Hieronymus Bosch

 



Hieronymus Bosch, născut Jheronimus van Aken, a fost un pictor neerlandez renascentist. Pictura lui este caracterizată drept grotească, deoarece se folosește de imaginația sa macabră pentru a elabora scene înfiorătoare, dar totuși deosebit de captivante. Pentru necunoscători, lucrarea sa poate părea în primă instanța bizară. Iar acest lucru este de înțeles, având în vedere geniul atipic al lui Bosch, a cărui viziune nu a abordat mijloace de exteriorizare normale. Lucrările sale sunt caracterizate de ingieniozitate și au fost greu de interpretat și înțeles pe deplin în timpul vieții artistului. Ba mai mult, moștenirea sa a dăinuit cu mult peste hotarele perioadei sale și a reprezentat punctul de plecare pentru mișcarea suprarealistă a secolului al XX-lea.

Bosch avea abilitatea de a vedea și de a discerne cu precizie caracterele umane. Drept dovadă, reușește să materializeze concepte abstracte precum răul, maleficul, păcatul, fragilitatea, vulnerabilitatea ființei umane. Deși majoritatea lucrărilor sale erau împânzite de motive religioase, interpretările sale nemaiîntâlnite la vremea aceea i-au pus eticheta de practicant al artelor oculte, alchimist sau chiar alienat mintal.

Grădina plăcerilor pământești este cea mai cunoscută și mai atent analizată creație a lui Bosch. Poate și pentru că a fost făcută ca să devină subiect de dezbatere. O capodoperă care se rupe de normele exprimării artistice ale perioadei, însă care reușește să interpreteze realitatea mentalității macabre de atunci, fără doar și poate, în cel mai mic detaliu. Grandoarea ei nu poate fi cuprinsă prin cele câteva rânduri așternute aici de mine, iar în adevăratul sens al cuvântului, nu mi-aș putea permite să prezint o astfel de lucrare prin ochii mei neexperimentați. Însă ceea ce pot face drept simplu privitor este să semnalez anumite laitmotive sau simboluri obsesive ale artistului. Ceea ce adaugă la creația sa remarcabilă este existența învăluită în mister a autorului.

S-a născut undeva în jurul anului 1450, avându-l drept tată pe pictorul Antonius van Aken, iar mamă pe Aleid van der Mynnem. Bunicul său, Johannes Thomaszoon van Aken era la rândul său un renumit pictor care clădise o moștenire substanțială, atât în plan cultural și intelectual, cât și în cel material. Datele despre copilăria lui Bosch sunt aproape inexistente. Cu toate acestea, un eveniment crucial răzbate – distrugerea orașului său natal, s-Hertogenbosch, în urma unui incediu. Se presupune că acest eveniment traumatic ar fi rămas o sursă de inspirație pentru artist, în lucrările sale fiind regăsite deseori în fundal portretizări ale flăcărilor mistuitoare.

Astfel, deaorece nu cunoaștem destul despre viața sa personală, ne simțim obligați să ne îndreptâm către analizarea laturii sale și mai încâlcite– opera sa. Nu este un mister faptul că iconografia domină lucrările sale. Până la urmă, păcatul și constituția fragilă a omului constituie teme recurente în picturile sale. Impresionează prin caracterul obscur al lucrărilor, în care se folosește în principal de iconografie și alegorie. În multe dintre creațiile sale se utilizează de elemente ale faunei, pe care le transpune, dezmembreză și reasamblează pentru a crea imagini strani. Printre motivele sale obsesive se află bufnița, fiint considerată pe atunci un element al maleficului, și regăsită în opere precum Cuibul bufniței.

Îi sunt atribuite între 30 și 40 de lucrări, dintre care doar șapte sunt semnate, iar niciuna nu este datată, fapt pentru care alcătuirea unei cronologii este aproape imposibilă. Se stinge din viață în august 1516.

Hieronymus Bosch nu poate fi considerat decât un personaj inegalabil prin nivelul său artistic. Este recunoscut și atăzi, după mai bine de cinci secole, drept un posesor al unei imaginații extrem de meticuloase, un adevărat creator al demonilor, un excelent realizator al artei cu caracter satiric, moralizator.

“Dar până la urmă, ce este potențialul unui om? Nu este el oare însumarea a tot ceea ce este uman? Divin, cu alte cuvinte?” (Hieronymus Bosch)

Text: Iliescu Teodora

Grafica: Bechi Yasmine

Comentarii

Postări populare