Phoenix

 

       “ Datoria noastră este să întărim șira spinării la români. Toate piesele noastre au un mesaj. Nu cântăm numai ca să facem zgomot sau ca să distrăm lumea. Distracția vine pe urmă. Noi avem un mesaj, iar acest mesaj este: recunoaște-te, găsește-te, nu uita cine ești. Pentru că trebuie să știm cine suntem, ca să știm unde ajungem, unde mergem.”

      Sunt convinsă că nu sunt puțini cei ce au auzit, măcar o singură dată, fie de la bunici, părinți, prieteni, ori pur întâmplător de faimoasa formație Phoenix. O trupa care a scris istorie într-o perioada deloc favorabilă muzicii cu influențe occidentale, precum rock, blues, chiar și folk ori country, perioada României socialiste.

      Imaginați-vă doar o sală de spectacol undeva înainte de începutul anilor 1960, muzicienii ce își fac apariția fiind încadrați în standardele acelor vremuri, îmbrăcăți decent, la costum, “tunși, rași și frezati”, încep să cânte melodii de muzică ușoară, piese ce sunt apreciate și astăzi, cu adevărat valoroase, însă încadrate si acestea  în limitele impuse de către partidul comunist. Deși numeroase și bine-delimitate erau barierele impuse în perioada comunistă, nevoia spiritului liber în arta muzicală îi îndemna pe curajoși să le depășească în calea tineretului spre libertate.

     În acest context, odată cu începutul anilor ’60 fenomenul muzicii rock începe să ia amploare și în România, influențat treptat de curentele muzicale din Vest. Formația Phoenix începe să ia naștere sub numele de “Sfinții”, trupă înființată de Nicu Covaci, undeva la finele anului 1962, trupa din care făceau parte elevi și studenți din Timișoara.  Ulterior, în 1964, numele formației a fost schimbat în “Phoenix”, pentru a putea participa în cadrul festivalurilor organizate de Uniunea Tinerilor Comuniști.

         Nimeni nu ar fi crezut că un grup de studenți pletoși și ieșiți din tipare ar putea cuceri și inspira publicul tânăr în modul în care au reușit să o facă. Inspirați inițial de formația “Beatles” și mai apoi de “Rolling Stones”, “Monkees” și “Animals”, Phoenix au reușit să își paveze calea spre succes, intai prin săli studențești și cluburi din Timișoara cu melodii ale formațiilor enumerate mai sus, ajungând mai apoi cunoscuți în toată țara și invitați ai unor emisiuni de televiziune, la București. După primul concert susținut în 1965, în capitală, formația a fost invitată de Cornel Chiriac să înregistreze la Radio România. Atunci au înregistrat prima lor piesă „Ştiu că mă iubeşti şi tu”, prelucrările folclorice „Dunăre, Dunăre” şi „Bun e vinul ghiurghiuliu”.  Tot atunci, membrii formaţiei au început colaborarea cu textierul Victor Cârcu, care a scris versurile primelor hit-uri ale trupei, precum „Vremuri”,  înregistrate pe două EP-uri Electrecord, tirajul fiind epuizat rapid. Fenomenul muzicii etno-rock începe să ia amploare, iar trupa Phoenix să prindă un impact asupra tineretului îmbătat de simțul libertății, regăsindu-se în mesajele pe care formația le transmitea din ce mai puternic și mai departe în mulțime.

      O dată cu succesul Phoenix și cu începutul anilor ’70, situația se schimbă. După intoarcerea dictatorului Nicolae Ceaușescu din turneul din China și Coreea de Nord, acesta a hotărât să preia câte ceva din modelul de guvernare asiatic și să interzică “muzica decadentă” venită din Vest. Că urmare a directivelor de la Mamaia din 1972, trupa Phoenix avea să fie interzisă.

“În ’74 am fost interziși pentru ultima oară, definitiv. Toate instituțiile de artă din România au primit o telegramă, o circulară, că nu mai au voie să colaboreze cu Phoenix. Deci noi eram terminați. Am cântat încă doi ani, până în ’76, ilegal, urmăriți de Poliție, de Armată, vai de capul nostru. “

     Liderul Nicolae Covaci decide că este momentul ca trupa Phoenix să o apuce pe un nou drum. În noaptea de 1 spre 2 iunie 1977, camionul cu formația ascunsă în boxe părăsește țara prin vama de la Porțile de Fier. Se credea că au fost eliminați în secret de către Securitate, Mircea Baniciu a fost chestionat o vreme. Ușurarea a venit în momentul în care la Radio Europa Liberă s-a anunțat faptul că membrii formației au ajuns cu bine în Germania Federală.

      Asemenea unui Phoenix, formația a “renăscut”, cu greu, în străinătate, sub numele de “Transsylvania Phoenix”. Membrii trupei s-au schimbat de-a lungul anilor, singurul membru static rămânând liderul Nicu Covaci. Aceștia au revenit în țară după Revoluția de la 1989 și, spre surprinderea lui Covaci, toți tinerii au cântat împreună cu ei, cu toții știau prea bine piesele, fie de la părinți, fie de la bunici.

         Pentru generațiile din urma noastră, Phoenix a reprezentat spiritul liber pe care fiecare tânăr îl ținea încătușat, a reprezentat și a rămas decenii la rând un reper pentru tineret. În ziua de astăzi, pentru mine, Phoenix nu reprezintă doar o legătură cu bunicii, ci modul în care muzica poate înălța conștiința și spiritul fiecăruia dintre noi, modul în care cultura muzicală poate fi un mesaj împărtășit, un ansamblu de valori și principii definitorii ce pot uni o mare de oameni care nu s-au cunoscut niciodată, dar au împărtășit aceleași idealuri în 4 minute ascultate dintr-un cântec.

Text: Rus Alexandra

Grafica: Preda Bianca