modului prin care se ajunge la dizolvarea Parlamentului potrivit Constituției în vigoare, adică a celei din 1991. În primul rând, această decizie îi revine președintelui, însă doar în anumite situații. Atunci când mandatul Guvernului este întrerupt, de obicei printr-o moțiune de cenzură din partea Parlamentului, președintele propune un prim-ministru care aduce în fața Parlamentului echipa sa de miniștri, pentru a fi aprobată. Dacă Parlamentul refuză consecutiv două propuneri ale președintelui, acesta din urmă are dreptul să dizolve Parlamentul, urmând mai apoi să aibă loc alegeri anticipate.

            În final, sper că v-am lămurit nedumerirea legată de acest termen curios folosit de politicieni în discursurile lor cu limbaj de lemn. Ideea principală pe care îmi doresc să v-o împărtășesc este aceea că, în general, instabilitatea politică a unui stat, mai ales în momentul unei crize precum aceasta pe care o trăim, nu poate aduce după sine urmări benefice. 

Text: Aramă Sofia

Grafica: Cioacă Miruna