Împărțirea Indiei-o poveste cu efecte până în ziua de azi

Împărțirea Indiei a fost un eveniment ce a avut loc în luna august a anului 1947 și care a constat în apariția a două state independente, India și Pakistan, care fuseseră parte a "Rajului Britanic", de departe cea mai mare posesiune a mărețului Imperiu Britanic, format din mai multe provincii controlate direct de Coroana britanică, și din câteva sute de state mai mari sau mai mici, conduse de lideri locali și aflate sub suzeranitatea Coroanei; aceste așa-numite "state princiare" s-au alăturat Indiei sau Pakistanului după independența acestor state, acest proces distinct încheindu-se în 1948.

Cu toate acestea, mișcarea de independență a Indiei a început cu decenii înainte de momentul 1947, pe atunci dorindu-se independența unei Indii unite, fără state separate pe criterii religioase. Principala mișcare pro-independență a Indiei coloniale a fost Congresul Național al Indiei, apărut în 1885 și care a devenit extrem de puternic începând cu anii '20, sub conducerea lui Mahatma Gandhi, personaj care s-a remarcat prin nesupunere civilă(Marșul Sării, 1930) și prin nonviolență. De asemenea, alte personalități importante din cadrul acestei mișcări au fost Sukhdev Thapar, Bhagat Singh și Shivaram Rajguru, executați în 1931, după ce au omorât un polițist indian și un polițist britanic, ca urmare a morții unui naționalist indian.

Trecând la subiectul principal al acestui articol, principalele cauze ale împărțirii au fost, printre altele, participarea Indiei în al Doilea Război Mondial și influența din ce în ce mai mare pe care o avea Liga Musulmană a Indiei în teritoriu. Vizavi de participarea Indiei în război, Congresul nu a susținut acest demers, însă acest demers a fost susținut de Liga Musulmană. În 1940, Liga a organizat un miting în Lahore(Pakistanul de astăzi), în timpul căruia Muhammad Ali Jinnah a susținut un discurs în care a subliniat necesitatea ca India să fie împărțită în 2 state, pe criterii religioase, deoarece el a considerat că musulmanii și hindușii sunt două comunități religioase total diferite. De asemenea, în 1942, Congresul a organizat mișcarea "Quit India" împotriva autorităților coloniale; din păcate, mișcarea nu a avut succes, toți liderii importanți ai Congresului fiind întemnițați.

După război, drumul către independența de coroana britanică a devenit din ce în ce mai rapid, mai ales datorită faptului că la scurt timp după război au avut loc alegeri generale și provinciale, care au fost câștigate clar de Congres, însă rezultatele acelor alegeri au sporit și mai mult legitimitatea Ligii Musulmane ca reprezentantă a tuturor musulmanilor din India, deoarece au câștigat aproape toate locurile destinate musulmanilor la nivel central și provincial. De asemenea, un rol important în independența Indiei l-a avut și prim-ministrul britanic Clement Attlee. Primul plan pentru independența Indiei, care nu a avut în vedere un stat separat pentru musulmani, dar care ar fi împărțit India în grupuri de provincii pe criterii religioase, a fost respins de Congres, în ciuda faptului că ar fi putut exista o singură Indie. Ulterior, Lordul Mountbatten a fost numit viceregele Indiei, primind misiunea de a finaliza procesul de independență a Indiei britanice până în iunie 1948. Primul lider al Congresului care a susținut împărțirea a fost Sardar Patel, ca o soluție la ascensiunea mișcării separatiste musulmane, considerând că există un mare risc de război civil între hinduși și musulmani. Ulterior, Patel a convins restul liderilor Congresului să accepte împărțirea Indiei, singurul care nu a fost de acord fiind Gandhi; planul, care presupunea și împărțirea pe criterii religioase a Punjabului și Bengalului a fost propus de Mountbatten pe data de 3 iunie și promulgat de regele Angliei pe 18 iulie 1947, acesta intrând în vigoare pe 15 august.

Mai mult de atât, împărțirea Indiei a venit cu o migrație uriașă între Pakistan și India, de ordinul milioanelor de persoane(12 milioane de migranți numai la nivelul Punjabului), aceștia fiind musulmani care au emigrat în Pakistan și hinduși care au emigrat în India. De asemenea, unele estimări arată că în timpul acestei migrații au murit între 200.000 și 2 milioane de persoane; cu toate acestea, este vorba de cea mai mare migrație din istoria omenirii de până atunci. 

Din cauza naturii violente pe care a avut-o împărțirea Indiei, ostilitățile dintre India și Pakistan sunt vii până în ziua de azi; totuși, o altă cauză a conflictului indo-pakistanez o reprezintă regiunea Jammu și Cașmir, revendicată de ambele țări. Sincer, dacă India nu ar fi fost împărțită în două, acest conflict nici nu ar fi existat, deoarece această regiune ar fi aparținut atât de drept, cât și de fapt, unei singure țări.

PS: Ulterior împărțirii Indiei, Bengalul de Est, cunoscut după independență ca Pakistanul de Est, a devenit independent în anul 1971, la finalul unui război contra Pakistanului de Vest.

PPS: Deși musulmanii reprezintă un procentaj semnificativ din populația Indiei(în jur de 15%), tensiunile interetnice la nivelul Indiei continuă și până în ziua de azi.

Text: Monceanu Rares

Grafica: Cioaca Miruna