Viața tumultoasă a lordului George Gordon Byron

 


George Gordon Byron s-a născut într-o familie dzechilibrata, cu un tată care, în urma pierderii gloriei, a devenit alcoolic și o mamă dezinteresată de ceea ce se întâmpla cu el. Totuși, după ce soțul i-a folosit toate economiile pentru jocuri de noroc și alcool, doamna Byron și-a luat copilul și s-au mutat în Aberdeen, in chirie.

În 1798, la vârsta de zece ani, după moartea unchiului său, al cincilea baron Byron, George a moștenit rangul și averea.

A urmat școala Harrow, una dintre cele mai prestigioase din Anglia.

În 1803 s-a îndrăgostit de verișoara sa, Mary Chaworth, care l-a respins, fiind logodită și aproape căsătorită cu un nobil cu avere.

Și-a început aventura cu John Edleston in timpul facultății, numind-o "o iubire și pasiune violenta, dar pură"

Și-a început cariera literara cu volumul de poezie "Ceasuri de răgaz", însă nu a prins decât câteva publicări mai târziu, cu satiră "Barzi englezi și critici scoțieni", in care ataca literatura modernă.

A participat activ ca parlamentar în cadrul Camerei Lorzilor și a făcut un tur al Europei pe vapor.

A urmat o perioadă tumultoasa din viața lui, cu multe aventuri (inclusiv cu sora sa vitrega, Augusta), care au dus la seria de versuri orientale, pline de remușcări și tristețe "Ghiaurul", "Mireasa din Abdyos" și "Corsarul".

Căsătoria sa cu o nobilă bogata nu a durat decât câțiva ani, până când aceasta l-a părăsit, stârnind zvonuri despre bisexualitatea sa. Panicat de toată atenția pe care o primea, Byron a părăsit Anglia, ajungând la Roma, unde s-a împrietenit cu Percy Shelley. Acolo a început să își scrie cea mai populară lucrare care, însă, a rămas neterminata: "Don Juan"

A murit la Missolonghi, la data de 19 aprilie, de o boală gravă.


Text: Artene Ilinca

Grafica: Nistor Ana

Comentarii

Postări populare