Olteanul, opinca si Parlamentul de la Budapesta

 

 

Olteaul, opinca și Parlamentul de la Budapesta, sau cum doi „draci” geniali s-au răzbunat pe sutele de ani de politici anti-române ale maghiarilor.

            Odată cu sfârșitul Primului Război Mondial, Imperiul Austro-Ungar se destramă, austriecii  retrăgându-se liniștiți în teritoriul ce le aparținea, numai că în Ungaria avea să apară o criză de putere ce urma sa fie câstigată de comuniștii lui Béla Kun, în martie 1919. Acesta se afla în contact direct cu Lenin, liderul comunist rus promițându-le maghiarilor că îi vor ajuta să reocupe teritoriile pierdute din Slovacia și Transilvania în urma războiului.
            Regimul de la București sesizează pericolul de a avea ca vecini două entități naționale -Ungaria și Rusia Bolșevică- autoritar-comuniste, cu ambiții de extindere a teritoriului lor, așa că delegația română de la Paris cere permisiunea marilor puteri de a înlătura regimul Béla Kun, dar nu primește aprobarea. Cu toate acestea, acțiunile ofensive ale armatei maghiare au impus o amplă contraofensivă a trupelor armatei regale române, fiind astfel declanșat Razboiul româno-ungar din 1919.
            Însăși cuplul regal, format din Regele Ferdinand “Întregiuitorul” și Regina Maria, a asistat la trecerea trupelor române peste Tisa. Atât de puternică a fost contraofensiva armatei române, încât în două săptămâni aceasta ocupase Budapesta. Odată cucerită capitala Ungariei, regimul comunsit Béla Kun cade, teritoriul maghiar aflându-se sub ocupația trupelor regale române timp de 7 luni. Guvernator militar al Budapestei a fost numit Generalul Marcel Olteanu, care avea să povestească despre opinca înfiptă în vârful steagului maghiar de pe cupola clădirii Parlamentului de pe malul stâng al Dunării.
            Un alt oltean, din Craiova, pe numele său Iordan, era șeful gărzii de la intrarea principală a Palatului Parlamentului din Budapesta. Impozanta clădire era pusă sub paza unui pluton de vânători. Stând de pază și văzând cum în înaltul cerului încă flutura flamura roșie-alb-verde ungurească, sergentul Iordan și-ar fi spus: “Să dau jos steagul unguresc și să pun fanionul de la companie?… Asta ar ști și madama de la popota domnilor ofițeri s-o facă…”. “Dar am să chibzuiesc în așa fel că să rămână de pomină și să fie și talpa României răzbunată…”. Așa că, împreună cu căprarul Bivolaru, urcă în norii capitalei Ungariei și își înfige una dintre opinci în vârful steagului maghiar, pentru a arăta tuturor cine controlează Budapesta. Asupra acestei întâmplări avea să comenteze Generalul Olteanu: “Mă-ntorc puțîn spre stânga și nu departe zăresc un sergent și un căprar, care, fără să mă bage în seamă, gustau cu frenezie roadele ispravii lor – ilustrația magistrală a unui moment istoric. Priveau când la trecătorii enervați și sanchii, când la opinca impertinență, și pe fețele lor tuciurii și asprite de viforul vremilor se lămurea cea mai desăvîrșită satisfacție. Păreau niște inspirați și niște draci geniali. Întreagă oaste românească, întreagă nație mi s-au părut că se oglindesc în acești doi zdrențăroși, sublimi chiar prin gradul de perfecțiune la care poate ajunge o zdreanță…”

Astfel, gestul acestor “doi draci geniali”, după sute de ani de când din acea clădire se luaseră numai decizii nefavorabile românilor, mai ales a celora din Transilvania -amplul proces de maghiarizare la care au fost supuși-, venea ca o izbândă și răzbunare, aducând bucurie în sufletele celor ce au avut de suferit.

Text: Domsa Luca

Grafica: Bechi Yasmine