Reforma educației din școala românească

 

Cât de fundamental a fost Alexandu Ioan Cuza pentru viitorul Principatelor Române Unite?

În urmă cu 157 de ani, la 25 noiembrie 1864, a fost promulgată Legea Instrucțiunii Publice emisă de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, lege ce permitea copiilor accesul gratuit la educație. Acest lucru este menționat în capitolul 2 al articolului 31, care spune că „Instrucţiunea elementaria este obligatoria pentru toţi copiii de amendoue secsele incepend de la optu pînă la doui-supra-dece ani împliniţi ai etatii.”(„instrucţiunea elementară este obligatorie şi gratuită pentru toţi copiii de amândouă sexele, începând de la opt până la doisprezece ani”).

Legea a contribuit la promovarea educației în rândul copiilor, astfel că a fost concret determinată egalitatea dintre cei cu o situație financiară precară și cei înstăriți. Totodată, pentru a exista siguranța că toți copiii frecventau cursurile, legea menționează sancționarea printr-o amendă a părinților, tutorilor și a reprezentanților legali în cazul în care aceștia nu erau înscriși sau lipseau nemotivat. Legea prevedea, printre altele: extinderea accesului la educaţie, alfabetizarea populaţiei, diversificarea instrucţiei pentru a veni în întâmpinarea viitoarelor cerinţe ale economiei, responsabilizarea locuitorilor în raport cu statul, comunitatea şi propria existenţă.

Un alt aspect interesant îl reprezintă materiile obligatorii ale acelei vremi, predându-se pentru clasele primare „citirea şi scrierea, catechismul [(principiile religiei creștine)], notiuni de igiena, de gramatica, de geografia, de istoria terei, de dreptu admnistrativi al terei, cele patru lucrări din aritmetica, sistema legale a mesurelor şi a greutitilor”, iar pentru cele gimnaziale și de la liceu „Limbele română, latina, elena, francesa, italiana şi germană; Aritmetica rationata, sistema legale a mesuriloru şi greutatiloru, elemente de ţinerea registreloru.; Geometria, Algebra, Trigonometria; Istoria naturale, elemente de Fisica şi Chimia; Istoria Generale şi Istoria Romaniloru; Cosmografia, Geografia statistica; Elemente de Filosofia şi Retorica; Elemente de Economia politica şi de Dreptul admitrativu; Musica vocale; Gimnastica.”

Deși una de scurtă durată, având în vedere reformele mărețe pe care acesta le avea în plan, domnia lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) a reprezentat o evoluție însemnată a sistemului de învățământ românesc. În vremea acestuia s-au înființat universități importante în ziua de astăzi, precum Universitatea din Iași (1860), prima de genul său, Universitatea din București (1864), Conservatoarele din Iași și București, școli de „belle-arte”, a avut loc și o creștere în număr a școlilor gimnaziale, luând naștere cea din Botoșani (1859), trei astfel de școli în București, anume „Gheorghe Lazăr”, „Matei Basarab” și „Mihai cel Mare” (devenit ulterior „Mihai Viteazul”).

Legea lui Cuza a pus la bază încă din secolul al XIX-lea principiile fundamentale ale organizării învățământului românesc. Încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și din prima jumătate a secolului consecutiv au existat încercări de eficientizare a sectorului educațional, în perioada când acesta a suferit tentative de laicizare. Domnitorul și-a dorit să implementeze ideologiile inovatoare din Occident pentru a ajuta la dezvoltatea internă a țării, inclusiv idei pedagogice ca metode oferite de legislațiile de specialitate din vest, idei ce nu au fost însă absolut deloc susținute de forțele conservatoare, care doreau menținerea unui sistem tradiționalist.

Alte reforme interne semnificative pentru dezvoltatea statului pe care Alexandru Ioan Cuza, împreună cu Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României și totodată colaborator al domnitorului) le-au introdus la vremea respectivă au fost secularizarea averilor mănăstirești (1863), reforma agrară (1864) și reforma justiției (1864).

Cel mai important aspect de reținut este că o lume a istoriei românești în care Alexandru Ioan Cuza nu ar fi existat ar fi fost una dintre cele mai regretabile și compătimitoare realități, fără acesta oamenii din societatea simplă, „de rând”, ajungând probabil foarte târziu să beneficieze de aceleași avantaje precum clasa considerată superioară lor din punct de vedere financiar. Așadar, reformele lui Cuza reprezintă șansele oferite majorității cetățenilor țării, pentru care ar trebui să fim cu toții recunoscători.

Text: Neagoe Teodora

Grafica: Ciobanu Mara