9,1 pe scara Richter

     

  

   În secolul XXI, când viața noastră de zi cu zi se desfășoară într-un mediu construit aproape integral de om, tindem să uităm cât de puternică este forța naturii și cum, în câteva momente, tot ce am construit poate fi redus la ruine.

Probabil unul dintre cele mai marcante astel de momente este reprezentat de cutremurul din 11 martie 2011 din regiunea Tohoku, în apropierea orașului japonez Sendai, aflat pe coasta de est a Japoniei.Evaluat la o magnitudune de 9.1 pe scara Richter acest cutremur rămâne până astăzi cel mai mare din istoria Japoniei. Cele doar 6 minute ale seismului au provocat un Tsunami cu valuri de până la 10 metri înălțime, care a provocat daune pe o suprafața de aprox. 2000 km de coastă, inundația înghițind, în unele regiuni, 10 km de țărm. 

 Pe măsură s-au făcut cunoscută amploarea distrugerii, a devenit clar câte mii de oameni erau dispăruți – inclusiv, în unele cazuri, jumătate sau mai mult din populația unei localități.În cele din urmă, totalul oficial pentru numărul celor confirmați morți sau dispăruți din dezastru a fost de aproximativ 18.500, deși alte estimări au ajuns până la 20.000.

  Totuși, acea zi a părut învăluiă de ghinion, căci cele două fenomene naturale au declanșat încă o situație de criză: un potențial dezastru nuclear de anvergura celui de la Cernobyl. Reactoarele de la cele trei centrale nucleare cele mai apropiate de epicentrul cutremurului au fost oprite automat în urma cutremurului, care a întrerupt, de asemenea, energia principală a acestor centrale și a sistemelor lor de răcire. Cu toate acestea, inundațiile cauzate de valurile tsunami-ului au deteriorat generatoarele de rezervă de la uzina Fukushima Daiichi. Odată cu lipsa energiei, sistemele de răcire s-au defectat în trei reactoare în primele zile de la dezastru, iar miezurile lor s-au supraîncălzit.Exploziile rezultate au condus la eliberarea unor niveluri semnificative de radiații în zilele și săptămânile următoare cutremurului.

  Nivelurile de radiații au rămas ridicate în zona de evacuare și s-a crezut că zona ar putea fi nelocuabilă timp de decenii. Cu toate acestea, la câteva luni după accident, oficialii guvernamentali au anunțat că nivelurile de radiații din cinci orașe situate chiar dincolo de zona de evacuare inițială de 12,5 mile au scăzut suficient pentru a le permite rezidenților să se întoarcă la casele lor.
     
 Deși Fukushima nu mai reprezintă o zonă perioculoasă, extrem de puțini oameni s-au întors, orașul rămânând înghețat în timp, abandonat. Există numeroase relatări ce susțin că orașul ar fi bântuit de spiritele victimelor acelei zi, semn că amintirile dezastrului sunt încă prea vii în mințile oamenilor pentru ca aceștia să-și reia viața acolo.




Text: Vlaston Maria
Grafician: Cioacă Miruna



Comentarii

Postări populare