Cum puteai să-ți elimini adversarii la tron, în Imperiul Bizantin?

   În cultura bizantină, singura condiție pentru a deveni împărat era integritatea fizică, iar astfel oricine putea trece de la țăran de rând la împărat, cu excepția monahiilor și a eunucilor. Ceva complet neobișnuit continentului medieval european, în care dominau dinastiile conducătoare. Frumusețea și integritatea fizică asigurau o guvernare bună a imperiului, fiind văzute ca indici ai moralității (persoanele considerate urâte sau cele cu dizabilități clar nu aveau darul divinității). Astfel, mutilarea corporală a devenit o unealtă a uzurpatorilor pentru ascensiunea la tron. 

  Orbirea a devenit rapid cea mai populară metodă de mutilare politică. Argumentul era că, pe lângă ordinul religios (împăratul era o reprezentare a divinității pe pământ), un împărat orb nu ar putea conduce o armată, nu se putea păzi nici pe sine. Cel mai cunoscut caz de orbire a fost cel al Împăratului Constantin al VI-lea, pedepsit chiar de mama sa pentru repudierea soției sale și căsătoria cu amanta sa, cu argumentul redresării situației tensionate a imperiului, ce se afla în plin iconoclasm și conflict cu Imperiul Franc. 

  Mai era o metodă de mutilare, neacceptată de biserică, castrarea, care, însă, nu ducea la marginalizare socială, deoarece cei pedepsiți se putea asimila eunucilor de la palat. Se oferea garanția că nu va putea avea copii care să revendice tronul. 

   Un sens simbolic le aveau tăierea limbii și a mâinii drepte, pentru a nu se putea vorbi sau scrie de rău creștinătatea sau chiar împăratul aflat la tron. Existau și situații în care mutilarea nu împiedica la revendicarea tronului, cum a fost cazul lui Iustinian, care și-a făcut o proteză de aur pentru nasul tăiat, dar a rămas amintit drept unul dintre cei mai urâți împărați bizantini. 

  Cea mai ușoară pedeapsă era transformarea forțată în monah. Se alegeau locuri cât mai îndepărtate pentru exil, insule de la granițele imperiului, odată îmbrăcată mantia și părul tuns, bărbatul fiind eliminat din cursa tronului. Mulți se refugiau de bunăvoie când realizau că uzurparea era inevitabilă și nu-și doreau să fie mutilați.

 Cronicile vremii abundă de cruzime și violență, aducând multe exemple în care membrii familiei imperiale sau uzurpatorii erau mutilați pentru a fi descalificați din accederea la tron. Aceasta era, totuși, o alternativă mai blândă pentru pedeapsa cu moartea (chiar dacă mulți ajungeau să moară din cauza infecțiilor provocate), violența fiind văzută legitimă pentru restaurarea ordinii imperiului. 

Text: Stănescu Andreea

Grafica: Bechi Yasmine