Ana Aslan

Femeia care a învins bătrânețea

De origine armeană, Ana Aslan s-a născut pe 1 ianuarie 1897 la Bistrița. Se mută în București împreună cu familia sa la vârsta 16 ani, unde urmează cursurile Școlii Centrale. În ultimul an de liceu studiază anatomia umană și decide că vrea să urmeze o carieră în medicină, deși până atunci visul ei era să devină pilot. Mama sa nu o susține, iar Ana este nevoită să facă greva foamei timp de câteva zile pentru a o convinge. În 1915 termină liceul și este admisă la Facultatea de Medicină (absolvită în 1922), unde mai apoi își va susține și doctoratul (în 1924). Pe perioada Primului Război Mondial, Ana Aslan lucrează ca voluntară în spitalele militare, unde îngrijește răniții aduși de pe frontul de la Iași. 

Deși în primii ani din studenție este atrasă mai ales de latura chirurgicală a medicinei, primind chiar porecla de „chirurga” între colegi, la terminarea facultății alege specialitatea de cardiologie. Reușește astfel să devină prima femeie cardiolog din România. Profesorul Daniel Danielopolu îi descoperă talentul și o îndrumă către o carieră în cercetare. Este numită atunci preparator la Clinica II din București. Până în 1949 este autoare sau co-autoare a peste 80 de publicații științifice. În perioada 1945-1949 se mută la Timișoara, unde primește postul de profesor universitar.

Un moment decisiv în decursul vieții ei îl reprezintă anul 1949, când se reîntoarce în capitală pentru a ocupa funcția de șef al Secției de fiziologie a Institutului de Endocrinologie din București. Atunci ea începe să se intereseze de domeniul gerontologiei, însă mai apoi va spune că prima atracție spre îngrijirea bătrânilor se trage încă din copilărie, tatăl ei murind când ea avea doar 13 ani după ani grei de luptă cu boala.

Începe să experimenteze efectele procainei (un cunoscut anestezic local) asupra reumatismului în cazul unui tânăr bolnav de artroză. După mai multe experimente și observații, în 1952 prepară un nou produs geriatric inovator- vitamina H3, cunoscută și sub numele de Gerovital. Patru ani mai târziu se publică pentru prima dată în afara țării studiile doamnei doctor asupra acestei substanțe miraculoase, care sunt primite cu mult entuziasm de întreaga comunitate științifică internațională. Anul următor, în 1957, Gerovitalul ajunge la producția de serie, prima dată sub formă de fiole, iar cinci ani mai târziu sub formă de drajeuri, cremă terapeutică și loțiune capilară.

Printre primii pacienți care au primit tratament cu procaină se numără și un bărbat de 110 ani, care după patru ani prezintă semne vizibile de întinerire a organismului- părul alb începe să se repigmenteze, poate să meargă singur, întrucât membrele nu îi mai tremură, iar starea lui psihică se îmbunătățește de asemenea, fiind vindecat de depresie. Multe personalități ale vremii se bucură de tratamente cu Gerovital, precum: Pablo Picasso, Sir Winston Churchill, Mao Zedong, Charles de Gaulle și John F. Kennedy. 

Ana Aslan înființează alături de faimosul Constantin I. Parhon primul Institut de Geriatrie și de Gerontologie din lume. În 1974 devine membră a Academiei Române, pentru meritele sale aduse în cercetările medicale din domeniul geriatriei.

O altă descoperire remarcabilă are loc în 1980, când, alături de farmacista Elena Polovrăgeanu, inventează Aslavitalul, un produs geriatric folosit ca tratament în afecțiuni cardiace și cerebrale specifice bătrânilor, inclusiv în tratarea pierderii memoriei.

Ana Aslan a murit în 1988 la București, la vârsta de 92 de ani. De-a lungul vieții sale ea a promovat cercetările privind gerontologia socială, indicând măsuri organizatorice pentru crearea unui sistem de stimulare a activităților specifice „vârstei a treia”.

Autor: Sofia Ana Aramă

Grafician: Cioacă Miruna


Comentarii

Postări populare