Motivul folosirii amprentelor

Așa cum știm, amprentele noastre constituie un element important al identității noastre, acestea fiind stocate în sistem și folosite atunci când trebuie să fim identificați.

În ziua de astăzi, amprentele sunt folosite cel mai mult în domeniul criminalisticii, însă faptul că fiinţele umane au amprente şi acestea sunt diferite de la individ la individ a fost cunoscut încă din preistorie. Ca dovezi, există străvechi tăbliţe chineze pe care amprentele apar ca un mijloc de identificare a autorilor tăbliţelor. Babilonieinii presau vârful degetelor în lut pentru a înregistra tranzacţiile. Se poate spune, deci, că amprentele au fost folosite ca mijloc de identificare încă de acum 2.000 de ani, însă există o mare diferenţă între a şti că oamenii au amprentele diferite şi a folosi acest lucru în scop științific.

Cea mai importantă contribuţie în acest domeniu a avut-o Marcello Malpighi, în 1686. Malpighi, profesor de anatomie, a studiat amprentele la microscop şi a observat că acestea formează diferite modele curbe şi spirale. Cu toate acestea, amprentele digitale nu aveau să fie folosite ca metodă pentru identificarea criminalilor până în secolul al XIX-lea. În 1858, englezul Sir William Herschel lucra ca magistrat şef al districtului Hooghly din India. Pentru a reduce frauda, el a pus locuitorii să-şi înregistreze amprentele la semnarea documentelor. Câţiva ani mai târziu, doctorul scoţian Henry Faulds lucra în Japonia, în momentul în care a descoperit amprentele lăsate de artişti pe piese vechi de lut. Această descoperire l-a determinat să înceapă investigarea amprentelor digitale. În 1880, Faulds îi scrie vărului sǎu, faimosul naturalist Charles Darwin şi îi cere ajutorul pentru dezvoltarea unui sistem de clasificare al amprentelor digitale. Darwin refuză cererea, dar îi trimite scrisoarea vărului său, Sir Francis Galton.

Galton a adunat măsurători ale oamenilor din întreaga lume pentru a determina modalitatea prin care trăsăturile sunt moştenite de la o generaţie la alta. El a început colectarea amprentelor digitale şi în cele din urmă a adunat 8000 de eşantioane pentru analiza sa. În cele din urmă, în 1892 el publică cartea „Amprente”, în care subliniazǎ primul sistem de clasificare al amprentelor bazat pe tipurile de arcuri, bucle şi spirale.

În tot acest timp, oficialul francez Alphonse Bertillon dezvoltă propriul sistem de identificare al infractorilor. Poliţia britanică din India a adoptat acest sistem în 1890. Cam în aceeaşi perioadă, Juan Vucetich dezvolta un alt sistem de amprentare. În timp ce ancheta o crimă, a putut descoperi criminalul comparând amprentele de la locul crimei cu cele ale suspectului. Era prima dată când amprentele digitale fuseseră utilizate într-o anchetă penală. Vucetich şi-a numit sistemul dactiloscopie comparativă, termenul de ,,dactiloscopie” fiind utilizat și în zilele noastre.

În prezent, pe lângă criminalistică, amprentele sunt folosite permanent. Cel mai concret exemplu este atunci când ne deblocăm telefonul. Fie că avem senzorul pe ecran sau pe spatele telefonului, acesta ne recunoaște imediat amprenta. Acesta are la bază senzorii utilizați de către criminaliști, dar sunt mult mai puțini. Așadar, dactiloscopia constituie o ramură importantă a istoriei, a științei și face parte din viețile noastre de zi cu zi. 

 Text: Șarvarin Bianca

Grafica: Bechi Yasmine