Diadema prințesei hunilor
Obiceiul deformării craniului ca semn al distincției în comunitate a fost adus pe teritoriul României în perioada migrațiilor, de către triburile pornite din Asia. Dovada o reprezintă craniul de femeie descoperit în județul Buzau, cu cinci decenii în urma, peste care era asezată o diadema specifică hunilor.
Diadema de la Gheraseni este una dintre cele mai importante piese descoperite pe teritoriul județului Buzau, nu atât pentru materialul din care este realizata, bronz acoperit cu o foița subtire de aur decorată cu pietre semiprețioase, cât pentru informațiile oferite istoricilor.
Cercetătorii spun că a murit înainte să împlineasca vârsta de 25 de ani și, cel mai probabil, se născuse pe aceste meleaguri. Hunii ajunsesera în zona Buzaului cu mai multe generații înainte. ”În 375 – 376 d.Hr. hunii trec marea de Azov, printr-o întâmplare fericită pentru ei. Ajung dincoace de Nistru iar apoi i-au întâlnit pe gotii lui Athanaric. Acesta a încercat să se apere, ridicând un val de pamânt în zona Galați – Brăila dar dupa ce s-a trezit că hunii îl atacă din spate Athanaric s-a retras în munții localizați de majoritatea cercetătorilor în zona Buăaului”, spune istoricul buzoian Marius Constantinescu.
Doi localnici din Gheraseni au descoperit mormântul de inhumație, în timp ce pregăteau terenul pentru înființarea unor culturi agricole. Se întâmpla în luna aprilie a anului 1965, pe malul drept al râului Calmatui, în punctul Grindul Cremenea, la aproximativ trei kilometri nord-vest de satul Gheraseni
Diadema de la Gheraseni este singura piesă de acest fel descoperită întreagă. Cercetarea arheologica a identificat podoabele de acest tip ca fiind în strânsă legatura cu mediul nomad hunic, alte circa 25 de diademe asemanatoare cu cea de la Gheraseni fiind găsite în complexe funerare răspândite pe un areal geografic întins între Kazakhstan-ul de astăzi si Europa Centrala.
Descoperirile arheologice și relatările izvoarelor vremii susțin faptul că, în rândul populației hunice, deformarea artificiala a craniului la femei era considerat un semn de frumusete si distincție, fiind practicat mai ales în cadrul familiilor de rang înalt. Practic, capul copilului era strâns legat cu o fașă, care era lățită treptat, apoi capul era căptușit pentru a-l proteja de impactul eventualelor accidente. ”La forma alungită a craniului se ajungea dupa un proces care începea din copilărie si care consta din aplicarea constantă a unor bandaje strâns legate, obiceiul acesta fiind cunoscut mai întâi la populatiile sarmatice si preluat ulterior de către huni”, susține muzeograful buzoian Gabriel Staicut.
Pentru mayași, procedura avea și o semnificație religioasă: „Zeii le-au transmis strămoșilor noștri că o astfel de forma a capului este nobilă“, explica Gonzalo Fernandez de Oviedo, un cronicar spaniol. În cultura mayașă predominau două stiluri diferite de deformare craniană artificială. Celor care erau predestinați sau sperau sa dețină o funcăie înaltă li se făceau „deformări oblice“, adica un craniu extrem de ascuțit. Cu toate acestea, majoritatea populației avea o „deformare verticală”, cu o forma rotunjită a craniului, dar aplatizat pe lateral.
În Europa, practica a fost asociată în principal migrației hunilor, o populație nomadă eterogenă ce a venit din Asia la sfârșitul secolului IV. Totuși, conform autorilor noului studiu, cele mai vechi cranii deformate artificial din Europa au fost descoperite în necropola sarmată de la Pogorăști, județul Botoșani, și datează din secolul III d.H., anterior migrației hunilor.
Comentarii
Trimiteți un comentariu